Era o zi însorită de august. Cu palma streașină la ochi, am așteptat minunea. În zare, se ivea un colos cu roșu și cu alb. Dar ce-mi văd ochii?… tramvaiul roșu și alb a zăbovit o vreme în colțul străzii.
Tramvai la Goldiș, ceva ce nu s-a mai văzut de mai bine de doi ani
Încă din 2021 circulația tramvaielor s-a suspendat pe fosta stradă Pădurii, pentru ca liniile și stațiile să fie modernizate. Lucrările au durat cam 2 ani și câteva luni, timp în care cei care aveau drum în Alfa se puteau deplasa doar cu autobuzul.
Tramvaiele, aceleași
De la colț, colosul alb și roșu înaintează. Pe drum, se aude un hurduit greu. L-am așteptat, cu bucurie și speranță. S-a oprit în fața mea. Cuprinsă de fiorii primei iubiri, am dat să apăs pe buton. Când am intrat, m-a izbit răcoarea aerului condiționat… și apoi un puternic miros de urină.
M-am așezat pe un scaun, apoi tramvaiul a plecat, cu hurduit. Nimic special. Am privit cum stațiile se deșirau pe măsură ce colosul înainta, iar după două stații am coborât.
Pe linie circulă atât tramvaie noi, cât și cele mai vechi.
Călătoria cu tramvaiul rămâne însă mai lejeră, iar coborârea la stații este mai sigură pentru călători. Până acum, în unele stații de autobuz călătorii erau nevoiți fie să coboare în mijlocul traficului, spre exemplu în Stația Pomenirea, fie să traverseze șinele de tramvai pietruite, ca să ajungă în parcarea de la Lidl. Până la reintroducerea circulației tramvaielor, călătorii care voiau să circule spre UTA, erau nevoiți să aștepte, indiferent de condițiile meteo în stațiile care nu erau prevăzute cu refugiu.
Probleme încă există
Miercuri dimineață, automatul de bilete self-pay nu a funcționat. Călătoarea care a dorit să cumpere două bilete, a introdus suma corespunzătoare, dar a primit numai unul singur.
Tabela de afișaj de la UTA, în sensul de mers spre Confecții nu afișează programul de circulație a tramvaielor. Călătorii care vor să vadă programul, trebuie să se uite spre stația de pe sensul opus, înspre Lebăda.
Pe linia 18b, există, de asemenea și neconcordanțe între circulația tramvaielor și ecranele de afișaj. Ecranele afișează că tramvaiul sosește imediat, dar pot trece minute bune până când el ajunge. Asta s-a întâmplat în stația de la cimitirul Pomenirea. Sau mai există cazuri în care tramvaiul care urmează să vină nu figurează pe ecranul de afișaj.
Stația de la UTA nu are băncuță, iar călătorii sunt nevoiți să aștepte în picioare. Marți seara, când tramvaiele treceau din oră în oră, un bătrân a așteptat mai bine de 50 de minute sosirea tramvaiului stând în picioare. Un alt călător cu dizabilități locomotorii care se deplasa cu cârje a preferat să meargă pe jos, decât să aștepte tramvaiul în stație.
3 comentarii. Leave new
Nimic facut ca lumea !
Imprecizie completa – dincolo de incecarile literare. Cum adica `la Goldis`? Nicaieri in text nu scrie ce se intelege prin acel Goldis? La Univ? La Goldis acasa?
Poate ca ar trebui putina rabdare, se vor pune ṣi bãnci, va aatepta lumea stând jos ṣi nu în picioare. Din poze pare cã nu se înghesuie lumea.