-
INTEGRITATE – numele tău e DERIZORIU! Primăria Arad și-a EXTERNALIZAT serviciul de PAZĂ a patru obiective-cheie unei firme obscure din satul Rușii-Munți (Județul Mureș), controlată de un consilier local PNL pensionar, contra 440.000 de EURO pe an… în condițiile în care are 200 de POLIȚIȘTI LOCALI care-și dau cu capul de pereți
SIFONEALA în Primăria Arad e atât de pandemică încât nu-i nevoie de nicio „Stare de urgență” pentru a decreta asta: e necesară și suficientă o descindere cu ridicare de acte a unui procuror necorupt însoțit de o echipă de polițiști specializați în fraude economice cu banii statului… și să vezi atunci „grup infracțional organizat”! Din
-
Gospodărirea Comunală Arad a ajuns TERITORIUL unei MAFII POLITICE, condus tiranic de FINUL Tiberiu CIUL, supervizat de NAȘA Geanina PISTRU și protejat de MARELE PARTID
Produs al „Universității de partid și de stat Aurel Vlaicu din Arad” – Facultatea de Științe Economice -, promoția 2003, cu un master în „Adminstrarea Financiar Contabilă a întreprinderii” (certificat în 2007), Tiberiu Nicolae Ciul și-a început cariera în 2005 ca economist la Astra Vagoane Călători S.A. întâi ca „simplu birocrat” (2005-2006) în curs rapid
-
[ACTUALIZARE 12] „Dosarele BOGHICEVICI”: inculpatul acoperit a fost ACHITAT, iar cel descoperit – CONDAMNAT în prima instanță, pentru MĂRTURIE MINCINOASĂ
[ACTUALIZARE 12] Securistul mincinos Cătălin Boghicevici a fost „achitat” de o primă instanță arădeană. „Întâmplător”, în prima zi de stare de urgență, în ziua suspendării cauzelor pe motivul instituirii stării de urgență pe teritoriul României, poate, și în speranța că se va uita subiectul. Cătălin Boghicevici a reușit să mintă atât de frumos încât a
-
Pentru cine a fost această PANDEMIE PROFITABILĂ? Pentru GUVERNANȚI: HOȚI care fură cu C.A.S.-ul, TĂIETORII DE PĂDURI și „oamenii de afaceri” ai STATULUI CORUPT. RESTUL de 99% suntem și mai săraci, și mai proști decât acum 2 luni!
Pandemia de coronaviroză (COVID-19) în România a fost un coșmar social pentru 99% dintre români, lovitura definitivă pentru o jumătate dintre aceștia; nu mai trebuie augmentată cu niciun argument de autor această realitate pentru că absolut toate datele socio-economico-medicale sunt transparente, la distanță de un click de orice coronasceptic, coronaneutru sau coronacredul – în schimb,
-
Șantaj, abuz în serviciu și amenințări cu PUȘCĂRIA în biroul principal al Instituției Prefectului. STOIAN către un POLIȚIST LOCAL: „Doar un tefefon dau din poziția pe care o dețin și vei fi legat până deseară!”
Atuul nostru principal (cu care credem că vom câștiga și procesul pe care l-a deschis împotriva redacției noastre), atunci când scriem despre imbecilitățile prefectului (sperăm) interimar, Gheorghe Stoian, este că nu suntem singurii care îl considerăm un „căcat cu servietă” plantat pe această funcție exclusiv pentru a face muncile murdare ale partidului de guvernământ: ba,
-
ITALIENII, PROXENETA, FRAIERUL și MINORELE TORTURATE – un DOSAR DUR despre cum e, cu adevărat, VIAȚA la noi în cartier [VIDEO și DETALII generatoare de PUTERNIC IMPACT EMOȚIONAL]
Această investigație de presă este o ACTUALIZARE la știrea apărută pe site-ul oficial al DIICOT pe data de 17.01.2020 și pe care o puteți citi, integral, în capătul articolului sub formularea ARTICOL ASOCIAT. Este necesar să subliniem, înainte de dezvălui ce am aflat că se ascunde în spatele și așa oribilei știri – ignorată,
-
Eschivele instituțiilor și autorităților locale la probleme de interes public. ORDINUL SORESCU – ULTIMA PRELATĂ pe ȚAMBALUL COMUNICĂRII
Cum această pandemie are și unele părți pozitive măcar în ceea ce privește timpul alocat unor probleme (pe care, în perioade normale când viața se derulează pe foarte viteză, avem tendința să le abordăm superficial sau să le amânăm), am revizuit unele spețe de interes public pe care le-am abordat în ultima perioadă și
-
PĂDURILE trec printr-o CATASTROFĂ mult mai gravă decât PANDEMIA NOASTRĂ! Garda de Mediu a fost „în control” la Moneasa și s-a întors la Arad mahmură și plină de bani. După ce a plecat, DRUJBELE lui Nuțu Herbei și ale celorlalți TÂLHARI ai STATULUI și-au reînceput treaba la RĂNUȘA! [PROBE FOTO]
În introducerea acestui articol (care ne-ar fi ieșit plin de înjurături dacă n-am fi obligați de Postul Paștelui și de legi militare să ne abținem) ținem neapărat să ne felicităm singuri că nu am publicat ieri, când, la ora 11.51, ne-a sosit pe mailul redacției, primul comunicat de presă… de la inventarea Gărzii de
-
[NEWS ALERT] Cum au sărbătorit PRIMARUL DIN MONEASA și LOTRII SĂI „Ziua Jandarmeriei în carantină”: AU DISTRUS ÎNCĂ O PĂDURE PROTEJATĂ la RĂNUȘA și au „ras” ce a mai rămas pe dealurile de la NĂDĂLBEȘTI! Mărturia unui „înger păzitor al pădurii care dispare dincolo de ușile noastre încuiate pe dinăuntru!” [VIDEO]
Am mai zis-o de „n” ori și o repetăm, până ce pricep și polițiștii și procurorii CARE TREBUIE, nu doar cei care nu trebuie nimănui (pentru că dacă ești procuror specializat pe infracțiuni silvice și nu te sesizezi la așa ceva „până când primesc ordin de la SRI”, vorba ta, atunci ești un procuror
-
Spitalul Județean Arad – investiția de care ȘI-A BĂTUT JOC Consiliul Județean Arad cel mai mult, exploatând-o ca pe un bordel și „pompând” ZECI DE MILIOANE DE EURO în… propriul capital!
Acest articol-investigație face parte dintr-o „serie special dedicată bordelului de pe Victoriei” și a fost scris imediat după incidentul nefericit de la Liceul German din Arad (13 ianuarie 2020 -vezi articolul aici) când mai mulți elevi au ajuns intoxicați la Spitalul Județean în urma operațiunilor de dezinsecție/dezinfecție ( apropo, altă dramă de care am
-
TEORETIC, avem TREI aparate de testare PCR în Arad și MILIOANE DE EURO „alocate crizei”; PRACTIC avem NIȘTE CURVE POLITICE care își bat joc de NOI, de ELE ÎNSELE și de ditamai PANDEMIA: asta reiese din DECLARAȚIILE LOR!
Trebuia să se vorbească – și nu atâta să se vorbeasă, cât SĂ SE FACĂ – TESTE cu PCR – cel puțin încă din ziua montării cortului în curtea Spitalului Județean Arad – 14 martie, 2020 – de către I.S.U. Arad (RESPECT!), toți cei cât de cât pricepuți la treburile astea cu care am discutat
-
DE CE NU AVEM în Spitalul Județean Arad un APARAT DE TESTARE pentru CORONAVIRUS și KITURI în farmacii?! Pentru că DEALERII Consiliului Județean și ai Casei de Asigurări de Sănătate nu s-au înțeles la PREȚ, iar ȘEFII SE ASCUND „sub fustele nevestelor”… vorba fostului LOR Ministru de Interne!
DIGI 24- 18.03.2020: «„Facem toate eforturile posibile să montăm în cel mai scurt timp acest echipament medical care va depista noul coronavirus. Astăzi am semnat contractul cu furnizorul, iar în câteva zile aparatul va fi montat în laboratorul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă. I-am cerut furnizorului să facă toate eforturile posibile pentru a aduce cât
-
A murit Sorina – tânăra mamă care a fost salvată din apele Mureșului de jandarmii-eroi Andrei Scorțar și Cristian Năstase. A lăsat în urmă un îngeraș, o poveste tristă, un sistem păcătos și o identitate furată
Astăzi, 20 martie, la ora 13.00, în cimitirul din comuna Apateu se va fi săvârșit slujba de înmormântare a celei care a fost Sorina Horne – tânăra mamă care, la sfârșitul lui noiembrie anul trecut, traversând o depresie postnatală în cea mai cruntă formă a ei, a uitat (sau n-a mai înțeles) pe unde se traversează
-
În plină Pandemie de „NOUL CORONAVIRUS”, Casa de Asigurări de Sănătate Arad se pregătește să LICHIDEZE FARMACIILE „incomode” din Județul Arad… prin VECHEA „METODĂ Domșa”
PRIMIM: Un megascandal stă să izbucnească în județul Arad între FARMACIILE INDIVIDUALE (care nu au în spate Lanțuri Naționale de Farmacii sau depozite Farmaceutice) și Casa de Sănătate Județeană Arad, care a demarat un control la toate Farmaciile din Județ tocmai acum, în plină STARE DE URGENȚĂ și cu peste 300 de suspecți de
-
MĂSURI ANTIROMÂNI luate de ANAF: Poprirea conturilor mai multor companii private pentru neplata impozitului la termen!
În România, nu există domeniu de activitate economică care să nu fi cerut imperativ autorităților să adopte rapid măsuri prin care să îi ajute să facă față efectelor economice produse de impactul Coronavirusului, doar că, deocamdată, nimeni nu-i bagă în seamă! Autoritățile române sunt abia la faza de discuții informale (!): „Am vorbit vineri
-
[ACTUALIZARE] Cazul „VIA FAKE DIN ZĂBRANI”: Primarul Marian TOADER și oamenii de afaceri Radu-Viorel POPA, Valer POP, Jean CÂRJA și Simion Petru FAUR – CONDAMNAȚI ani grei de prima INSTANȚĂ pentru FRAUDAREA a 3 milioane de Euro din Bani EUROPENI
Enormul text care urmează și pe care l-am copiat integral de pe Portalul Instanțelor de Judecată nu merită tradus în niciun alt fel – doar citit exact în cheia în care a fost scris. Este un document juridic care, sec și ultra-tehnic, neimplicativ în niciun fel, detașat și rece, explică o faptă de corupție
-
Un TUN IMOBILIAR de 7, 5 hectare din care ar putea ieși CEVA FRUMOS sau CEVA URÂT! Fiica și ginerele primarului din VLADIMIRESCU își fac cartier privat de case; finul lor, viceprimarul comunei, a promovat PUZ-ul în ședință de consiliu local
Din decembrie anul trecut, de când am aflat de potlogăria pe care o relatăm aici cu tot echilibrul detașat de care suntem în stare, îi tot dăm „pas” și „hai, mai documentează că avem și altă treabă”. Și tot documentăm pe ea de-atunci; ne punem sursele și colaboratorii să facă filme, poze și copii
-
O ASISTENTĂ de la un spital de PSIHIATRIE surprinsă în repetate rânduri că FURĂ din MÂNCAREA pacienților ca s-o transforme în LĂTURI pentru porci – „spălată” și REANGAJATĂ de instanțe… în pofida PROBELOR! [VIDEO]
Soluțiile-șablon pronunțate de instanțele de judecată în litigiile de muncă au un grad ridicat de „pericol social” [PROBE VIDEO] Nu există un „pericol social” mai mare decât abordarea tuturor situațiilor din sfera relațiilor de muncă dintre un salariat și angajatorul său (angajator privat sau din sfera serviciilor publice) pornind de la premisa că angajatorul
-
Oraș de labagii!… Un hărțuitor care se masturbează pe Faleza Mureșului nu e o problemă importantă dacă suni la „112”!
Despre degradarea din toate punctele de vedere a acestui oraș am obosit să mai scriem. Nu este niciun ziar normal în Arad care să nu semnaleze, zi de zi, situații care scapă de sub control și, de-a dreptul, conturează un iremediabil și apocaliptic haos. Nu este nici măcar un om în orașul ăsta
-
Uite-așa se face: Primarul din VINGA a inițiat un proiect de hotărâre în favoarea soției sale, îmbogățindu-se cu un teren din centrul satului MĂNĂȘTUR… ASCUNS ÎN ACTE până la momentul potrivit!
Din cariera politică, adminstrativă… și în general ca om, așa, a lui Ioan Sorin Negrei nu înțelegi ABSOLUT NIMIC dacă nu le ai cu bătutul câmpilor de la periferia acestui județ sărac, corupt și prost… exact cum nu-nțelegi nimic dacă ești turist elvețian și intri de pe DN 69, vrăjit de „biserica aia frumoasă” și ajungi
INVESTIGATII
N-CAZURI – cu și despre probleme
Am preferat acest titlu de pagină în detrimentul după părerea noastră prea brutalelor, „la înspăimântare” folositelor „Anchete”, „Dezvăluiri” și „Investigații”. O dată că presa, de niciunde, nu face anchete – anchetele le fac procurorii. Anchetele au un circuit judiciar precis, o ierahie impusă „de sus”, un tipar pe care trebuie să îl respecte și un circuit în instanțele de judecată. Articolele de presă – indiferent că le pui tu insigna cu „Anchete” – nu sunt anchete: sunt articole de presă. Ele descriu necazurile oamenilor: ale celor cu uniformă, ale celor fără uniformă și a celor acoperiți. Necazurile oamenilor simpli, ale oamenilor complicați, ale autorităților sau ale destinului însuși. Sunt „N”-CAZURI… sunt nenumărate necazurile pe care le are… pe care și le produce el însuși sau victima cărora e aproapele nostru – iar noi despre acest fel de necazuri dăm dări de seamă în această pagină. Că ele ajung, cel mai des, la poliții, la parchete, la judecătorii, tribunale, curți de apel și curți supreme – nu e nici meritul și nici vina noastră: acolo ajung necazurile în această lume, așa cum e ea construită… nu de noi.
De aceea, cu preponderență, în pagina „N-CAZURI” vom relata „n” cazuri care, inerent, au ajuns, sunt deja sau vor ajunge în fața instanțelor de judecată oficiale.
Termenul „Dezvăluiri” l-am exclus pentru că ni se pare prea impudic pentru o pagină serioasă, iar în ceea ce privește „Investigații” considerăm că „sună” prea general – pentru că tot ce facem noi aici – pe toate paginile – poate fi asociat investigării.
Ultimele comentarii