Bogdan Butariu, un scriitor care și-a petrecut tinerețea deloc singur, a scris un roman „pursânge Arad”. „Prețul singurătății” se lansează vineri, la Biblioteca Județeană

bogdan butariu carte
Distribuie:

 

Bogdan Butariu este un scriitor pursânge, născut dintr-un cuplu artiști (tatăl său, un apeciat profesor de vioară, mama sa, harpistă cu Conservatorul) în „Buricul Bucureștiului” și care (c-așa e viața) în deceniul 1995 – 2005 era o prezență vie, dinamică și empatic-coparticipativă în lumea literară a Aradului… atâta câtă e ea (pe atunci fiind un pic mai mare și mai bună).
Tânărul prozator – atașat, vezi fișa biografică -, pe cât de popular, pe atât de rara avis chiar și într-un cârd de „păsări rare” – a făcut o figură aparte prin cenaclurile literare „Luceafărul” și al Uniunii Scriitorilor… în primul rând pentru că era un nufăr de proză într-o baltă de poeți. La douăzecișiceva  de ani scria o literatură  matură, de om care parcă rememorează traseele unor vieți trăite anterior. Scriitura lui Bogdan nu face parte din experiența de viață contemporană a autorului, ci din cea a ADN-ului său – care, pe hârtie, e livresc ordonată.
A fost apreciat „din prima” de oameni de primă mână ai lumii literelor scrise și publicate din Arad: Florin Bănescu, Gligor Sava, Vladimir Belity, Ioan Matiuț, Vasile Dan, Lucia Cuciureanu, Lucia Bibarț… editori și lideri de cenacluri literare… are Bogdan Butariu în biografie și morți, și vii care i-au binecuvântat scrisul.

Vineri, de la ora 17.00, în Sala „Concordia” a Bibliotecii Județene „A.D. Xenopol”, Bogdan Butariu își lansează prima carte– a mai publicat pe print – pentru că în online este foarte activ – doar în volume colective ale Cenaclului „Luceafărul”. E suficient să citiți afișul și veți înțelege că va fi o lansare de carte frumoasă. Romanul e publicat în colecția „Scriitori Români Contemporani” a editurii arădene Azbest Publishing, cu sprijinul tipografic al cotidianului Glasul Aradului.
„Prețul singurătății” este un roman de factură slaviciană, tributar clasicismului – dar plătind frumos acest tribut. Este povestea de dragoste și de ură dintre  Mitruț și Cosmina, pe care viața-i cuplează din iubire, iar existența, propriu-zisă și cinică, îi desparte pe motive de interes, vicii și sărăcie.

O nișă într-o nișă e literatura lui Bogdan Butariu – și tocmai în această particularitate, cred eu, trebuie să-și caute singularitatea.
Fie și din simplul motiv (pentru unii paradoxal) că singularitatea se receptează atent și de către cine trebuie, astfel încât se și plătește bine – într-o lume plină de oameni alfabetizați la fel.

Categorie: Cultură
Etichete: Bogdan Butariu, carte, cenaclu, Florin Bănescu, Gligor Sava, Ioan Matiut, lansare de carte, Lucia Bibart, Lucia Cuciureanu, pretul singuratatii, vasile dan, Vladimir Belity
Distribuie:
Articolul anterior
Atenție, dinspre CJA vine un nor de ploaie cu idei tâmpite: «Noul „Matern” să fie la Spitalul Judeţean!» este ultima…
Articolul următor
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad continuă sesiunea de consultanţă antreprenorială gratuită

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

georgescu

Blestem suveranist

Un rezumat stilizat, cu un zâmbet încă îngăduitor, al înjurăturilor și amenințărilor, primite de la frații suveraniști. Blestem suveranist Te spurc biet globalist iobag Să bei cafea de Babadag Și…