O secvență oribilă a reușit să surprindă Daniel Nicolăină, reporter la Kanal D, oripilând mii de useri de facebok și declanșând o polemică unidirecționată pe legile inexistente sau foarte slabe pe tema protecției animalelor. În filmarea sa se vede în detaliu cum o femeie își duce câinele, pe care l-a ucis cu bestialitate, la o groapă de gunoi, stârnind indignarea unei vecine, care, cunoscându-i practicile, o admonestează pe ucigașa de animale… căreia nici măcar nu pare să-i peste.
„ATENȚIE! IMAGINI ȘOCANTE!” – își intitulează reporterul postarea, care este însoțită de următorul comentariu:
„Această psihopată își omoară câinii cu bestialitate! Îi leagă cu lanțul apoi le strivește capul cu parul! Ocazional îi mai înțeapă și cu furca! Filmarea a fost facută astazi în satul Căpâlnaș, jud Arad! A fost sesizată Politia din localitate care a răspuns imediat și, ulterior, au fost chemați si criminaliștii! DSV Arad NU RASPUNDE LA NICIUN APEL!
Nicio instanță din România nu pedepsește aceste atrocități, desi există și pedeapsa cu închisoarea!”
Înregistrarea VIDEO poate fi urmărită cu un click AICI.
Scena s-a petrecut joi, 7 iunie, a.c., iar conform surselor noastre, femeii i s-a întocmit dosar penal de către polițiștii de la Poliția comunei Birchiș în baza Legii nr. 205/2014 republicată, care, la Articolul 25, aliniatul (1), litera a), prevede următoarele: Constituie infracțiune și se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă: uciderea animalelor, cu intentie, fără drept.
10 comentarii. Leave new
La puscarie cu scursurile astea ale societatii! Pedepsita jeg ordinar ce este. As impusca’o sincer.
Cand se va aplica legea in tara asta? Cand criminalii care ucid și chinuie și maltrateaza animale își vor primii pedeapsa? CAND??? Sunt suflete ca și noi lăsate de Dumnezeu pe pământ sa convietuim impreuna. În biblie scrie ca este păcat sa omori un caine, cine face asta își atrage asupra lui si familiei lui blestemul.
Așadar, aceasta criminală nu se va da inapoi nici de la moartea altui suflet, fie el de om sau de animal, pentru că așa ii este sufletul ei; CRIMINAL. Oamenii legii sa și faca datoria si sa fie un exemplu pentru toata tara.
Ticaloasa asta trebuie tratata la fel.. daca era vecina mea era deja belita
Asamenea criminali pshihopati nu merita sa traiasca printre noi !
EU ZIC SA CRAPE ! Acolo in inchisoare si sa nu mai vada o data cerul liber sau libertatea ,…..colo sa i sa sfarseasca viata ,.. dar de a fi dupa mine asi face dreptate ,.. mana pentru mana si ochi pentru ochi ,!! ,..ar trebui sa se termine cu ia ,. de acest fel de oameni societatea nu are nevoie .SCARBA PAMANTULUI ,. GUNOIUL LUMI ,.. CINE STIE CATE VIETI A LUAT PANA ACUM
Este oribil ce am văzut în fotografii- nu am avut curajul să mă uit și la video. Deși este dată lege, pedeapsa este infimă și nu prea se aplică. Ar trebui înființat ca in SUA , tribunalul animalelor . Oare are și nepoți bătrâna aceea ??! Ce învață oare și cum vor deveni ca adulți ? ? ?
Daca legea nu face dreptate prinsa si lasata fara miini ca daca o omori faci puscarie asa trebuie tratati toate jegurile umane.
Pedeapsa este fara valoare pt acest tip de om!!! Ar trebui puscarie sa faca, pt ca nu o incurca cu nimic UN DOSAR PENAL!!
Sa ne fereasca Dumnezeu sa intalnim in viata noastra asemenea ,,oameni”. Bestii umane! Esecuri ale societatii! Nistre frustrati care nu au pe cine se razbuna pt toate neajunsurile lor! Isi varsa nervii pe aceste fiinte care nu se pot apara! Halal oameni! Vreau sa se infiinteze cu adevarat Politia animalelor…si cand cineva face o sesizare….sa stim ca apare de undeva! Offff….
SPER SA AIBA ACEEASI SOARTA
SI SE NUMESTE KARMA!