Ușile s-au blocat. Suspansul s-a instalat și s-a menținut până în ultima secundă, când fiecare echipă a reușit cu perspicacitate și inteligență să descifreze coduri căutând indicii, ajungând să găsească la final cheia de „evadare” din încăpere.
Sâmbătă, 15 iunie, la Liceul Tehnologic de Construcții și Protecția Mediului Arad (L.T.C.P.M.) s-a desfășurat Concursul Județean Interdisciplinar Enigme Tehno-Urbane.
Concursul pentru elevii claselor a VIII-a și cei de liceu, similar unuia de tip „Escape Room” a adunat elevi din municipiu și județ, dornici să experimenteze aventura jocului de evadare cu ajutorul cunoștințelor generale legate de domeniul protecției mediului si construcții, reprezentative liceului nostru.
Coordonatorii acestui proiect-concurs județean, ajuns la ediția a II-a, sunt prof. ing. Snejana Denisa Bacalu Rus și prof. ing. Ioan Both care au relatat după terminarea concursului că a fost o adevărată reușită.
„Le mulțumim elevilor și profesorilor coordonatori ai echipelor participante pentru prezență pe care îi așteptăm la următoarea ediție cu multe provocări. Mulțumim sponsorilor noștri: VAT România, Termodinamic SRL Arad, NN Asigurări, Profile Galvanizate Arad, pentru premiile oferite concurenților” a spus recunoscătoare doamna profesoară Denisa Bacalu Rus.
„Feedback -ul oferit de elevi ne oferă dovada reușitei… ne bucurăm să citim părerile de după concurs ale concurenților” spunea cu entuziasm domnul profesor Ioan Both.
Câteva din impresiile elevilor:
„A fost o experiență foarte interesantă, mi-am făcut prieteni noi, m-am simțit foarte bine și am fost foarte entuziasmați. Multumesc pentru această experiență.”
„Mai revenim cu siguranță. O experiență genială!”
„Mă bucur ca am avut parte de o experiență nouă.”
„Un concurs cu inițiativă foarte bună și distractiv.”
„Un concurs distractiv și destul de util pentru elevi. Ar trebui să fie mult mai dese aceste concursuri.”
„Cel mai distractiv concurs la care am participat. Mi-a plăcut. A fost o experiență frumoasă și mi-ar plăcea să o repet.”
„Cel mai tare escape room. A fost o experiență grozavă. Mai vrem. A fost o experiență de neuitat.”