CODE KIDS VEST ARAD 2024 | TÂRGUL REGIONAL DE ȘTIINȚĂ pentru copii

targ de stiinta arad
Distribuie:

TÂRGUL REGIONAL DE ȘTIINȚĂ pentru copii CODE KIDS VEST ARAD, ediția 2024, are loc în  data de 24 octombrie 2024, Sala VASILE GOLDIȘ, CONSILIUL JUDEȚEAN ARAD. Este organizat de Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol” Arad,  finanțat și promovat de Fundația Progress.  


Organizat de asemenea prin sprijinul financiar al sponsorilor și partenerilor din mediul privat  arădean, Asociația Arad-Trecut, Prezent și Viitor, Asociația La Bottega, Întreprinderea Socială FOTOTECA și sprijinul Consiliului Județean Arad. 

Finanțator proiect: Romanian American Foundation (RAF) 

Partener național: Societe Generale Global Solution Centre 

Parteneri și sponsori locali: Asociația Arad-Trecut, Prezent și Viitor, La Bottega Asociația,  Întreprinderea Socială FOTOTECA 

Parteneri media: TV ARAD 


În cadrul târgului, copiii cu vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani, membrii cluburilor CODE Kids funcționale  în biblioteci publice și școlile din județele Arad, Caraș Severin și Hunedoara, vor avea prilejul de a-și  promova proiectele din domeniul IT/robotică și de a exersa abilități esențiale pentru viitor, cum ar fi  programarea, gândirea critică și colaborarea în echipă.  

Cluburile au fost formate și coordonate de către bibliotecari sau profesori, prin sprijinul constant al  Fundației Progress. La acest târg vor participa cluburi care practică de mai mulți ani aceste activități,  cât și cluburi care au ajuns la prima grupă de copii avansați, care să poată concepe un proiect eligibil  pentru acest tip de târg. 

Evenimentul nu este doar o expoziție de proiecte, ci și o platformă de învățare și schimb de idei,  participanții având posibilitatea să interacționeze cu specialiști din domeniul IT și cu alți inovatori,  învățând despre ultimele tendințe tehnologice și cum pot transforma ideile lor în realitate. 


Despre Fundația Progress 

Fundația Progress este o organizație nonguvernamentală, înființată în anul 1996 în Bistrița, ce contribuie la  dezvoltarea instituțiilor comunitare, a persoanelor și grupurilor vulnerabile și ajută oamenii să devină mai puternici  prin educație, tehnologie, cercetare și inovație. Organizația oferă sprijin cetățenilor pentru a evolua, a-și valorifica  potențialul și a atinge bunăstarea în comunități durabile și reziliente. Prin parteneriatele create, Fundația Progress  se concentrează pe facilitarea învățării pe tot parcursul vieții, transferul inovației, crearea de competențe IT și  STEM și dezvoltarea de noi metodologii pentru proiectarea participativă și incluziunea socială. În îndeplinirea  obiectivelor și pentru a ajunge la orice grup social organizația folosește bibliotecile publice și spațiile comunitare  din sate și orașe ca puncte focale de învățare și centre de inovație socială. www.progressfoundation.ro 

Despre CODE Kids România 

CODE Kids este un program gratuit dezvoltat de Fundația Progress, care propune o soluție de alfabetizare  digitală în rândul copiilor din mediul rural și urban mic. Acesta a luat naștere în contextul în care aproape 50% din  copiii de la țară iau note sub 5 la Evaluarea Națională, la matematică. De aceea, din 2017 Fundația Progress a  inițiat, pilotat și rafinat învățarea programării pentru copiii de 10-14 ani din mediul rural folosind bibliotecile publice  ca spații de învățare și bibliotecarii publici ca facilitatori ai învățării. Metodologia noastră se bazează pe cercetările  fundamentale ale lui Sugata Mitra – modelul SOLE – Self Organizing Learning Environment (Medii de învățare  auto organizate), cunoscut și ca modelul Școala din cloud. 

Proiectul are ca scop crearea unei mișcări naționale de coding și STEM în care copii, tineri, bibliotecari și  voluntari din mediul rural și urban mic își dezvoltă competențele digitale și se implică în viața comunității din care  provin prin rezolvarea unor teme digitale creative. Doar în anul 2023, Fundația Progress a coordonat 227 de  cluburi active de programare în bibliotecile publice, școli sau sedii de ONG-uri din localități rurale și mic urbane, în  40 de județe din România, plus 30 de cluburi în Republica Moldova iar în anul 2024, avem 247 de cluburi, dintre  care 213 în toată România și 34 în Republica Moldova. Aici au învățat bazele programării și câștigă competențe.  


targ de stiinta arad


STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Matematică) peste 12.000 de copii, pe două trepte de educație: începători și  avansați, de la începutul programului. Programul a primit Premiul III la Secțiunea Educație și Învățământ în cadrul  Galei Societății Civile, ediția 2023. 

CODE Kids este o inițiativă națională de educație IT și STEM pentru copii, implementată de Fundația Progress,  cu sprijinul financiar al Romanian American Foundation. 

Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați www.codekids.ro. 


Maria Truța – Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad

Categorie: Educație
Etichete: Biblioteca Județeana „Alexandru D. Xenopol” Arad, CODE Kids România, CODE KIDS VEST, TÂRGUL REGIONAL DE ȘTIINȚĂ pentru copii
Distribuie:
Articolul anterior
OCTOMBRIE – ÎNAINTE DE DEZMĂȚ
Articolul următor
GREAȚA VOIOASĂ A COTIDIANULUI (23)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

uta 80 1

A fost aniversarea noastră, nu a voastră!

UTA – Sepsi Sfântu Gheorghe 1-1 (1-1) 18.04.2025, ora: 20,00, stadion: „Francisc Neuman”, temperatura: 19°C, spectatori: 8.980. Au marcat: M’ Poku (36,penalty) – Oberlin (19) UTA (antrenor Mircea Rednic): Iliev…