Gheorghe Mocuța: „Îmi trăiesc poezia cu ardoarea cu care mi-aș trăi viața”

La Curtici, în data de 7 iunie, într-un cadru festiv, a avut loc dezvelirea bustului scriitorului și profesorului Gheorghe Mocuța, în prezența autorităților locale și județene, a preoților și a reprezentanților Casei de cultură. Bustul a fost realizat de artistul Camil Păcurar. După slujba de sfințire, a urmat un recital de versuri al elevilor din clasele primare pregătiți de doamnele învățătoare și de actrița Adina Doba.
S-a lansat și volumul Prin sufletul școlarului (Editura Eurostampa), de Maria și Mircea Mureșan, unde sunt cuprinse și câteva poezii în memoria lui Gheorghe Mocuța. Au mai fost prezenți scriitorii din Arad și prietenii lui Gheorghe Mocuța, tot mai puțini la număr: Lucia Cuciureanu, Sanda Maria Deme, Ildiko Șerban, Violeta Pintea, Ioan Dehelean, Ioan Matiuț și Florin Didilescu.

(Foto: Ionel Bulbuc@facebook)

Au trecut aproape șapte ani de când tatăl meu a pornit în lunga lui călătorie.

Îl readuc în amintirea celor care l-au cunoscut pe Gheorghe Mocuța, profesorul și scriitorul, omul senin, demn, convins de puterea spiritului, curticeanul fidel locului în care s-a născut, pe care soarta s-a încrâncenat să-l împovăreze cu suferințe de-a lungul vieții. Și-a asumat totul cu resemnare, demnitate, modestie și discreție. A fost intelectualul cu sufletul treaz care s-a implicat în viața comunității ca primar, consilier, profesor și director și nu întâmplător a făcut din experiența civică poezie cu accente ironice și autoironice satirizând cotidianul în poeme anecdotice. Încrederea în valorile morale și credința absolută în dreptatea cauzei pentru care pleda l-au ținut neclintit și i-au dat tăria de a triumfa. Avea umor, avea înțelepciune, farmec personal, era credincios și avea mereu un tonus bun. A posedat virtuți pedagogice și a educat atâtea generații de elevi, sub o deviză care i-a fost principiu călăuzitor: aceea de a le stârni motivația pentru lectură, interesul pentru acuratețea limbii române, dar și a muzicalității limbii franceze. A pledat necontenit ca elevii și profesorii să găsească resurse și timp suficient pentru bucuria și promovarea artei. Avea disponibilitate, eleganță și expresie adecvată și a luptat împotriva indiferenței, conformismului și a superficialității cu instrumentele pe care le avea la îndemână: condeiul, cartea și catalogul.

Tata a fost scriitorul care prețuia literatura și prietenia.

Avea o voință tenace și dorința de a găsi timp pentru lectură și poezie. Știa să creeze emulație și motivație în înfăptuirea artei. A investit efort, talent și pricepere în multiple experiențe lirice reușite. Spirit tonic, optimist, știa să organizeze și să însuflețească evenimentele literare, transformându-le în adevărate sărbători. Discret, carismatic, cu un surprinzător spirit al umorului, îți era bine și drag să stai lângă el. Literatura arădeană a fost sărăcită de spiritul lui critic, de melancoliile traduse în versuri, de disponibilitatea cu care se apleca asupra cărților prietenilor scriitori, de empatia față de evenimentele culturale și entuziasmul cu care participa la acestea. În volumul de poezii Pregătiri pentru marea călătorie (Editura Mirador, 2002) a decantat cu detașare, seninătate și împăcare, la cote estetice impresionante, experiența existențială și iminența sfârșitului. Suferința trăită și asumată apare astfel ca o cale a cunoașterii de sine. Poezia i-a fost o terapie alternativă, o anestezie la tragicul bolii. 

„Scriind, îmi lingeam rănile… Sunt prea multe și incurabile, așa că jocul vieții și al supraviețuirii mă amuză cu imprevizibilul lui. Nu-mi doresc, decât să pun lira în cui și să pun capăt pustiului, angoasei. Să mă bucur altfel de fiecare zi care-mi este hărăzită. Literatura a fost totuși un vis frumos pentru mine”, – iată, zguduitoarea lui confesiune din Jurnalul parizian! Eliberarea de boală a fost împăcarea cu Dumnezeu, reușind astfel, un salt în veșnicie. Citez aici versurile poemului „tentamen” – „în tribunalele incandescente ale sufletului meu/ moartea nu mă poate condamna/ la moarte/ cel mult la o altă viață/ sau la o altă carte/ (ai carte ai parte/ de viață și după moarte)/ sau la o călătorie într-o țară străină/ între cer și pământ/ de unde m-aș întoarce cântând/ cu viața pe moarte călcând.” La lansarea ultimului său volum, Salutări din Piața Reconcilierii (8 mai 2017), întorcând „ultima filă”, și-a salutat prietenii și confrații în ale Literaturii, invocând „vulnerabila lui existență de hârtie”, dar și vârtejul propriei vieți „pe care nu-l pot opri/nici cu toate cuvintele lumii”. A fost gestul lui tandru, de rămas bun. 

Inteligent și tenace, înzestrat cu o răbdare admirabilă, tatăl meu m-a încurajat să-mi pun în valoare potențialul creativ,

mi-a stimulat și selectat lectura și m-a învățat să mă ghidez după criterii valorice, care îți conferă echilibru, decență, stare de liniște și armonie. De la el am deprins cum să înfrunt demn provocările vieții, să prețuiesc modestia, calmul, prietenia, momentele de liniște și normalitate. Să fiu responsabil, riguros, empatic și generos, să mă feresc de tentații și să-mi dozez energiile. Să-mi susțin ferm și argumentat punctul de vedere, dar să respect și opinia celorlalți. Nu o dată m-a convins că politețea face parte din substanța conviețuirii. L-am admirat atât de mult, deși, instinctiv, uneori, m-am poziționat în răspăr față de povețele lui atât de îndreptățite. A fost un tată iubitor și un soț devotat și delicat. Lupta cu limitele și momentele șocant-dramatice pe care le-am traversat împreună, ne-au unit și ne-au întărit. Regretăm – eu și mama – că a plecat, înainte să-i spunem cât de mult îi datorăm! Dar, zâmbetul lui a rămas în inimile noastre, iar spiritul și cuvântul lui sunt veșnic vii, într-o continuă stare de veghe. Știu sigur că, acolo unde e, tata își desâvârșește opera și își exersează rafinamentul stilistic inconfundabil, iar noi îl vom iubi, prețui și regăsi în tandre gesturi și duioase amintiri. Inima îmi șoptește că tata este aici, prezent lângă noi. S-a oprit și respiră în „ritmul unui poem infinit”. 

Mulțumim tuturor celor implicați în organizarea acestui Festival, care este un minunat gest comemorativ și un pios omagiu adus celui care a supraviețuit prin literatură și a reușit să-i dea destinului o admirabilă expresie artistică. 

Postarea Casei de Cultură „Gheorghe Mocuța” Curtici pe pagina oficială de facebook