Regulile din fotbal, cunoscute de toți cei pasionați de acest sport, se mai pot modifica în timp, așa cum s-a întâmplat și în trecut. Spre exemplu, penalty-ul în meci și sistemele de prelungiri în cazul meciurilor care necesită departajare nu au
fost implementate de la începuturile fotbalului, ci au apărut pe parcurs, ca nevoie la rezolvarea anumitor probleme fundamentale observate de specialiști.
În ultimul an, s-a discutat tot mai mult despre necesitatea implementării unor noi reguli, iar în prim-plan a apărut un nou tip de cartonaș: cel albastru.
Ce ar presupune cartonașul albastru și cum ar fi acordat
Astfel, pe lângă cartonașul galben și cel roșu, în fotbalul profesionist ar putea apărea cartonașul albastru. Ideea analizată de Consiliul Asociației Internaționale de Fotbal (IFAB) este inspirată din rugby. Acordarea unui cartonaș albastru unui jucător ar avea drept urmare eliminarea provizorie din teren a acestuia, timp de 10 minute.
Un cartonaș albastru ar fi acordat unui fotbalist care oprește un contraatac al adversarilor cu un fault tactic sau unui jucător care protestează vehement la adresa arbitrilor. La fel ca în cazul cartonașelor galbene, două sancțiuni acordate în cadrul unui singur meci (două cartonașe galbene sau / și albastre, în orice combinație) ar avea drept urmare eliminarea fotbalistului, deci primirea cartonașului roșu.
Ideea implementării cartonașului albastru în fotbalul internațional
Federația Engleză de Fotbal s-a oferit voluntară să testeze cartonașul albastru în meciurile din Cupa Angliei, la nivel masculin și feminin. Noul sistem de sancționare a fost deja testat cu succes în competițiile de fotbal de copii și juniori din Țara Galilor, deci tot în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord. Aparent, britanicii sunt cei care doresc să impună acest nou cartonaș în fotbalul profesionist.
Dacă ar deveni realitate, noul avertisment ar determina o schimbare istorică. Ar fi prima dată când sistemul cartonașelor din fotbal suferă schimbări, după ce cartonașele galbene și roșii au fost introduse în premieră în fotbal la Campionatul
Mondial din anul 1970.
Introducerea a noi tipuri de cartonașe în fotbal va influența și piețele de pariuri online pe cartonașe – galbene și roșii în acest moment. Pasionații de pariuri pe fotbal ar putea avea așadar parte de o nouă resursă în această categorie de divertisment: ar putea introduce pe biletele de joc la pariuri online și offline opțiuni bazate pe acordarea de cartonașe albastre într-un meci, așa cum în pot paria pe cartonașe galbene și roșii.
Cartonașul albastru nu este pe placul FIFA
Este cert faptul că la EURO 2024 din Germania nu acordă cartonașe albastre. Regula nu va fi introdusă nici în viitoarea ediție a cupelor europene inter-cluburi. Președintele FIFA, Gianni Infantino, a declarat că nu susține o astfel de schimbare:
„FIFA se opune total cartonașului albastru. Nu se pune problema. Trebuie să fim
serioși. Suntem întotdeauna deschiși colaborării cu IFAB pentru a analiza idei și
propuneri… dar, odată ce ai analizat problema, trebuie să protejezi și jocul, esența
jocului, tradiția jocului”.
Ideea cartonașului albastru a fost respinsă și de alte nume importante din fotbalul internațional, printre care mai mulți antrenori din Premier League: Ange Postecoglou (Tottenham), Jürgen Klopp (Liverpool), Mikel Arteta (Arsenal), Mauricio Pochettino (Chelsea) şi Eddie Howe (Newcastle).
Aleksander Ceferin, președintele UEFA, s-a exprimat tot împotriva adoptării cartonașului albastru, pe care nu îl consideră compatibil cu fotbalul. În acest context, este puțin probabil ca regula cartonașului nou să fie introdusă prea
curând la nivel internațional în fotbalul profesionist.
Nu este exclus ca ideea să rămână totuși în dezbatere și să capete susținere în viitor, dacă la conducerea FIFA și UEFA vor ajunge persoane care doresc schimbarea regulilor și introducerea cartonașului albastru.
Sursa foto canva.com
1 comentariu. Leave new
Da ce ma intereseaza pe mine cum influenteaza cartonasul albastru piata pariurilor???
Fix asta conteaza. Vai de voi