-
Ajutoarele alimentare de la Uniunea Europeană pentru arădenii „defavorizați” se distribuie începând de luni, la Piața „Obor”
Consiliul Local Al Municipiului Arad – prin Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară a remis un Comunicat de presă în atenţia beneficiarilor de produse alimentare în conformitate cu Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate POAD 2015/2016, prin care informează asupra programului de distribuire al alimentelor care ăncepe luni. Astfel: 1. Distribuirea alimentelor va începe cu
-
[ACTUALIZARE 2] Seminarul pe teme de mediu de la Covăsînț a fost o reușită [FOTO]
[ACTUALIZARE 2] Acțiunea de la mijlocul săptămânii ce s-a scurs a Asociației de Dezvoltare Rurală „Avangarde”, „Păstrează curățenia în comuna ta”, a fost o reușită din toate punctele de vedere. Organizatorii și participanții deopotrivă au opinat că evenimentul de la Covăsînț s-a bucurat de o participare excelentă, la care au fost prezenți profesioniști
-
Cu 7, 5 milioane de lei „gaură” și-a început PNL administrarea județului. Primul „război polemic” la CJA este pe subiectul restituirii finanțării Ambulatorului
„La Ambulator, decizia Ministerului este injustă” – este titlul comunicatului de presă remis redacțiilor vizavi de acest subiect din partea Consiliului Județean Arad Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a transmis instituţiei „Judeţul Arad” Decizia 60/07.06.2016 de reziliere a Contractului de finanţare nr. 4602/31.07.2014 având ca obiect finanţarea proiectului cu titlul „Ambulatoriu integrat din structura
-
Efervescența de la Arad, pusă în valoare de revista națională a Casei Româno-Chineze
Prestigioasa revistă lunară a Casei Româno-Chineze din România consacră două pagini activității prodigioase a filialei arădene a Casei. Pe spații ample sunt relatate proiectele pe termen scurt programate în parteneriat cu administrația locală, respectiv Primăria Municipiului Arad și Consiliul Județean. Un interes deosebit îl suscită proiectele editoriale. Traducerea unui volum de versuri al titratului
-
Dacă te întrebai cum se mai pescuiește pe Mureș: „cu japca, ostia, sulița, țepoaica, gafa metalică și grebla” și, mai rar, cu undița
Infracţiuni de braconaj piscicol sesizate de jandarmi Miercuri, 22 iunie a.c., jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad au desfășurat o acțiune ce a avut drept scop prevenirea și combaterea faptelor de natură contravențională sau penală din domeniul piscicol. Pe timpul acțiunii ce a avut loc pe albia râului Mureș, în zona localităților
-
A tăiat un nuc „cu de la el putere” și a fost sancționat de jandarmi. Vezi ce trebuie să știi când ai de gând să tai un copac!
Contravenție silvică sancționată de jandarmi – Comunicat al Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad (IJJA) Marți, 21 iunie a.c., în jurul orei 12.00, un echipaj al Detașamentului de Jandarmi Sebiș din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, a depistat o persoană în timp ce tăia un copac, fără a îndeplini condițiile legale în acest sens.
-
Guvernul simplifică de la 1 iulie procedurile de acordare a indemnizației și concediului pentru creșterea copilului
Guvernul a modificat și completat normele de aplicare a programului de acordare a concediului și indemnizației pentru creșterea copilului, astfel încât noile reglementări introduse recent în lege de către Parlament să fie aplicate unitar și într-o manieră simplificată începând cu 1 iulie 2016. Hotărârea de Guvern adoptată astăzi include reglementări cu privire la drepturile
-
Aleșii au ales: Tripleta Cionca – Boghicevici – Bâlcea va conduce Consiliul Județean Arad și „vrea să schimbe ritmul”
Şedinţa de constituire a Consiliului Judeţean Arad a adus cu sine şi o nouă conducere a instituţiei. Preşedinte a fost ales Iustin Cionca (cu 21 de voturi din 33), iar vicepreşedinţi sunt Claudia Boghicevici (21 de voturi), respectiv Sergiu Bîlcea (20 de voturi). Noua conducere şi-a anunţat priorităţile pentru acest mandat, cuvântul de ordine
-
„Macealand Festival”, două zile de distracţie în cea mai frumoasă grădină botanică din Arad
Castelul Csernovics din Macea (Grădina Botanică) a găzduit, în perioada 18 – 19 iunie, prima ediţie a Macealand Festival, o manifestare cultural-artistică în programul căreia s-au contopit folclorul, teatrul, improvizațiile muzicale și atelierele de creație. În cele două zile de spectacol, pe scena improvizată chiar în mijlocul bazinului de înot din apropierea castelului, au
-
Fostul primar al Curticiului, Nicolae A. Aniței – condamnat de prima instanță la 4 ani de închisoare pentru „conflicte de interse în serie”. Mai bine de 1 milion de euro și-a însușit edilul din banii publici!
Nicolae A. Aniței, fostul primar al comunei Curtici, judecat în baza unui dosar întocmit de Agenţia Naţională de Integrita (ANI) preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara și trimis spre soluționare Judecătoriei Arad, a ajuns la sentință: patru ani de închisoare cu executare. Procurorii l-au pus sub acuzare pe A. Aniţei
-
[BILANȚ ISU] Sute de locuințe și sedii de instituții inundate, canale ieșite din matcă și diguri rupte în Județul Arad – iar avertizările de vreme rea continuă!
BILANȚ OFICIAL ISU – întocmit până luni, 20 iunie, 2016 Peste 200 de locuințe și sedii de instituții din municipiul și județul Arad au fost inundate după precipitațiile abundente căzute duminică, fiind nevoie de intervenția pompierilor pentru evacuarea apei. Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, în municipiu s-a intervenit pentru evacuarea apei
-
În Bujac, ploaia a ignorat canalizarea „bine făcută” și ironiile lui Falcă și a intrat în curțile oamenilor
Consilierul local Beniamin Vărcuș a postat pe Facebook și YouTube un clip pe care l-a filmat imediat după ploaia din această seară pe una dintre străzile „nou reabilitate” din cartierul Bujac. După cum se poate vedea de oricine dar, mai ales, simți de cei afectați, lucrările de canalizare efectuate sub „bagheta” primarului Gheorghe Falcă pe bani foarte mulți
-
Efectele furtunii: benzinăria MOL din Vlaicu a rămas și fără acoperiș, și fără curent [FOTO]
Furtuna din seara de Rusalii a păgubit, între altele, și benzinăria MOL de la intersecția Căii „Aurel Vlaicu” cu Făt Frumos. Acoperișul acesteia, proaspăt remontat, dar încă nefixat corespunzător, a fost luat de vânt și împrăștiat pe tot carosabilul pe lungimea unei stații de tramvai. De asemenea, curentul electric a „căzut”, lăsând incinta în
-
Baroul Arad – din nou în doliu. Avocatul Ciprian Corpaș s-a stins din viață la doar 39 de ani
Avocatul arădean Ciprian Viorel Corpaș s-a stins din viață la vârsta de 39 de ani, urmare a unui atac cerebral suferit în urmă cu o lună și… finalizat cu o comă. „Necazurile și neputința de a trece peste ele” l-au adus în starea care i-a provocat moartea – este ceea ce s-au mărginit să
-
Razie a jandarmilor din Chișineu Criș în piața din Sântana. Colecta: lemne, țigări, oale la „negru”, amenzi mari și confiscări
Comunicat – Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad – Acțiune de combatere a faptelor de comerț ilicit Joi, 16 iunie a.c., jandarmi ai Grupei de Supraveghere și Intervenție Chișineu Criș din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, pe timpul unei acțiuni ce a avut loc în orașul Sântana, au depistat mai multe persoane care desfășurau acte de
-
S-a bătut palma: PNL a sedus UDMR cu „continuitatea”, așa încât conducerea Consiliului Județean Arad va fi galbenă… cu puțin verde
PNL și UDMR Arad și-au anunțat astăzi, prin două comunicate de presă transmise aproape simultan, continuarea parteneriatului politic pe plan județean. Astfel, în baza negocierii ce s-a parafat încă dinainte de alegeri (dar a fost subminată zilele acestea de către PSD, prin negocieri paralele), candidații PNL vor fi susținuți de consilierii județeni maghiari
-
Mișu Moacă lovește din nou și se întoarce… la pușcărie. A fost prins aseară în București – și vezi ce galerie de proaste și-a tras pe Facebook de la ultima „înfățișare”
Notoriul escroc sentimental Mişu Moacă a fost reţinut aseară de poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti. „Un bărbat de 53 de ani din Arad a fost reţinut marți, de poliţiştii din Capitală, după ce ar fi înşelat cu bani mai multe femei, pe care le-ar fi cunoscut prin intermediul unui
-
[NOU – ACTUALIZARE] Descarcă aplicația Critic Arad – acum și pentru iPhone și iPad
[ACTUALIZARE] Ziarul online criticarad.ro este, de acum, și mai ușor de accesat cu noua aplicație iOS pentru iPhone și iPad – accesabilă, desigur, din App Store. Cu un click pe grila din colțul telefonului, te poți abona la oricare dintre cele 22 de categorii, doar la cele preferate sau la toate deodată. Vei primi
-
„Bătălia de la Pilu” – țigani versus polițiști – s-a lăsat cu trei arestări de căciulă. Clanul Căciulă
Nu doar suporterii englezi s-au bătut cu rușii în weekendul ăsta – ci și aici, mai aproape de noi, țiganii din Pilu cu polițiștii din Pilu… fiecare cu liga lui – cum ar veni. Sâmbătă noaptea, pe fondul unui scandal… de altfel etern în comuna parcă uitată de lege de la capătul extrem-vestic al
-
[NEWS ALERT] Raportul Corpului de Control al Ministrului documentează hoția de locomotive de la Depoul CFR Arad
[ACTUALIZARE] În prezența domnului Apostol Cătălin, șeful echipei de control din cadrul Corpului de Control al Ministerului Transporturilor, care s-a deplasat la Depoul CFR Arad s-a desigilat, după lupte „seculare” care au durat doi ani, Locomotiva DA 930 – ocazie cu care se constată următoarele. Extras raport Motorul Diesel a fost schimbat (nu corespunde
ȘTIRI
ȘTIRILE / evenimentele cotidianului
sunt despre ce se întâmplă… neutru și fără să fie după noi… după mine care scriu, după tine care citești sau chiar după cel care le produce (făptuitorul nu e, de cele mai multe ori, autorul exclusiv al știrii despre el). Știrile sunt relatări detașate, prin urmare, iar criticarad.ro va alege să le trateze absolut neutru. Se va interveni auctorial exclusiv prin titluri – în sensul în care titlul descrie, succint, latura originală a evenimentului – și, de preferință, redacția se va limita, pe această pagină, la comunicate/declarații ale oficialităților și ale martorilor implicați.
Ultimele comentarii