Nichita Stănescu – Poetul care s-a născut să-i fie veșnică poezia [VIDEO]

nichita
Distribuie:
Te-aș întreba unde ești în căutările mele? În gând bătătorit de nopți singuratice, ascuns în vreun dor de prea multele mele vise sălbatice? Poate ai răspunde, tăcând: în gând și în sângele tău sunt când mă cauți.
Într-un vis te-am strigat și mi-ai răspuns „Plâng!”. Mi-ai zis atât și a fost Poezie. Vreau să scriu asta, să rămână atât, o poezie scrisă de tine în visul meu: „Plâng!”.
Ars poetica

Îmi învățam cuvintele să iubească
le arătam inima
și nu mă lăsam până când silabele lor
nu începeau să bată.

Le arătam arborii
și pe cele care nu vroiau să foșnească
le spânzuram fără milă, de ramuri.

Până la urmă, cuvintele
au trebuit să semene cu mine
și cu lumea.

Apoi
m-am luat pe mine însumi,
m-am sprijinit de cele două maluri
ale fluviului,
ca să le-arăt un pod,
între cornul taurului și iarba,
între stelele negre ale luminii și pământ,
între tâmpla femeii și tâmpla bărbatului,
lăsând cuvintele să circule peste mine,
ca niște automobile de curse, ca niște trenuri electrice,
numai s-ajungă mai iute la destinație,
numai ca să le-nvăț cum se transportă lumea,
de la ea însăși,
la ea însăși.

Pentru nostalgici și iubitori de „vocea” poetului Emisiune portret Nichita Stănescu (@Arhiva TVR):

 

Observații dinafara Poeziei către Poezie – într-un alt interviu:

 

Într-o selecție subiectivă, astăzi, 31 martie, la 89 de ani de la nașterea îngerului literelor românești, câteva ( alte unice curgeri poetice) dintre cele mai frumoase poeme ale lui Nichita Stănescu:

Autoportret

Ca o frunza de platan smulsă de vânt

pleoapa căzând peste cuvânt

strivind ochiul și curgându-l

odată cu gândul,

Ca un vultur zburând pe spate cu ghearele-n sus

ca un vultur zburând pe spate cu ghearele-n sus

cel care are pământ – cerul

si lacrime stelele,

Ca un crivăț ce-și rotește torsul

ce-ți alungă din nară mirosul

întocmai ca un delfin azvârlit pe țărmuri

cum lăuntrul din daltă în marmuri, –

Astfel stau și nu merg,

fumeg

și ard, și

nu fumeg

……………………………………………..

Cântec de dragoste la marginea mării

Cu gleznele julite, eu te pândesc când treci

printre rocile țărmului, reci.

Marea se va preface-n păsări străvezii,

câte le-ncap ochii deschiși spre ea,

și vor zbura fâlfâind, când ai să vii,

până-n piscul văzduhului cu o stea.

 

Vor rămâne prăpăstiile și peșterile goale,

peștii vor plesni aerul prăbușit cu cozile,

stârnind mărgeanele domoale

și corzile.

 

Uite, epava corăbii lui Simbad marinarul

cu un colț se sprijină-n scoicile cenușii,

cu un vârf înjunghie-n mijloc cleștarul,

peste toate punțile aleargă raci vii.

 

Îți dăruiesc o stea de mare, un crab și un delfin!

Adu-i în spinare până la nisipuri.

Mă voi preface orb și am să vin

cu brațul întins, să-ți mângâi chipul.

…………………………………………..

Hieroglifa

Ce singurătate

să nu înțelegi înțelesul

atunci când există înțeles.

 

Și ce singurătate

să fii orb pe lumina zilei, –

și surd, ce singurătate

în toiul cântecului.

 

Dar să nu-nțelegi

când nu există înțeles

și să fii orb la miezul nopții

și surd când liniștea-i desăvârșită, –

o, singurătate a singurătății!

…………………………………………….

Moartea Păsărilor

Deasupra de zarzări, de țigle, de coșuri

se înnorează cu păsări.

 

Îngerul stă cu aripile-ntinse, foarte întinse.

Penele din stînga îi trec printr-un zid,

aripa din dreapta și-o reazemă de cracul copacului

de parcă ar rage în stele

un glonte arhaic al zborului…

 

Cum stă și cum fumează

țigare de la țigare,

îngerul

mereu își duce mîna la beregată,

mereu își duce mîna la beregată.

 

Aura lui afumată

i-a căzut în jurul gîtului

ca un ștreang.

 

„Am să fiu spînzurat

de propriul meu har, de propriul meu har

afumat de tutun”

se gîndește îngerul.

„O să mor și n-o să mai fie îngeri” ,

se gîndește îngerul, stînd

cu aripile-ntinse, foarte întinse,

stînd

pe vine între o casă și un copac,

stînd

acolo unde-l ajunge din urmă

starea.

 

Se înnorează cu păsări,

cu păsări zburînde, zburate.

Ele-și pierd ouăle din zbor, ouăle

albe și minunate. Ouăle, ouăle.

 

Plouă cu ouă, plouă

din norii de păsări ouă,

peste orașul de tinichea plouă cu ouă,

din norii de păsări zburate, zburînde, ah, plouă.

 

Nu tună, nu fulgeră.

Plouă torențial cu ouă.

Nu se aude decît

coaja plesnind,

albușul curgînd,

gălbenușul murind.

 

…Corn țeapăn de melc

nemaiavînd

un sine în care să se retragă

aiurînd

orice atingere de orice, abhorînd.

 

Îngerul fumează țigare

de la țigare.

Plouă cu ouă, se-aude

numai coaja spargîndu-se,

albușul scurgîndu-se,

gălbenușul murindu-se.

 

Se-ngroașă norul de păsări

peste orașu-ngropat, lipicios;

plouă cu ouă torențial

peste căruță și peste cal,

peste motor și peste canal.

 

Îngerul își duce mîna întruna la gît,

țigara-ncleiată îi curge pe jugulară.

Miroase-a avort și a hoit nenăscut,

o oră barbară.

 

Rap! Crok! Coji de ouă murdare

înfundă burlane, canale.

E aripa îngerului încleiată de zid și de pom.

Cu albuș, cu gălbenuș, e lipită de om.

 

Ar vrea să se-azvîrle

pe zdrelituri și să le clocească,

să refacă, să facă…

Să clocească deșurubatele gîrle.

 

Ouăle se ciocnesc între ele în aer.

Plouă torențial. Norul de păsări smintit

se-ntețește aripă-n aripă.

Plouă înghesuit.

Se sparge în aer oul de ou.

Plouă cu albuș, cu gălbenuș.

 

Aerul se lipește de albuș, de gălbenuș,

de albuș de gălbenuș.

Si începe sa plouă cu aer

pînî cînd plouă cu tot aerul,

torențial, pînă cînd plouă tot aerul.

 

Îngerul

mereu își duce mîna la beregată

mereu își duce mîna la beregată.

 

Coboară aerul, se scurge în canale

pe lîngă țurloaiele îngerului,

se scurge-n canale

amestecat cu albușul

și tot gălbenușul.

 

Îngerul încearcă să respire,

să se respire,

dar gura îi este sudată

cu albuș – o dată, cu gălbenuș – o dată,

și mereu își duce mîna la beregată,

și mereu își duce mîna la beregată…

………………………………………..

Poem – Tu plutești

Tu plutești ca un vis de noapte

deasupra sufletului meu.

Îți sprijini tâmpla

de inima mea ca de o piatră roșie,

și aștepți să-ți spun numele

tuturor lucrurilor

pe care eu am isprăvit de mult

să ți le mai spun.

Gura mea e-n tăcerea cea mai desăvârșită,

înclinată ca mătasea unui steag

într-o zi fără vânt.

O, nu pleca nicăieri!

Îmi voi rupe inima cu un singur gest

al mâinii,

ca să răsară durerea care știe

numele durerii,

ca să răsară dragostea mea de bărbat

care știe numele tău ciudat, de femeie.

 …………………………………………..

Inima

Bate, și eu știu că bate și vreau eu să bată.

Bate și-o aud întruna și nu mai vreau să bată

De fiecare dată, ca-ntâia dată.

De fiecare dată, ca ultima dată.

N-are culoare, n-are, ca miezul de piatră,

ca miezul pietrei, de-ar bătea miezul de piatră.

Nimeni n-a văzut-o niciodată.

Mint ce-i care spun c-au văzut-o vreodată…

Ea bate, și eu știu că bate, și vreau eu să bată.

O aud întruna, până nu mai vreau să bată.

Dar auzul meu și ea sunt doar o bucată,

un singur bloc de piatră nedespicată.

*****

BIOGRAFIE

Nichita Stănescu, numele la naştere Nichita Hristea Stănescu, (n. 31 martie 1933, Ploieşti, judeţul Prahova — d. 13 decembrie, Bucureşti, 1983) a fost un poet, scriitor şi eseist român, ales post-mortem membru al Academiei Române.

Tatăl poetului, Nicolae Hristea Stănescu, a fost ţăran prahovean care mai târziu a devenit meşteşugar şi comerciant ploieştean. Mama sa, Tatiana Cereaciuchin era parte a unei familii nobile din Rusia.

În perioada 1944 – 1952

a urmat Liceul “Sf. Petru şi Pavel”, devenit “Mihai Viteazul” din Ploieşti, pentru ca ulterior, între 1952 – 1957 să urmeze cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti.

În 1952, s-a căsătorit cu a doua dragoste a sa din adolescenţă, Magdalena Petrescu, dar cei doi se vor despărţi după un an.

În 1962 s-a căsătorit cu poeta şi eseista Doina Ciurea, din a cărei dragoste se va plămădi tema volumului „O viziune a sentimentelor„. Ulterior, fiind împreună cu poeta şi autoarea Gabriela Melinescu, se vor inspira reciproc în a scrie şi a construi universuri abstracte.

În 1982 se căsătoreşte cu Todoriţa (Dora) Tărâţă .

Nichita şi-a adunat poeziile sale “băşcălioase”, scrise, după propriile sale cuvinte, “fără mamă, fără tată”, într-un volum numit „Argotice„— cântece la drumul mare şi publicat foarte târziu, după moartea sa, în 1992, de Doina Ciurea.

Este pentru scurt timp corector şi apoi redactor la secţia de poezie a Gazetei literare. În 1963 are loc prima călătorie peste hotare a poetului în Cehoslovacia.

Trei ani mai târziu publică la Editura Tineretului un volum cu 11 elegii. Tipăreşte Necuvintele, care primeşte Premiul Uniunii Scriitorilor.

Mai apare şi volumul de poezii „Un pământ numit România„. Este numit redactor-şef adjunct al revistei „Luceafărul”, alături de Adrian Păunescu.

În 1970 devine redactor-şef adjunct la „România literară”, revistă condusă de Nicolae Breban.

Publică două noi volume de poezii: „Belgradul în cinci prieteni” şi „Măreţia frigului„. Pentru volumul de eseuri „Cartea de recitire” obţine pentru a treia oara Premiul Uniunii Scriitorilor.

Un an mai târziu obţine pentru ultima oară Premiul Uniunii Scriitorilor şi i se atribuie Premiul internaţional Johann Gottfried von Herder. Devine publicist comentator la „România literară”. Se mută în ultima sa locuinţă, din Str. Piaţa Amzei nr. 9. În faţa geamului apartamentului său creşte celebrul salcâm Gică.

La 4 martie 1977 poetul încearcă, în zadar, să-l salveze pe prietenul său Nicolae Ştefănescu, şi este lovit de un zid care s-a prăbuşit după cutremur. În urma şocului suferă o paralizie de scurtă durată a părţii stângi a corpului care va lăsa ceva sechele şi după vindecare.

În 1978 publică volumul de poezii Epica Magna, care primeşte în acelaşi an premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române.

În august 1981 are prima criză hepatică. Aceste crize vor continua în toamnă şi poetul se internează la spitalul Fundeni. După ce este externat ascunde faţă de toţi semnele maladiei sale, afişându-se optimist, iar medicii se declară uimiţi de rezistenţa şi vitalitatea sa extraordinară. La 31 martie, la împlinirea a 50 de ani de viaţă, poetului i se organizează o sărbătorire naţională.

În timpul unei călătorii în Iugoslavia are o criză foarte gravă, ce necesită intervenţia medicilor.

Pe 12 decembrie, durerile din zona ficatului devin îngrozitoare şi este adus la Spitalul de urgenţă unde crizele sunt extrem de violente şi poetul se stinge din viaţă fix la orele două şi zece minute. Ultimele sale cuvinte au fost: „Respir, doctore, respir”.

A fost laureat al Premiului Herder şi nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură (1980).

Considerat atât de critica literară cât și de publicul larg drept unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, pe care el însuși o denumea “Dumnezeiesc de frumoasă”, Nichita Stănescu aparține temporal, structural și formal, poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960-1970.

Ca orice mare scriitor, însă, Nichita Stănescu nu se aseamănă decât cu el însuși, fiind considerat de unii critici literari, precum Alexandru Condeescu și Eugen Simion, un poet de o amplitudine, profunzime și intensitate remarcabile, făcând parte din categoria foarte rară a inventatorilor lingvistici și poetici.

 „Ceea ce putem spune, până toate acestea se vor lămuri, este că poetul Nichita Stănescu continuă o serie mare de poeți din secolul al XX-lea (Bacovia, Arghezi, Blaga, Barbu) și că el însuși este un mare poet care cu închipuirile, jocurile, teoriile, stările și abilitățile lui a schimbat fața poeziei românești. Un mare poet român într-o istorie imposibilă (epoca totalitarismului), un mare liric european aproape necunoscut …” (Eugen Simion)

****

OPERA – Volume antume publicate cronologic:

 Sensul iubirii, 1960, Editura de Stat pentru Literatură și Artă

O viziune a sentimentelor, 1964, Editura pentru Literatură

Dreptul la timp, 1965, Editura Tineretului

11 elegii, 1966, Editura Tineretului

Roșu vertical, 1967

Alfa, 1967, Editura Tineretului

Oul și sfera, 1967, Editura pentru Literatură

Laus Ptolemaei, 1968, Editura Tineretului

Necuvintele, 1969, Editura Tineretului

Un pământ numit România, 1969, Editura Militară

În dulcele stil clasic, 1970, Editura Eminescu

Poezii, 1970, Editura Albatros

Belgradul în cinci prieteni, 1972, Editura Dacia

Cartea de recitire, 1972, Editura Dacia

Măreția frigului. Romanul unui sentiment, 1972, Editura Junimea

Clar de inimă, 1973, Editura Junimea

Starea poeziei, 1975, Editura Minerva

Epica Magna, 1978, Editura Junimea

Opere imperfecte, 1979, Editura Albatros

Carte de citire, carte de iubire, 1980, Editura Facla

Noduri și semne, 1982, Editura Cartea Românească

Oase plîngînd, 1982

Respirări, 1982, Editura Sport-Turism

Strigarea numelui, 1983, Editura Facla

Antimetafizica

****

 PREMII  LITERARE

1964 Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul de poezii O viziune a sentimentelor

1969 Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul de poezii Necuvintele

1972 Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul de eseuri Cartea de recitire

1975 Premiul Uniunii Scriitorilor pentru antologia de poezie “Starea poeziei” (selecție de autor)

1975 Premiul Internațional „Gottfried von Herder”

1978 Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române pentru volumul de poezii Epica Magna

1982 Premiul „Cununa de Aur” al Festivalului internațional Serile de Poezie de la Struga (Macedonia iugoslavă)

***

Preluare pasaj din articol publicat în Radio România Cultural:

În anul 2001, Editura bulgară Zaharie Stoyanov din Sofia publică, în colecţia Ars Poetika, „O viziune a sentimentelor”, în traducerea lui Ognean Stamboliev, volum care a primit premiul Uniunii Traducătorilor din Bulgaria.

În decembrie 2008, la împlinirea a 25 de ani de la dispariţia poetului, Editura Casa Radio anunţa apariţia unei noi ediţii a „Cărţii vorbite”, de Nichita Stănescu, un audiobook ce reuneşte 57 de poeme rostite la Radio, între anii 1964 şi 1983. Albumul a apărut în condiţii grafice de excepţie şi oferă cititorilor, alături de textul poemelor (prezentate de regretatul critic Al. Condeescu) şi ilustraţiile originale, privilegiul unic de a asculta vocea poetului, aşa cum o păstrează Fonoteca Radio.

La 13 decembrie 2013, Editura Casa Radio a organizat, la Cafe Verona, spaţiul special al Librăriei Cărtureşti, o nouă întâlnire cu Cartea vorbită a lui Nichita Stănescu, ajunsă la a cincea ediţie, datorită celor care îi iubesc necondiţionat poezia şi nu se pot sătura să-l reasculte citind-o. Albumul Nichita Stănescu, Cartea vorbită, a inaugurat în 2003 colecţia Biblioteca de poezie românească, seria Colecţionarul de voci, într-o formulă editorială sincretică (CD + text ilustrat) şi apare acum, într-o ediţie omagială, revăzută şi adăugită. Noua ediţie completează aparatul critic (cuvânt-înainte, cronologie şi note) alcătuit de regretatul editor Alexandru Condeescu, cu prefaţa semnată de Florin Iaru, iar autorul machetei colecţiei şi al ilustraţiei ediţiilor anterioare, Constantin Popovici, a refăcut integral comentariul grafic.

La 21 martie 2016, un poster cu imaginea lui Nichita Stănescu, însoţită de poemul „Orfeu în vechea cetate”, a fost afişat în toate oficiile poştale din Bucureşti, ca urmare a programului cultural „Valorificarea patrimoniului literar naţional în spaţiul public”, derulat de Muzeul Naţional al Literaturii Române şi Poşta Română, o campanie dedicată împlinirii, la 31 martie 2016, a 83 de ani de naşterea lui Nichita.

În fine, în 2021, în perioada 28–31 martie, vor avea loc, la Ploieşti, manifestările prilejuite de cea de-a XXIX–a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie „Nichita Stănescu”, care adună laolaltă reprezentanţii culturii româneşti, din ţară şi din întreaga lume, pentru a onora cum se cuvine spiritul marelui poet.

Ca în fiecare an, manifestarea se va derula sub egida Ministerului Culturii și Identității Naționale, cu sprijinul Academiei Române, al Uniunii Scriitorilor din România, al autorităţilor publice locale şi cu participarea tuturor instituţiilor de cultură din Municipiul Ploieşti. Organizatorii şi-au propus să marcheze şi anul acesta, printr-un amplu program, momentul în care Poetul Necuvintelor a văzut, la Ploieşti, lumina zilei.

***

Remarcabil este că ziua de 31 martie pare a fi una „binecuvântată de zei”, dar „neocolită nici de diavoli”.

Lista cu nașterile și evenimentele izbucnite la această dată calendaristică este impresionantă – VEZI AICI.

31 martie

FOTO principală: Google

Categorie: Cultură
Etichete: literartură, Nichita Stănescu, poet, poezii
Distribuie:
Articolul anterior
PSD anunță îndeplinirea unui alt obiectiv strategic din programul de guvernare: o nouă schemă de ajutoare de stat pentru companiile românești
Articolul următor
Accident rutier cu victimă încarcerată la Nădlac, în sensul giratoriu al DN 7

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

balcea 1

Domnul Bovary

Motto: „…domnul Charles-Denis-Bartholomé Bovary, fost subchirurg militar, compromis, prin anul 1812, în nişte afaceri cu recrutarea şi silit în acea vreme să-şi dea demisia, profitase atunci de farmecele sale personale…