N-CAZURI

[ACTUALIZARE] Adrian Țolea intervine în SCANDALUL de la Primăria PĂULIȘ. „Soluția” PNL Arad? ALEGERI ANTICIPATE!

 

[ACTUALIZARE]

[COMUNICAT DE PRESĂ – PNL Arad]

În continuare PSD ne demonstrează că nu cunoaște sau nu înțelege legea administrației locale. Organizația din Păuliș a social-democtraților în frunte cu primarul Ioan Turcin, prin incompetența dovedită sfidează întreg personalul din Primărie și pune în pericol o serie de proiecte benefice pentru cetățenii comunei.

„În cadrul ultimei ședințe a Consiliului Local din Păuliș am asistat la un adevărat circ făcut de către consilierii PSD și primarul Turcin. Consilierii social democrați nu au votat ordinea de zi cu proiectele aferente inițiate chiar de primarul lor. Acest lucru se întâmplă pentru a treia oară consecutiv, motiv pentru care întreg Consiliu Local ar trebui dizolvat în termen de 30 de zile, urmând să aibă loc alegeri anticipate, după sesizarea prealabilă a Prefecturii. Un punct important pe ordinea de zi era proiectul de hotărâre privind noua lege a salarizării care ar urma să ridice salariile funcționarilor din Primăria Păuliș dar nefiind votată ordinea de zi, acest proiect nu a mai fost supus votului, lăsând angajații cu vechile salarii. De asemenea o serie de proiecte importante pentru comună nu mai pot fi implementate datorită acestor consilieri PSD și a iresponsabilității lor”, a declarat consilierul județean Adrian Țolea.

La punctul cinci de pe ordinea de zi era alegerea viceprimarului, după ce actualul viceprimar și-a dat demisia în urma unor altercații avute cu primarul Turcin. Este interesant cum s-au făcut jocurile în Consiliul Local Păuliș, unde împărțeala era cam așa: șase consilieri PSD, șase PNL și unul de la România Unită. Ca primarul Turcin să aibă majoritate i-a oferit postul de viceprimar lui Viorel Petruța de la România Unită. După ce acesta și-a dat demisia, trebuia să urce ca și consilier următorul de pe listă. Dar în solidar cu Petruța toți cei aflați pe lista formațiunii România Unită au demisionat, astfel că au rămas șase consilieri PSD și șase PNL spre nemulțumirea primarului Turcin și a consilierilor PSD.

Așteptăm să vedem când Prefectura va cere dizolvarea Consiliului Local din Păuliș și când se va stabili data alegerilor anticipate și nu în ultimul rând așteptăm demisia de onoare a primarului Turcin, care a dovedit încă odată că nu este capabil să conducă comuna Păuliș.

La ultima ședință a Consiliului Local au fost trimiși să supravegheze îndeaproape doi consilieri județeni PSD, Ioan Gligor și candidatul la fotoliul de subprefect Vasilică Damian.

Rezultatul acestui comunicat? Consilierii locali PNL Păuliș au decis să nu se prezinte la ședința extraordinară de vineri

Grupul PNL din Consiliul Local al Comunei Păuliș a transmis un comunicat de presă, cu privire la ședința extraordinară a Consiliului Local:

Primarul comunei Păuliș a convocat, în data de 9 august 2017, o ședință extraordinară a Consiliului Local, pentru data de 11 august. Aceasta se organizează pentru că ședința ordinară din data de 8 august nu a putut avea loc, datorită nevotării ordinii de zi de către consilierii locali PSD. Fiind a treia ședință ordinară la care nu s-a luat nicio hotărâre de Consiliu, conform art. 55, lit. a, din Legea 215/2001, Consiliul Local a ajuns în situația de a putea fi dizolvat.

Având în vedere aceste circumstanțe, consilierii locali PNL Păuliș au decis să nu se prezinte la ședința extraordinară de astăzi, pentru a evita încălcarea prevederilor Legii 215. Ei atrag atenția că PSD este răspunzător pentru faptul că salariile funcționarilor publici din administrația locală din Păuliș nu au fost stabilite la termenul legal și că pentru această situație, dacă va exista o acțiune în instanță, PNL va oferi suportul logistic necesar funcționarilor publici nedreptățiți.

…………………………………………………………………

[TITLUL INIȚIAL] (10 august, 2017) Primăria PĂULIȘ este paralizată POLITIC. 6 plus 6 fac ZERO în comuna-poartă a Podgoriei și nu există altă soluție de împăcare în afara alegerilor ANTICIPATE [FOTO / ACTE]

La Păuliș, politica a depășit stadiul de curvă, și-a făcut bordel, tinde la statutul de pește și visează autonomie. Cei 12 consilieri locali sunt împărțiți egal – 6 (PSD) cu 6 (PNL) -,  al 13-lea nu poate fi validat întrucât și-a dat demisia din formațiunea-fantomă pe listele căruia a fost ales (PRU), la un loc cu toți colegii de (să zicem) partid, așa încât 6 + 6 = 0 în comuna altfel celebră în cărțile de istorie prin luptele din anul 1944 pentru apărarea culoarului Mureșului.

Asistăm la un nou „fenomen Târnova”

(comună care în perioada 2012-2016 a devenit celebră prin faptul că activitatea Consiliului Local a fost nulă, din cauza… autodizolvării) – dar și mai isteric, mai lipsit de soluții, deci mai păgubos pentru, până la urmă, localnicii care, odată cu ștampila pe buletinele de vot, și-au pus speranța într-o administrație mai bună.  Între fostul primar, Petru Nicoară, și actualul, Ioan Turcin, nu există cale de împăcare – deși motivele de ceartă frizează ridicolul -, secretara Primăriei, Simona Pascu intocmește Ordinea de zi a ședințelor deliberat „pe lângă lege”, sintagma-cheie a (sanchi) descuierii minților parcă înnebunite de partizanate politice de doi bani este ALEGERI ANTICIPATE, iar consilierii din Sâmbăteni vor autonomie și visează referendum pentru ruperea de comună.
Asta la nici 8 luni de când au fost validați!

Este suficient să asiști la o „ședință” de Consiliu Local ca să… nu-nțelegi nimic!

Noi am fost la cea de marți, 8 august, care s-a terminat la 45 de miniute după ce… nici n-a început, întrucât, cu o majoritate demnă de cauze mai bune, s-a votat… neaprobarea ordinei de zi. De față cu susținători „de la centru” (teoretic, veniți să rezolve situația – practic, încurcând-o și mai rău) s-a întâmplat asta. Este pentru a doua oară, în ultimele două luni, când se întâmplă… neîntâmplarea, iar conform Legii 215/2001, a Administrației publice locale, la încă o abatere în acest sens, consiliul se dizolvă, administrația rămâne fără instrument legislativ, așa încât… tămbălăul se reia de la început. Asta pentru că 15 oameni aparent serioși nu reușesc să ajungă nici măcar la consensul alegerii unui viceprimar, pentru că fiecare dintre cele două formațiuni care-și împart puterea ține atât de mult la orgoliul partizan încât nu neapărat îl vrea pe „al ei” – ci nu-l vrea pe „celălalt”.
Așa că urna de vot stă degeaba în sala de ședințe, fiind cel mai inutilizat obiect din încăpere – cel mai utilizat fiind smartphone-ul din dotarea personală a fiecăruia, prin care haloimăsul se trasmite LIVE pe facebook… ca să vadă tot poporul interesat cât suntem de idioți… noi… așa… ca popor!

Pe cât de dificil, pe atât de inutil e să desenezi „harta conflictului” – ar ieși o mâzgăleală ininteligibilă

Primăria nu are viceprimar (pentru că nu se poate alege), nu are hotărâri aplicabile (pentru că nici nu s-au supus la vot măcar), nu are ordini de zi (pentru că nu sunt validabile, fiind, cum ziceam, deliberat greșit întocmite) – competența în soluționarea acestui gen de conflicte fiind a Prefecturii Arad (care nu a fost încă sesizată).

„Vom sesiza Instituția Prefectului față de aceste aspecte, și sperăm ca intervenția reprezentanților Guvernului în teritoriu să rezolve această situație. Nu se poate să paralizăm activitatea Primăriei pentru că avem niște consilieri  care se pun de-a curmezișul oricărei rezolvări, că nu ne putem înțelege nici măcar asupra votării Ordinei de zi a ședințelor de Consiliu Local și că însăși secretara primăriei întocmește acte nevalidabile” – spune primarul Păulișului, Ioan Turcin… iar aceasta este singura declarație „cu creier” pe care am considerat că merită să o consemnăm de pe urma… tristei experiențe.

 

Lucian Valeriu, 11 august 2017 6:13

paulis-15paulis-13paulis-12paulis-11paulis-7paulis-6paulis-5paulis-1OZ1OZnotificare