„În această după-amiază, în jurul orei 15:30, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină în urma unui accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un microbuz de transport marfă, în apropierea localității Turnu.
Pentru gestionarea situației, au fost mobilizate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, cu o autospecială de stingere. La fața locului au intervenit, de asemenea, o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean și elicopterul SMURD.
În urma accidentului în care au fost implicate trei persoane, au rezultat două victime dintre care una rămasă încarcerată.
Pompierii militari au acționat pentru extragerea victimei din autoturism, aceasta fiind ulterior preluată de echipajul medical în stare de inconștiență. Este vorba despre un bărbat, care din nefericire a suferit leziuni incompatibile cu viața, decesul fiind stabilit de catre echipajul medical. Cea de-a doua victimă, o femeie conștientă și cooperantă, a fost evaluată la fața locului și transportată la spital de către echipajul SAJ.
Pompierii au intervenit și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului.” – conform ISU Arad.
„La data de 17 aprilie 2025, în jurul orei 15:30, un bărbat de 76 de ani, cu domiciliul în Ungaria, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 7/B, sens de mers D.N. 7 – Turnu, într-o curbă, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un microbuz condus de un cetățean maghiar de 59 de ani.
În urma impactului, bărbatul de 76 de ani a decedat, iar o femeie, pasageră în vehiculul accidentat a fost transportată la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale, din primele observații fiind rănită ușor.
Testarea celui de-al doilea șofer a avut rezultat 0.
Polițiștii continuă cercetările, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier.” – a informat și IPJ Arad.
Sursa: SAJ Arad / ISU Arad