Castelul de apă din Răpsig – o telenovelă care durează din 1998 – sau de câte firme ai nevoie să construiești un turn

răpsig - turnul de apă
Distribuie:
Ne aflăm la Răpsig, acolo unde există un turn de apă, neconstruit și nefinalizat totodată. Colos industrial care stă  în picioare de mai bine de 20 de ani, urmează să rămână neschimbat mult timp de acum. Vă invităm să descoperiți o istorie completă a unui „monument al incompetenței” autorităților județene – „obiectiv istoric” construit degeaba pe mulți bani publici.

Când am încercat să mă apropii de Castelul de Apă din Răpsig era parcă păzit de câinele negru al unui locatar din zonă. Am încercat să-l întreb despre construcție, dar Dănuț, stăpânul câinelui a fost reticent în a vorbi cu noi. Totuși ne-a spus că turnul e așa de ani întregi. 

turnul de apa scaled

Reluăm puțin din ce s-a întâmplat pe vremea lui Pazvante Chiorul

Construcția turnului a început în 1998, iar planul era ca sistemul freatic local să fie amenajat, respectiv îmbunătățit. Era vorba despre alimentarea cu apă, canalizarea, dar și epurarea apelor uzate de la sate. Mai exact, aceste lucrări țin de construcția, extinderea și modernizarea sistemelor de apă, canalizare dar și de tratarea apelor. 

Lucrările au fost începute de CONAR SA, firmă de construcții din Arad. Firma a amenajat o mare parte din sistemul freatic local. În afară de turnul din Răpsig, firma s-a angajat să facă  alte lucrări de îmbunătățire a infrastructurii apei, care au fost finalizate cu succes în 2001.

Turnul din Răpsig e singurul care, deși a fost construit pe jumătate, nu a mai fost terminat. Lucrările aveau un termen de execuție de 12 luni. Regia Autonomă de Apă Arad – actuala Companie de Apă – a prelungit „din motive obiective” contractul cu firma CONAR SA, iar termenul limită al execuției lucrărilor s-a schimbat, iar obiectivul urma să fie terminat în septembrie 2004.

De câte firme de construcții ai nevoie ca să ridici un Castel de Apă

După construirea fundației, a turnului, dar și a cuvei propriu zise, în august 2002 firma CONAR SA a propus ca, o altă firmă din București, RECON EX SRL să vină să ridice cuva la înălțime. Banii ceruți numai pentru ridicarea cuvei au ajuns la peste 1,7 miliarde de lei, iar restul lucrărilor au costat puțin peste 1,5 miliarde de lei.

Inițial, când s-au început lucrările în anul 1998, în contractul de atunci, prețul care a fost cerut inițial pentru ridicarea bazinului de către CONAR SA a fost de 51 de milioane de lei (sumă care urma să crească din cauza actualizărilor de prețuri apărute în 1999).

Deși CONAR SA din Arad era cea care se ocupa de lucrări, planul construcției a fost gândit de IPROTIM SA, firmă de arhitectură din Timișoara. În caietul de sarcini scria că această cuvă urma să fie turnată la sol, ridicată cu o macara la înălțimea la care se află turnul și apoi montată propriu-zis pe turn.

Regia Autonomă de Apă din Arad nu a acceptat prounerea firmei din București pentru că societatea ar fi cerut prea mulți bani pentru ridicarea cuvei de la sol. La scurt timp după, CONAR SA s-a retras din contract, fără să finalizeze lucrările. 

Povestea Castelului de Apă din Răpsig nu s-a terminat aici

În anul 2010 firma de arhitectură IPROTIM SA s-a oferit să contribuie cu alte planuri pentru proiectarea lucrărilor, însă la scurt timp societatea pe acțiuni a intrat în faliment.

Ulterior, Compania de Apă Arad a apelat la serviciile Facultății de Construcții din cadrul Universității Politehnica din Timișoara, pentru a pregăti un nou proiect tehnic și un nou caiet de sarcini pentru reabilitarea Turnul de Apă de la Răpsig. Proiectul tehnic a fost finalizat în anul 2014.

Lucrările au fost contractate în decembrie 2014 de AGAT PRODEX SRL, o firmă cu sediul în Hunedoara. Un an mai târziu lucrările au început și aveau un termen de finalizare de 30 săptămâni. Acestea constau, din nou, în reabilitarea cuvei, ridicarea ei la nivel și montarea ei sus pe turn. 

Firma din Hunedoara a cerut, la rândul ei, suplimentarea fondurilor.  Compania de Apă Arad nu a avut de unde să suplimenteze cu bani, așadar părțile au reziliat contractul, deci lucrările de reabilitare au rămas „pe butuci”.

Pentru turn, Compania de Apă Arad a plătit suma de aproape 250 de milioane de lei, din care oficialii spun că ar fi recuperat aproape 230 de milioane de lei, despăgubiri de la firma din Arad și proiectantul inițial din Timișoara, propus de firmă  banii au fost recuperați în instanță. 

Construcția se află într-un stadiu atât de deteriorat, încât nu merită să fie terminată, așa că se va casa. Oficialii spun că structura de beton armat este foarte veche, neconformă noilor standarde, că turnul este deteriorat, iar continuarea lucrărilor nu ar merita.

Nu ar fi primul bazin lăsat de izbeliște

Pe timpul verii, există probleme cu presiunea apei în comuna Bocsig, din cauza numărului mic de bazine cu apă. Au fost probleme în anii trecuți, s-a construit un bazin în plus  și ar mai fi fost nevoie încă de unul. 

Primăria spune că a făcut demersuri în acest sens, identificând teren pe care ar putea fi construit.

Compania de Apă Arad transmite, în cadrul răspunsului la solicitarea oficială a redacției, că intenționează să construiască un nou bazin la sol, cu o capacitate de 500 de Mc. Asta dacă aleșii vor primi fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană.

Cât despre alte surse de finațare, Compania de Apă Arad spune că este responsabilitatea Unității Administrativ Teritoriale din Bocsig să suporte costurile de extindere a sistemelor de apă.

Comuna Bocsig are o veche problemă cu lipsa apei potabile vara

Întrebați și despre chestiunea întreruperilor frecvente de apă pe perioada verii, cei de la Compania de Apă Arad spun că este responsabilitatea cetățenilor să nu consume apa în scop agricol, pentru pentru irigațiile grădinilor.

De ani întregi, pe timp de vară au loc întreruperi frecvente de apă pentru umplerea bazinelor. Întreruperile sunt uneori anunțate. Ele au loc de obicei noaptea, dar în unele cazuri și ziua.

Compania de Apă Arad spune că irigațiile gospodărești ar trebui asigurate cu apă industrială.


Totuși, Bocsigul ar avea nevoie fie de lărgirea infrastructurii, fie de asigurarea unei alte surse pentru igirarea grădinilor.

De ani întregi, localnicii sunt deranjați de întreruperile frecvente de apă și sunt nevoiți adesea să-și facă rezerve. Deși reprezentanții Companiei de Apă au dreptatea lor, cetățenii sunt și ei plătitori de facturi, iar pentru asigurarea necesarului de apă în sezonul cald ar trebui găsite soluții.


 Răspunsul Companiei de Apă Arad la solicitarea în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, așa cum a fost primit pe adresa redacției

 

1 2 scaled

2 2 scaled

3 2 scaled

4 1 scaled

 

5 1 scaled


 

Categorie: Investigații
Etichete: bocsig, Compania de Apa Arad, Turnul de Apă din Răpsig
Distribuie:
Articolul anterior
Amenzi de 44.000 de lei într-o singură zi pentru șoferii din Arad
Articolul următor
Care e rostul unei conferințe de presă?
Bagă un „16”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

deshumare

[ACTUALIZARE 2] După ce corpul doamnei Ileana Sîrbu a fost supus prelevărilor de probe biologice în scopul de a putea fi stabilită cauza decesului și natura acestuia, sufletul ei își poate găsi liniștea după slujba creștinească de înmormântare 

[ACTUALIZARE 2] ( ora 17.00): Vineri, 24 noiembrie, timp de câteva ore, în cimitirul Pomenirea, s-a efectuat autopsia medico-legală pe cadavrul doamnei Ileana Sîrbu. Într-o stare bună de conservare, corpul…