Liga 4 Arad | Rezultatele etapei a 15-a
Progresul Pecica II – Şoimii Şimand 1-2
Szep 53 – Simion 49, Cheta 66
CS Vladimirescu – Unirea Sântana 0-4
Vasinc 44, 54, Clej 48, C. Rus 80
CS Socodor – Athletico Vinga 0-0
Victoria Nădlac – Național Sebiș 1-2
Crișan 78 – Lingurar 56, Karmanoczky 76
Voinţa Macea – CS Beliu 2-4
Gîlcă 16, Șulea 36 – Purtan 22, Mașniță 53, 90, Bier 73
Victoria Felnac – Podgoria Pâncota 0-0
Frontiera Curtici a stat.
Etapa viitoare, a 16-a (22 martie): Sântana – Curtici, Pâncota – Pecica II, Socodor – Nădlac, Sebiș – Vladi, Beliu – Felnac, Șimand – Vinga. Macea stă.
Clasament etapa 15-a:
În loc de prolog
Ceau! Revin cu comentariile meciurilor din Liga asta faină, a patra, din județul nostru, tăt fain. Arad. Am lipsit prima etapă – amu o săptămână – dar am motivare. Am îmbătrânit cu un an duminica trecută și mi-au trebuit vreo două zile să mă obișnuiesc cu noua vârstă. Da am văzut ce-ați făcut, au mai dat și ei, ați mai luat și voi, ce mai, asta e, Sântana pe primu’ loc. Eu spun ca de obicei, câte ceva din fiecare meci. Mai vorbesc cu unu-altu, antrenori, jucători, arbitri, observatori, ghibiți, mai trag cu ochiu’ ce scrie saitu ăla ce rade tăt, mai știu și eu, că-s de „o sută” de ani în fenomen și iac-așa, trag să fac rubrica. Io vă zic amu baftă la tăți și hai să-i dăm drumu’ la scris.
Satelitu’ a terminat „duracellul” | Progresul Pecica II – Şoimii Şimand 1-2
Când te pregătești în preajma primei echipe, una bună, cu jucători care d-abia și-au terminat da savurat micii lu’ Cristi, pita lui Dorel și sucu’ de la unguri – c-au intrat în play-off în liga tri – atunci îți cresc aripile (deși redbul n-or băut). Da, Progresul Pecica II s-a ținut bine acasă, pe lângă buniceii ăștia de la Șoimii Șimand, la pauză fiind remiză albă. Da de cum or început actul secund, Șumandu’ hop, repede gol, prin Simion, în minutul 49. Tot re-pe-de au egalat și pecicanii, prin Szep, bun copil, crește pentru prima echipă, unde mai are ceva minute. Da Șoimii vor sus în clasament și aveau un pic de diferență de anvergură, la ce jucători au în echipă. Cheța a marcat pentru Șimand în minutul 66 și așa a rămas, că și Pecica II e destul de legată, chiar dacă d-abia a-nceput returul. Și vă zic eu, că vor face și surprize ăștia cu satelitu’.
Pecica II (antrenor Ioan Bănățan): M. Rus – Szep, Taloș, Zabos, Răchită – D. Stanciu, R. Bănățan (Palcuț) – O. Bozian, Nadiu, A. Ponta – Ardelean.
Șimand (antrenor Jany Ruska): Mureșan – D. Dolga (Cheța), M. Dolga, Calvin, Ujoc – Simion (D. Varga), Roza – Cordoș, Sechel (Mandache), I. Rus (Peia) – P. Măgulean (Ghergar).
Fabrica de goluri Unirea | CS Vladimirescu – Unirea Sântana 0-4
Ați dat opt etapa trecută, da? Nu v-o ajuns, le-ați mai dat sâmbătă patru și lu’ CS Vladimirescu…V-ați pus rău cu vecinii noștri, a arădenilor. Biiine! Da văd că Unirea Sântana nu s-a desprins așa ușor în deplasarea de lângă Arad. C-abia înainte să intre la odihnă, Vasinc a deschis scorul, minutul fiind 44.
Da ca să liniștească soarta punctelor și să-l facă și pe Știli să stea o țâră jos pe bancă, Clej a făcut 0-2 în minutul 48, iar șase minute mai târziu, Vasinc a mai dat unul. La 0-3, Știli putea să meargă la moară la o cafea. Dar o stat să-l vadă și pe Cipri Rus – te salut, căpitane! – cum dă și el unu, mai pe final, în minutul 80. Că Cipri-i „tânăr” și știe că jocul are 90 minute plus ce-o mai da brigada. De „Vladi” ce să zic. N-ai cum să scoți ceva cu lideru’. Da hai să vă văd mai virgonți cu „muritorii”, bine Călin?
Vladimirescu (antrenor Călin Dehelean): Vîrtaci – I. Crișan, Onețiu, Mariș (Cosma), Vereș – Doboș, Ursoi – Iancu (Osvath), Petcuț, Narsesovici – Țîru.
Sântana (antrenor Adrian Abrudean): Csurka – Clej, Sabău (Lazăr), Burlă, Nistor – Buza, Susan – D. Covaci (Kozma), Copil (Brîndușe), Vasinc (Olteanu) – C. Rus.
Nu le-a ieșit cheful de casă nouă | CS Socodor – Athletico Vinga 0-0
Când revii în casa renovată, n-ai cum să nu tesimți bine. Da trebuie s-o și „uzi”. Cu puncte, dacă se poate. Ei, CS Socodor – că ea-i revenita – a avut însă în față o echipă ce emite pretenții din sezonul ăsta. Că am așteptări de le ei, la ce antrenori au, la ce și-or adus prin lot. L-am și întrebat vineri pe Șobi Ghiță, „secund” la Athletico Vinga: „Băh, bateți și boi pe cineva?”, iar ficioru’ mi-o zis: „Da, nea Vali!”. Bine, sunt sigur că atât Șobi mic, cât și Radu Popa, șăfu lui pe banca tehnică a vinganilor, or fi vrut ei să dea lovitura la Socodor. Da nu-i ușor acolo pentru nimeni! Că și Tibi Darazs are cu cine!
Meciu’ s-o terminat 0-0, e bine Vinga, stați liniștiți. Că putea fi victorie și pentru Socodor – dacă nu ratau Pele și Lezeu în prima repriză – da putea marca și Vinga, dacă Chelea nu rata singur cu Mucha! Athletico a fost chiar un pic mai periculoasă după pauză, da a avut din nou impreciși în careul advers, pe nume Chelea, Bulza și Siminiceanu. Da am nume în acest caz și de la Socodor, notați: Țoca și Șerengău, ultimu’ „rotator” chiar de două ori. Și așa, „0-0” este scorul corect.
Socodor (antrenor Tibi Darazs): Mucha – Belcea, Pele, Chișe, C. Covaci – Șerengău (66 Țoca), Dema – Călău (83 Stana), Lezeu (85 Ivașcu), Ciornei – D. Ștefan (66 Varga).
Vinga (antrenor Radu Popa): Toma – Kocsis (64 Mercea), Siminiceanu, Puta, L. Măgulean (75 Nica) – Gruiescu, Turcuș, Schinteie, Bulza – Chelea (66 Hara), Cr. Moldovan (50 Mateucă).
„Vama” rămâne deschisă pentru cei ce vor puncte | Victoria Nădlac – Național Sebiș 1-2
Alea mai depărtate localități de pe harta județului, s-au jucat fotbal sâmbătă lângă vamă. Victoria Nădlac a-ncercat în iarnă se se strângă, a adus ceva în lot, se străduiesc oamenii să conteze în serie. Așa, cu Ndoye și Toure, plus tinerii din zonă, „vameșii” s-au ținut bine aproape o oră de joc. Da și National Sebiș are calculele ei și ai lu’ Dorel Balint și-au zis că dacă tot or venit până aici, să plece cu ceva puncte albe. Le-au obținut, dar au fost „vămuite” bine! Lingurar a marcat pentru 0-1 în minutul 56, iar Karmanoczky a majorat diferența în minutul 76. Da după două minute, Nădlacul a revenit în cărțile jocului, reducând scorul la 1-2, prin Crișan. Da atât s-a putut, atât s-a gătat, iar „vama” rămâne – din păcate – deschisă pentru cei ce vor să ia puncte. Da cum spuneam, e o creștere în ceea ce prestează echipa și până la urmă rezultatele vor veni ele. Baftă!
Nădlac (antrenor Cornel Nădăban): Creța – D. Crișan, Sturz, C. Morariu, Mazuch – L. Grigorean, Ndoye – Achim, Costea (Moisiti), Coriteac – Toure.
Sebiș (antrenor Dorel Balint): Merșca – Voștinar, Faur, Șerban, Hulbăr – Guti (Lingurar), Zdrențan – D. Onoc, Șulumberchean (G. Onoc), P. Cotoc (Karmanoczky) – Ispas.
Meci fain lângă parcu’ dendrologic | Voinţa Macea – CS Beliu 2-4
Ai, ai…Amu am de scris despre Voința Macea și CS Beliu, două echipe care-mi plac. Da-mi place de tăți, v-am zis în prolog! Beliu-s pe treaba lor. Nu s-au schimbat, joacă, iau, dau, se nărăvează, da câștigă. La Macea însă, băieții lui Ruben Pâncotan au începit bine, au condus cu 1-0 prin golul dat de Cosmin Gîlcă repejor, în minutul 16. Belenii or zis, ho, că suntem și noi doritori de puncte! Și „Moro” Purtan o egalat tot repejor, la șase minute. Gazdele au dus jocul mai decis pe atac și Șulea, dacă tot a dat „o mie” de goluri la viața lui, a mai dat unul și acum, în minutul 36. Cu 2-1 la pauză, Macea n-avea decât să-și propună prudență și beton în defensivă. Da nu-s ai lu’ Ruben din ăia cu „autobaza”, vor joc. Da joc a vrut – și a reușit – și Beliu care l-a avut pe Mașniță în „tura” lui când dă pe goluri. Două a dat amu, în 53 și 90, plus că a mai dat unul și „tânărul și talentatul” Bier în minutul 73. Așa că scor final, 2-4, fotbal fain, oameni faini, ce mai, păcat că n-o fost meciu ăsta la tv.
Macea (antrenor Ruben Pâncotan): Faur – Manga (Boiț), Edu, Șt. Ardelean, Topai – Fl. Gîlcă, Șt. Șiclovan – C. Gîlcă, I. Bogdan, Veliciu (Cîslaru) – Șulea.
Beliu (antrenor Costel Filipaș): Coraș – Bier, Berari, Rusu, F. Bogdan (Moisa) – Covaciu (Borza), Deta – Otiș (Onica), Purtan (Holtreich), Mașniță – P. Ardelean.
Remiză nulă care bucură liderul | Victoria Felnac – Podgoria Pâncota 0-0
Am și-un meci peste medie. Și e normal, când joaacă locul doi acasă la locul trei. Adică Podgoria Pâncota o jucat pe terenu ăla fain, la Victoria Felnac. Și-n start, ai lu’ Lucică Ciba, antrenor la „VI-FE”, știți voi, s-ao pus pe atac, ca niște gazde care se respectă. Gabi Pop a dat una tare, de la vreo 27 metri, dar Iacob, portar atent și bun, a scos-o de sub transversală. Omu din poarta Pâncotei o fost pus la muncă grea și de Dancă, din 16 metri, dar s-a descurcat și de data asta. Dincolo, la poarta gazdelor, Stanciu i-o dat „test” lui unchiu’ Florin Rusu, care i-a scos șutul copilului, din 14 metri.
„VI-FE” o-ncercat și după pauză, da bara transversală l-a salvat de data asta pe Iacob, plasator al loptei acolo fiind Pasăre, din centrarea lui Buz. Uite așa o trecut o oră de joc, Pâncota, echipă cu știința jocului defensiv – că-i Remi Lung antrenor acolo, nu? – o-nchis bine „aleile” către poarta lui Iacob. Felnacul s-a străduit, dar pe unde? Și bine că „VI-FE” n-a primit gol, că Pirtea a dat-o bine din lovitură liberă, iar Rusu a respins, gazdele rămânând și în zece, după ce Tăutan a luat în finalul meciului al doilea „galben” și-o plecat să de drumu’ la apa caldă.
„Un rezultat de egalitate meritat de ambele echipe”, a decretat Lucian Ciba, antrenor la Victoria Felnac, la care Remus Lung, technician la Podgoria Pâncota să adauge: „Puteam obține mai multe de la acest meci, dacă eram mai atenți, dar este adevărat că și gazdele au avut și ele ocaziile lor”.
Felnac (antrenor Lucian Ciba): Fl. Rusu – Buz, Bekono, Istin, Tăutan – Dancă (59 Al. Gavrilaș), G. Pop, Șicolvan, Drîglă (59 S. Măgulean) – Lasc (82 Cleuța), Pasăre (59 Moraru).
Pâncota: Iacob – Țop, Paven, Engelhardt, Pușcaș – Gîrna, Cl. Bălăban – Brad, Stanciu, I. Bălăban (80 Pirtea) – T. Ștefan.