Lansare de carte „Ecouri din pădurea întunecată: evadări în Twin Peaks”

fb twin peaks
Distribuie:

Marți, 16 iulie, ora 19:30, la Cărturești AFI Arad (calea Aurel Vlaicu, nr. 14), lansăm antologia de poezie română contemporană „Ecouri din pădurea întunecată: evadări în Twin Peaks” (coordonată de Andrei Mocuța).


Vor participa autorii din Arad și Timișoara cuprinși în volum: Robert Șerban, Lucia Cuciureanu, Cristian Vicol, Anastasia Coste, Alin Ioan, Simona Constantinovici și Andrei Mocuța. Vă așteptăm în lumea misterioasă a serialului Twin Peaks și a poeziei!

„De ce o antologie de poezie având ca temă universul Twin Peaks?

Pentru că această idee fierbe în mine de mai mulți ani și pentru că seria cult a lui David Lynch și Mark Frost este poezie în stare pură. Serialul care a schimbat fața televiziunii a fost un adevărat eveniment social și global la începutul anilor ’90, un fenomen pe care ne propunem și noi să-l punem sub lupă, dar într-un cerc mai restrâns, al poeților români. Am invitat poeți de vârste diferite, din generații diferite (mulți dintre ei copii sau adolescenți – alții nici măcar nu se născuseră! – atunci când serialul a rulat în premieră în România), să se raporteze la acest spațiu supranatural și să-l transpună în versuri așa cum l-au perceput ei, ori să caute prin sertare poeme pe care – poate conștient sau mai puțin – le scriseseră deja în jurul acestui subiect.

Precizez din capul locului că le-am oferit libertatea de a se raporta la oricare dintre producțiile/peliculele lui Lynch (Twin Peaks fiind doar un punct de plecare ori reper), atâta vreme cât rodul scrisului lor este unul… lynchian. Chiar dacă rezultatul poate părea unul eteroclit, nu am urmărit atât de mult coerența și cursivitatea poetică a celor 30 de voci, cât mai degrabă relevanța acestui volum ca fenomen autohton, într-o primă antologie de poezie românească dedicată lui David Lynch. Deși tema este unică și cât se poate de universală, în această carte bizară nu veți găsi doi poeți cu stiluri identice, ceea ce din punctul meu de vedere validează experimentul drept unul reușit.” (Andrei Mocuța)


„Nu doar o evadare, ci o mulțime de drumuri care duc în pădurea întunecată, iar de acolo depinde doar de abilitățile tale de cititor – al poeziei și al pădurii – dacă poți să ieși sau riști să te aventurezi mai departe. Ideea lui Andrei Mocuța de aducere împreună a acestor autori este grozavă, pentru că permite trecerea dintr-o lume în alta, călătoria înainte și înapoi, fuga în timp, un joc în care imediatul e doar o alegere posibilă, o stație într-un circuit interstelar, unde identitățile succesive te obligă să te întrebi întruna cine ești, de unde vii, când sau dacă te mai întorci. Te bucuri doar de libertatea asta extraordinară de a trece dintr-o cameră în alta, de a da oricând cortina la o parte, pândind mișcările unui regizor care de obicei ne rămâne interzis și, ceea ce e poate cel mai frumos (și mai vinovat), poți înlocui regizorul ăsta și aranja lucrurile după propriile tale capricii. E jocul misterios, sofisticat și câteodată un pic pervers al poeziei. Nici măcar nu trebuie să știi ale cui sunt vocile, de unde vine ecoul. Nici măcar nu trebuie să-ți fie frică.” (Ovidiu Baron)


„De departe cea mai originală antologie de poezie! Cum i-o fi venit lui Andrei Mocuța ideea aceasta năstrușnică de a aduna la un loc poezii care să ilustreze sau să facă referire la universul straniu din serialul Twin Peaks, care a revoluționat lumea întreagă în anii 90? Și mai ales, cum se face că atâția poeți și poete, de vârste și formări și stiluri diferite, au scris la un moment dat despre această lume fascinantă?! Două întrebări la care sper să găsesc răspuns cât de curând. Recunosc, eu nu m-am uitat în copilărie la Twin Peaks. Cred că nici nu aveam televizor în perioada aceea. Dar acum, după ce am citit această antologie, o să caut pe net serialul și o să îl devorez sigur!” (Romeo Aurelian Ilie)


 

Categorie: Cultură
Etichete: Andrei Mocuța, antologie, antologie de poezie despre universul Twin Peaks, Ovidiu Baron, Romeo Aurelian Ilie, „Ecouri din pădurea întunecată: evadări în Twin Peaks”
Distribuie:
Articolul anterior
Programul pentru Festivalul Berii s-a modificat (și) din cauza căldurii
Articolul următor
Ilarion Felea și Arsenie Boca se numără printre cuvioșii și mărturisitorii canonizați de Sinodul BOR

1 comentariu. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

georgescu

Blestem suveranist

Un rezumat stilizat, cu un zâmbet încă îngăduitor, al înjurăturilor și amenințărilor, primite de la frații suveraniști. Blestem suveranist Te spurc biet globalist iobag Să bei cafea de Babadag Și…