Suntem în Săptămâna Patimilor. ȘOCHEAZĂ-I: FII BUN!

Mi-am scris deunăzi, ca status pe Facebook, că Lumea de azi nu mai poate fi șocată decât prin bunătate și am bifat cu bucurie consecința că  demult nu am avut parte de un feedback atât de exclusiv-pozitiv emițând o cugetare publică. Asta vrea să însemne nimic altceva în afară de când ești pozitiv, până și succesul, altfel zgârcit în daruri, ți-e aproape – nicidecum vreo laudă de sine. Sau o dovadă că lumea de azi e șocată de bunătate… Totuna. Păi să șocăm, atunci!

Trăim într-o lume de hateri: toată lumea urăște pe toată lumea, iar orașul nostru nu face diferența – dimpotrivă: o desfide. „Aradul e un oraș de hateri” – e o afirmație pe care o aud des, pe care o simt de uneori mă doare și în fața căreia n-am argumente opozitorii. În orice domeniu ai excela în satul ăsta cu blocuri și ruine, dacă te ridici, ai pus-o: te trezești cu inamici despre care habar n-aveai că există iar relațiile sociale îți „decad în grad” – de la prieteni la „doar amici”, de la amici la „simple cunoștințe”, de la simple cunoștințe la „doar ne salutăm”, de la doar ne salutăm la „nici nu-l cunosc bine”, de acolo la „nici nu l-am văzut în viața mea” și, ușor dar rapid ca un fâlfâit de aripi de bufniță în cimitir, la suprema apoftegmă a tatălui lui Anonymus „dă-ți-l dreaq de corupt, mânjit și fraier!” Aa, da: și cu o grămadă de „prieteni noi”… dar nu cred că cineva, cât de cât inteligent, e curios de asocierile post-succes altfel decât în sensul strict-pragmatic.  Nimic nu rănește mai mult aproapele, în universul ăsta cinic, decât succesul tău.

Intrăm azi în Săptămâna Patimilor, comemorând, care după puterile lui sentimental-metafizice, perioada din istorie când ne-am purtat cel mai urât cu cel mai bun dintre noi. În presă – cel puțin în cea care m-a educat pe mine – există o cutumă care recomandă: în zilele astea, nu scrie nimic „de rău”. În ceea ce mă privește, o s-o respect, neimpunând-o, însă, colegilor și colaboratorilor… n-am și și nici nu-mi doresc să am puterea asta asupra lor… nici măcar „la mine-n casă”… Se practică la „casele mari” și sigur că e un fel de generozitate ipocrită în spatele ei – dar e cam singura la-ndemâna cuiva care, în restul perioadei anului, are ca sarcini de serviciu  principale demascarea, investigarea informațiilor și pamfletul… pentru că „pentru asta l-a lăsat Dumnezeu să facă ce face”…

Pe cale de consecință, indiferent cu ce te-ai ocupa „la tine la job” – și cu atât mai mult dacă te ocupi cu bad things… you mean „everything” -, fă și tu un efort și, așa cum până și un alcoolic cronic își mai șochează din când în când ficatul bând apă, șochează-ți conștiința și fă bine. Să faci bine e „noua boemă”. Să fii bun – iată maximum-ul comportamentului anti-sistem. Bunătatea fie noua golănie. Bagă-ți un pic de anarhie în sufletu-ți pervertit: iubește-ți aproapele! Mergi până la capăt: insistă pe ceea ce nu înțelegi din contemporanul tău! Iar dacă nu poți să faci bine – vorba regelui – măcar nu fă rău: e suficient. E suficient, de exemplu, să stai acasă, la laptop, și să bagi comentarii cu inimioare la „dujmani”: o să-i „rupi” cu asta și… poate, cine știe?… exercițiul o să-ți priască într-atât încât o să vrei să-l repeți chiar și după ce ieși din Săptămâna Patimilor.