ISTORIA E O CURVĂ IAR POLITICA, LUPANARUL EI (XXXIV) | PRIVIND CU DETAȘAREA (DISTANȚAREA) BRECHTIANĂ: „ÎN CĂUTAREA TIMPULUI PIERDUT” SAU A „TIMPULUI REGĂSIT”?
– MEDITAȚII PE MARGINEA REVOLUȚIEI ROMÂNE DE LA 1989 – (4)
[AVERTISMENT. „Detașarea / distanțarea brechtiană” ne învăță că la o anumită îndepărtare crono-topică (rezonabilă) de evenimentele istorice „colțuroase”, acestea ne vor apărea tot mai „rotunjite”: există șansa să ne smulgem din marasmul, haosul evenimentelor concrete – mai ales dacă le-am și trăit,… „pe viu”… – și să ajungem la ceea ce anglo-saxonii numesc „The Great Picture”… Nu sunt istoric, nici politolog, nici filosof al istoriei sau al politicii; sunt un simplu om cu studii de logică și care – la final de crepuscul – trebuie să facă față cumva la „Cronica unei morți anunțate”… (cu umilință, Gabriel Garcia Marquez!). Și cum titlul acestui „episod” de serial trimite la Marcel Proust, am ales 3 Motto-uri din ilustrul scriitor, cu pretenții de AVERTISMENT… Autorul.]
(i)„Amintirea lucrurilor trecute nu este în mod necesar amintirea lor așa cum au fost”
(ii)„Despre ideile altora spunem că sunt clare dacă sunt la fel de confuze ca ale noastre”
(iii)„Totul nu e că te pierzi, ci că nu te mai regăsești” … (PROUST)
DE LA „REVOL’Ț’ONARU’ DE PROFESIE” LA … „DIPLOMA” DE REVOLUȚIONAR
Să construim un silogism elementar, (Figura I, Modul bArbArA), de o manieră mai primitivă dar și… „versificată”:
„După 22?…. Eșalonul II! (M-P)
Cine-a tras în noi… După 22? (S-M)
Concluzie: Cel ce-a tras în noi?…. Eșalonul II!” (S-P)…
Raționamentul poate continua printr-un lanț de deducții „propoziționale”: (i) „În 22 decembrie 1989, sinistrul cuplu Motanul Arpagic & Ovarășa Codoi s-a <<ridicat la Cer>> în mod <<elicopteresc>> (de pe clădirea C.C.-ului) ȘI <<a coborât în Iad>> în mod <<Kalașnikovicesc>>, în 25 decembrie 1989” (ii) Rezultă că, cel puțin în 22 decembrie 1989 s-a creat un <<vid de putere>>, ceea ce era inacceptabil pentru un stat pretins totuși modern. (iii) Prin urmare, a fost necesară intrarea în scenă a <<Eșalonului II>> sub conducerea tov. Ion Iliescu. (iv) Pe cale de consecință, responsabilitatea pentru tot ce s-a întâmplat după 22 decembrie 1989 (măcar, până în 25 decembrie 1989) revine F.S.N. în frunte cu I. Iliescu”… Dixit! sau Q.e.d.?!
Nu putem să nu conexăm evenimentele de după „noaptea cea mai lungă” (solstițiul de iarnă) – 21 / 22 decembrie – cele din 1989 și cele din 2024. Recte, „lanțul evenimentelor”, rupt și re-înnodat: (i) în 1989: până în 22 decembrie, Revoluția Română; după 22 decembrie Lovitura de stat sau „Revoluția furată”; (ii) în 2024: până în 6 decembrie mascarada turului I al prezidențialelor; după 6 decembrie, grație curajului C.C.R., ruperea lanțului și re-înnodarea lui, de o manieră rațională, după 22 decembrie… Să sperăm că a doua re-înnodare va salva democrația autentică, de tip European, și în Românica…
AL OPTULEA SEMN PREVESTITOR: Între „Și caii se împușcă, nu-i așa?” și „Binecuvântați animalele și copiii”…
Cele două filme celebre sunt despărțite doar de doi ani (1969 – primul; 1971 – al doilea). Au în comun notorietatea a doi mari regizori: Sidney Pollack (primul) și Stanley Kramer (al doilea). Și ambele filme (mai ales titlurile lor) trimit simbolic la Românica celor două etape fatidice: 16/17 decembrie ‘89 – 21/22 decembrie ‘89, respectiv, „după” 22 decembrie ’89…
Cruzimea este una dintre trăsăturile distinctive ale lui homo sapiens (?) – sapiens (?). Pentru că este un act deliberat, premeditat (rareori, spontan…). De cruzimea animalelor vorbim doar prin proiecție antropomorfică: necuvântătoarele își urmează neabătut instinctele și… atât! Omul, se laudă că depășește instinctualul, dar… numai se laudă! Împușcarea cailor era o modalitate comodă de a te debarasa de bietul animal care, odată rănit în vreun fel oarecare, nu mai putea fi util… Binecuvântarea animalelor și copiilor capătă cote maxime în Sfânta zi de Crăciun, nu mai trebuie să explic de ce, chiar dacă e vorba de un filon mistic… Împușcarea celor doi dictatori-monștri (o mârțoagă, zice-se „masculină” și o gloabă, zice-se „feminină”) în Ziua de Crăciun poate că are semnificație blasfemică pentru unii; pentru alții a fost o necesitate imediată, dictată de evenimentele criminale care trebuiau cumva stopate (n-a fost să fie exact așa!…). Justiția – și azi! – dă din colț în colț: cât au fost de legale „procesul” și, apoi, „execuția”? Cine răspunde pentru morții (majoritatea tineri) din decembrie 1989? „Cine a tras în noi” până în 22? Se cam știe – armata și trupele de Securitate; se aflau sub consemnul legislației statului socialist. „Stare de necesitate” pe tot teritoriul țării. Dar „după 22”? Da, în 22 decembrie 1989 nu mai funcționa legislația statului socialist: era o situație excepțională care necesita „măsuri excepționale”. De aceea „trimiterea în Iad” a sinistrului cuplu devenise imperios necesară; nu simbolic, ci din rațiuni pur pragmatice – încetarea băii inutile de sânge… Cel puțin, așa s-a crezut… dar n-a fost să fie… Cei mai mulți morți la „Revoluție” au fost după 22 decembrie. La fel și victimele supraviețuitoare… Deci, cineva (persoană fizică, reală) a tras cu gloanțe reale curmând destine reale… Cine? Armata și securitatea fie că și-au retras trupele în cazărmi, fie au pactizat cu revolta populară, până la un punct…revoluție! Enigma a rămăs până azi, la 35 de ani de la „evenimente” și teamă mi-e că va rămâne îngropată în tainele cețoase ale istoriei… Iar acum să revenim la „drăguțu’ de Nea’ Ion…
„Când Iliescu apare, soarele răsare!”– vă mai amintiți sloganul strigat din toți bojocii de mulțimile inconștiente, dar nevinovat-optimiste, încărcate de o anume speranță?!… „Soarele” ăsta a parcurs o boltă cerească întreagă, încărcată de nori negri și grei, iar acum coboară vijelios spre scăpătat (pardon, „scăpat”!)…
Am trăit pe viu „evenimentele din ’89 (chiar în Arad), dar și azi – la 35 de ani – îmi vine, sincer, greu să cred că Ion Iliescu are vreo legătură cu morții de după 22 cembrie ’89. Si totuși, faptele „vorbesc altceva”… prin teancurile de mii și mii de dosare ale „Revoluției” (inclusiv ale „mineriadelor”) care ar umple – cum se spunea recent – un întreg platou de televiziune… Și, de atunci, încerc să pun în ordine o serie de mari „nedumeriri” (puțin spus…):
(i) Să presupunem (absurda istorie contra-factuală – condiționalul la trecut – „ce s-ar fi întâmplat dacă…”), să zicem că… Motanul Arpagic & Ovarășa Codoi n-ar fi fost executați în sfânta zi de Crăciun ’89. Că s-ar fi „construit” un „proces-beton” (după legislația penală a României socialiste, la fel cum s-a procedat la Procesul de la Nurnberg, recte, legislația penală germană de până la 1933…). „Baia de sânge” ar mai fi continuat o vreme (nu prea mult, cred), dar s-ar fi „stins” treptat în fața evidenței istorice de atunci. Pedeapsa capitală a fost abolită în Românica încă la începutul anului 1990 ( decretul-lege nr.6 din 7 ianuarie) și a fost apoi consfințită / reconfirmată de Constituția din 1991. Această „abolire” nu putea avea însă efect retroactiv (ca orice lege „normală”). La „istoricul” proces (pentru unii, „mascaradă”), Motanul Arpagic cerea să fie judecat de Marea Adunare Națională & reprezentanții clasei muncitoare… Apoi insista că a ordonat să nu se tragă asupra mulțimii (când există înregistrări clare, din tele-conferințele cu „mai-marii partidului” de la județe, în care, cu vocea sa inconfundabilă, cerea să se aplice „normele” stării de necesitate). Oricum, păstrând convenția istoriei contra-factuale, un asemenea „proces” ar fi durat hă-hă… până peste vârsta biologică a celor doi inculpați istoric… cam tot până azi… și … „poi-marți”. Problema este ce ar fi spus „cei doi” la proces… ce dezvăluiri „incomode” ar fi făcut… pe „cine” ar fi „deranjat” (ghici ghicitoarea mea!).
(ii) Când – în episoadele trecute – vorbeam de „troika” lui Gorby, cel cu Pere-(S)-troika, aminteam și de „troika” lui Iliescu, ce era trasă de o „herghelie”. În această „formație cabalină” se pot deosebi mai multe „rase de cai”: Dumitru Mazilu, care-l secondase pe Iliescu în elaborarea (în premieră!) a unui program politic (mai avansat decât cel al lui Ilie Verdeț), apoi „militarii” Victor-Atanasie Stănculescu (suspectat de spion M.I.6) și Nicolae Militaru (cică, dovedit spion sovietic). Urmează „Eminența Sa Întunecată” – Silviu Brucan (versiunea românească a numelui) care, nici azi, habar n-avem ce „hram” purta și mai ales în numele cui? Vin apoi doi „civili” sadea: Petre Roman și Răzvan Theodorescu: primul – „premier” apărut prin hocus-pocus (fiu de vechi nomenclaturist, dar cu studii la Toulouse – Franța… și francezii au ceva în sensul de „Bureau-deux”); al doilea, om de mare cultură dar încă frustrat de neadmiterea lui (încă) în Academia Română. Interesantă a fost și figura lui Alexandru Bârlădeanu (suspectat și el de prea mult pro-sovietism…?!). Și mai interesantă a fost dualitatea conflictuală a acestuia cu Petre Roman: în acea perioadă, prin dialog foarte binevoitor din partea / și cu lui H. Kohl (Germania) și F. Mitterand (Franța), s-a reușit, în Parlamentul român, adoptarea celor 5 legi de deschidere a pieței ceea ce a însemnat intrarea capitalului străin pe piața românească… Ca fapt divers, a propos de „Petrică”, poate unii își mai amintesc cupletul cântat de Stela Popescu după versurile soțului de atunci (A. Maximilian): „Și avem un prim-ministru / Mai frumos ca Făt-Frumos! / De la Tisa pân’ la Nistru / Și de la Dunăre… în jos…”.
(iii) Întrebarea – cu punctaj uriaș – este: a fost sau nu Tov. / D-l Iliescu „omul rușilor”? Spre a putea măcar schița un răspuns-ipoteză e nevoie de un nou raccourci în trecutul recent. Gh. Gheorghiu-Dej nu și-a ascuns niciodată originea muncitorească, nivelul modest de educație. A făcut „frumos” pe lângă sovietici, care l-au înscăunat la putere. A comis multe fapte criminale, mai ales în perioada „super-stalinistă”: cea a deținuților politici și a „colectivizării” agriculturii. Dar și-a iubit sincer țara de democrație populară (e drept, și „puterea”…): lui i se datorează (așa-zisa) „Declarație de independență” din primăvara lui 1964. Motanul Arpagic a fost un impostor. A făcut „sluj” pe lângă Gh. Gheorghiu-Dej doară, doară „pică ceva”… Cizmarul ratat s-a declarat, mai târziu, de meserie revol’ționar… Ei, așa-i cu „meseriile astea”!… Doar și Ovarășa Codoi „chocheta” cu cea mai veche meserie din lume”… Dar patriot n-a fost! O spun cu fermitate! Aparent, cică, își iubea țara… El nu se iubea decât pe sine și nu oricum, ci ajuns la cea mai înaltă treaptă a puterii. Era obsedat să crească în proprii săi ochi – am arătat deja de ce… cum, la o analiză feudiană mai „neortodoxă”, a ajuns să fie „sclavul” gloabei savante… Nu mai merită să pierd timpul cu astfel de monștri ai istoriei poporului român, orbit de mania „grandorii dorită pentru a sa țară” de un nevolnic care numai de partea țării nu era. În ciuda aparențelor de prim-constructor al socialismului și comunismului cu „mască” românească… My Sweet God, și ce mască!… Tov. / D-l Iliescu a scris într-adevăr în presa din țară celebrul articol „Fericirea de a fi student în Uniunea Sovietică” pe vremea când… De atunci este suspectat că… Pentru mine este clar doar un lucru: la fel ca Gorby, I. Iliescu era un marxist-leninist convins și obsedat de aceleași „idealuri” – un socialism-comunism cu „față umană” (contradictio terminorum!). De fapt, așa ceva și dorea pentru Românica, după decembrie 1989… Numai că… istoria avea alte „planuri”… Odată declanșat tăvălugul înfocatului an ’89 în Europa de Est, el nu mai putea fi oprit! Și totuși, de ce (după fatidicul 22 decembrie) a mai fost nevoie de o continuare a „băii de sânge” (pe deasupra, și unica în fostul „lagăr”!)? Cu mineriadele, mai că înțeleg: „clasa muncitoare” trebuia să-și „onoreze” destinul (care oare?). Dar, după 22 decembrie ’89, DE CE? Putea această crimă abominabilă să justifice un nou regim, să pună bazele unei „perestroika & glasnost’i” a la roumaine? Greu de crezut! Abia începuserăm să ne lingem rănile, să ne plângem morții de până în 22 decembrie… era nevoie să ne oripilăm în continuare?… Și, precum „rahatul” pe colivă, să începem să acordăm cu toptanul „diplome de revoluționar”? DE CE? Se legitima mai bine așa „lovitura de stat” sau „revoluția furată”? Cine poartă vina? Tot mai multe degete arătătoare indică un singur personaj… Refuz să cred! Dar morți am avut, cineva a tras, cineva a condus masacrul, cineva a dat ordine… CINE ȘI, DE CE? A fost „rădăcina răului” undeva „pe afară”? La Moscova? De ce nu la Washington (nu uitați „Malta – Yalta”!…)? De ce nu în vreun alt cotlon întunecat al Planetei? De ce nu ne-am putea gândi la „rețeta” chinezească – 4 iunie 1989 Piața Tiananmen!?…
Mai rămân multe lucruri de lămurit… De fapt, care să ne sporească ceața confuziei în care ne aflăm și azi, în pragul anului nou „de grație” 2025…
- Ce rol a jucat contextul istoric european (mai ales cel estic-european) în „evenimentele” din decembrie 1989 din Românica?
- Cine putea „să-și mai vâre coada” în felul în care s-au desfășurat acele evenimente?
- Ce a fost în realitate acea perioadă de „tranziție” de la socialism-comunism, de factură ceaușistă, la post-comunism (sau capitalism autentic ratat)? De care factură oare? „Capitalism de cumetrie”?
- Ce punte de legătură putem găsi între decembrie 1989 și decembrie 2024?
- Ce hram poartă Călin Georgescu (zis Călin – File din Poveste), Șoșocoaia, respectiv, Ghiță a lu’Simion (pe ultimii doi, îi cunoaștem toți, ca pe niște cai breji) în vâltoarea sfărșitului de an 2024, când „evenimentul” Putin se îngemănează – foarte curând – cu „evenimentul Trump (zis și Donald Duck)?
- Refuz să cred că acel ipotetic „Cal Troian” aruncat în ograda Românicăi poate conține în „burta” lui cele trei specimene de „românași” (poate le mai adăugăm și pe Țața Leana of Câmpulung & Țața Gavriloaie of Deva <?>) care să facă jocul Rusiei imperiale actuale… Unde se află de fapt adevăratul „Cal Troian”? Refuz să cred că rușii sunt atât de tâmpiți încât să „joace cartea” menționată mai sus. Cu toată părerea mea execrabilă despre politica rusească (nu și marea cultură rusă!), îi cred pe diriguitorii actuali de la Kremlin mult, mult, mult mai inteligență! Dacă mai adăugăm inteligența extrem de subtilă, confirmată milenar, a Chinei, atunci….
Rămâne pe seama episoadelor următoare; timpul n-a intrat în sac. Doar pe mine mă zorește… Îmi vine să tot murmur șlagărul românaș „Opriți timpul!”…
Citește și:
- ISTORIA E O CURVĂ IAR POLITICA, LUPANARUL EI (XXXIII) | MEDITAȚII PE MARGINEA REVOLUȚIEI ROMÂNE DE LA 1989 (3)
- Mai multe articole ale autorului puteți citi AICI – Reportaje și AICI – Opinii
