ORICE OM URCĂ PE SCARA IERARHICĂ PÂNĂ LA NIVELUL MAXIM AL INCOMPETENȚEI SALE!… (din „Legile lui Murphy”) [Serie nouă, România – Arad – 3]
[MEA CULPA. În episodul anterior al acestui serial, vorbind despre „așteptata dezbatere” a prezidențiabililor, organizată de „UBB” Cluj, dintr-o regretabilă eroare, am numit Antena 3 CNN drept „partener media”. În realitate, „partenerul” este DG-24 Tv. „Antena” își are propriile sale dezbateri, în „ograda sa”. Îmi cer, cu umilință, iertăciune. Mă consolez cu gândul că… „tot un drac”…]
„OMUL CU MÂRȚOAGA” sau HIMERA ÎNTR-UN PAHAR CU ȚUICĂ
1. Justificarea lui Păcală și Tândală, într-un singur personaj – BULĂ!
Când scriam la Critic Arad, fiind încă în Anglia, mă bântuiau felurite opere ale culturii anglo-saxone. Revenit în Românica, atmosfera eRectorală efervescentă de aici îmi imprimă un elan nestăvilit de a rememora pagini și imagini din cultura noastră neaoșă… Dramaturgia românească interbelică este un strălucit exemplu. Dar gândul mi-a alunecat spre acel teatru cu un puternic iz bulevardier parizian și… Hop! – „the idea”: piesa lui George Ciprian – „Omul cu mârțoaga” (premiera – 1927)… Cum îmi plac al dracu’ de mult jocurile semantice și paralogismele, iată, nu-mi pot stăpâni meteahna… Deci, cine este „omul”? El este „sufragetul” român: am forțat lexicul, plecând de la sufragete; acestea reprezentau muieretul britanic în lupta pentru dobândirea dreptului de vot (termenul vine din franceză – „suffrage” = vot). Azi, românașul nostru (și muierea-consoartă) au acest drept. Deci, generic, pot spune (nu fără ironie): sufragetul român!. Dar cine (sau „ce”) este „mârțoaga”? În comedia lui George Ciprian este Faraon al V-lea, calul de curse mereu perdant (i.e., „mârțoaga”). Pentru modestul funcționar public (arhivar), Chirică, mic-burghezul anodin, himera este tocmai calul cumpărat cu multe sacrificii, spre a-i aduce fericirea câștigului la curse; dar, ca orice himeră… Comedia-amară își are skepsis-ul ei. Pentru mine, „mârțoaga” devine…VOTUL! Strașnică metamorfoză! Alimentată și de subliminalul cai verzi pe pereți dar și de umbra amenințătoare, lugubră a Calului troian, venit taman de la „Răsărit”… Și, ca orice himeră, ea se îneacă într-un pahar de vodcă (pardon, țuică!). Căci Bulă – sufragetul românaș, nu este decât o sinteză a clasicilor noștri Păcală și Tândală. Iar în emulația generală a mersului la urne, cu surle și trâmbițe, nu putea lipsi paharul (măcar păhăruțul) de țuică… pentru „încurajare”… Inițial, mă ispitea Necuratu’ să „translatez” Omul cu mârțoaga pe ideea de Herr Klaus von Hermannstadt & Românica… Mi-am dat seama că era o mare greșeală: Românica nu-i o „mârțoagă” mereu perdantă (cum poate își imagina „Herr”), iar „proprieterul” stă mai mult cu gândul la casele și voiajele lui, după ce a umblat „lela” după potcoave de cai morți… prin Europa și pe la Casa Albă. Sufragetul românaș și-a câștigat cu multe sacrificii dreptul la o mârțoagă (= vot), cu adevărat liberă (?) și universală (?). Ce face cu „patrupedul” e însă o altă poveste…
2. Dar să revenim la clasicii noștri, de pildă Grigore Alexandrescu…
Oare trebuie să atenționez cât de actuale sunt versurile din năstrușnicul nostru fabulist și pamfletar? Nu, categoric, nu! „Un bou ca toții boii, puțin la simțire, / În zilele noastre de soartă ajutat, / Și decât toți frații mai cu osebire, / Dobândi-n cireadă un post însemnat.” („Boul și vițelul”). Apoi: „Că nu iubesc mândria și că urăsc pe lei, / Că voi egalitate, dar nu pentru căței…” („Câinele și cățelul”). În fine, „Eu îți făgăduiesc / Nu rău să te hrănesc, / Nimic n-o să lucrezi, nici grijă n-o să tragi….” („Câinele și măgarul”). Boul, câinele și măgarul nu sunt doar contemporanii clasicului nostru, ci și „contimporanii” veacului nostru. Asta-mi place mie în artă: nu numai oglindirea – sui generis – a trecutului sau a prezentului autorului / creatorului, ci și capacitatea de „a prevesti”! Chiori să fim, și tot ne dăm seama despre cine e vorba – politicianul și acoliții săi… și promisiunile sale… Iar acum, în „chinurile facerii” electorale, imaginea e de o claritate de cristal…
Ce face sufragetul românaș? Aici e aici! Dacă din 4-5 ani în 4-5 ani e chemat să se simtă „important”, atunci: fie că nu se sinchisește de „statutul său”, fie se dă important, spre a se „alege” și el cu ceva (praful de pe tobă!), fie „se înrolează” sub stindardul celui care îl manipulează sperând că astfel „…nimic n-o să lucrezi, nici grijă n-o să tragi…”, fie că este „paralel” cu tot ce se întâmplă și se lasă mânat, odată cu turma de oi fără nicio cultură electorală, de baciul (influencer-ul) „care-le” poa’ să fie, popa, primarul, învățătorul, vecina/ vecinul, sticla-tv., zeul „zvon” și naiba mai știe cine…
Eu plec de la următorul raționament (fie el și „șchiop”): dreptul de a vota (a alege) și de a fi ales, într-o democrație autentică (fie ea, oricum, imperfectă), incumbă și dreptul de a alege faptul de „a nu alege” (= a nu participa la vot). Această atitudine nu echivalează – în mintea mea – cu abținerea (în raport cu votul pro sau contra). Se spune: „trebuie să participi la vot, dacă nu o faci, altul <<va vota>> în numele tău și în numele unor interese ce-ți sunt străine…”. Mai mult, „lipsa de <<atitudine politică>> este tot o … atitudine politică…”. Da, s-a mai întâmplat ca cineva care nu a fost la vot să afle – pe căi „obscure” – că de fapt el totuși a votat… „cu cine trebuie”… scandalul posibil nu va fi decât „după ploaie, chepeneag”. Să fie o situație fără ieșire? Chiar dacă mergi la vot și – deliberat, ți-l anulezi singur, bifând peste tot, sau scriind măscări, sau lăsând buletinul alb – tot se va „găsi”, „undeva” o „soluție”… Ce face cineva atunci când nu are pe cine alege (după criteriile sale liber-personale)? În ceea ce mă privește, fără să sugerez măcar ideea că „după război, mulți eroi s-arată”, pe vremea Motanului Arpagic și a Ovarășei Codoi, am reușit să mă „fofilez” (pe riscul meu!), cu o singură excepție: la referendumul despre reducerea cheltuielilor de înarmare; atunci – în Arad fiind, sic! – n-am mai „scăpat”… „După”… (înțelegeți când…) n-am mai participat, deliberat și în mod deschis, la nici o votare. Consider că e dreptul meu (legal) de a nu participa dacă nu pot avea nicio opțiune!. Dacă „cineva votează pentru mine”, atunci aceasta este o ilegalitate gravă și nu sunt eu vinovat de acest lucru! I.e., prin neparticipare… Dar, în încheierea acestui paragraf, țin să subliniez totuși, împotriva convingerilor mele nihiliste: cine crede că are ceva de spus, că poate opta liber și pe propria-i conștiință și luciditate, TREBUIE SĂ MEARGĂ LA VOT!
3. „Jocul ielelor” vs. „Puterea și adevărul” – pe scurt, „Pumnul și palma”
O nouă „fantomă” bântuie prin Europa de azi: „ferma de troli și botsi”. Terminologia nu putea veni decât – desigur! – din lumea mass-media anglo-saxone. În engleză se inventează, aproape zilnic, noi și noi sintagme ce se dovedesc „aceeași Mărie, cu altă pălărie” și care sunt înghițite, pe nemestecate, de toată lumea de pe rețelele de socializare; așa ești la modă, „de bon ton”… „Fantoma” terminologică se dovedește a fi, în esență, un set de noi strategii de influencer, deci de manipulare. Ea a apărut, ca atare, mai ales după 2014, anul anexării Crimeei de către Rusia. Ideea de „fermă” sau „incubator” ne sugerează un loc unde „se coace ceva” spre a se răspândi în lumea largă a consumatorilor avizi (și mai ales, necritici!) de „media-socializare”…
„Fabrica” sau „ferma” de troli reprezintă „o entitate care desfășoară activități de propagandă, de dezinformare pe internet (…) ascunsă sub un nume obișnuit și discret – agenție de publicitate sau centru de cercetare pe internet (…) cu activitate concentrată pe sfera politică sau economică (…) producând știri false [fake news] și discurs instigator la ură” (Playtech). „Bot”-ul (pl. în rom. „botsii/boții”) este ”un algoritm sau program automatizat care postează conținut prezentat pe rețelele de socializare, generând impresia unui sprijin masiv și organic pentru o anumită opinie” (Idem). Pentru mine, totul se poate reduce la idea de terorism I.T., A.I., V.R. . Dacă vă imaginați că totul pleacă de la „Ursul Siberian” sau de la „Ursul Panda corcit cu tigrul de Amur” (așa cum se încearcă să se acrediteze idea la noi), vă înșelați. Această teribilă armă de influențare-manipulare se folosește cam peste tot, cu precădere de către „marile puteri informatice” (toate!). În epoca internetului, A.I. (Artificial Intelligence), V.R. ( Virtual Reality), manipularea te ajunge și în patul conjugal sau „amantlâcal”, și în baie și în closet… Iar în perioadele electorale, manipularea te sufocă pe toate găurile de admisie sau te astupă pe cele de excreție…
Dar ce vedem la noi, mai ales în aceste „zile fierbinți”? Himera dreptății absolute care se ploconește în fața compromisului „oportun” („Jocul ielelor” – Camil Petrescu), ruptura dramatică dintre iluzia puterii deținute și realitatatea de facto („Puterea și adevărul” – scenariul – Titus Popovici) și ambele repercutându-se asupra bietului om de rând, cu violență vădită sau cu cinismul mângăierii brutale (ciclul „Pumnul și Palma” – Dumitru Popescu – „Dumnezeu”). În esență: toate campaniile eRectorale de la noi sunt responsabile de marea derută publică…
4. „Spune-mi cine-mi sunt prietenii, că de dușmani mă apăr singur”…
Logodne, mariaje, amantlâcuri… politice se fac și se desfac cu o viteză uluitoare; la fel cu defilarea scheletelor din dulap scoase la „priveală” atunci „când trebuie”, de către „cine trebuie… și nu trebuie”. Chiar că Guvernele noastre – în sarabanda lor devenită deja obișnuită – ar fi trebuit să aibă și un portofoliu important: Deruta publică. Dar, vorba franțuzului – faute de mieux – avem acum trolii și botsii… Dincolo de rolul lor malefic, de „dirijarea” lor de către forțe obscure (pământene și nu prea…), este de remarcat totuși faptul că se produce o „igienizare” / „salubrizare” sui-generis, prin scoaterea gunoiului din casă și aruncarea lui în mijlocul străzii. Iar „vocea străzii” e mult mai puternică decât țipetele scandalurilor „domestice”… Manipularea făcută prin troli și botsi nu constă atât de mult, la noi, în etalarea unor fake-news (oare, chiar „fake”?), cât în momentul ales! Se adeverește – a câta oară? – că prevederea e mama înțelepciunii… Aici, prin „prevedere”, veți înțelege, desigur, punerea și păstrarea unor „dosare” la sertar. Apoi, la momentul „oportun”…
Contextul social-economic al Românicăi nu este cel mai fericit cu putință. Dimpotrivă; mai ales dacă punem la socoteală zgâlțâielile ce încep să se reverse peste noi, nu numai dinspre apus (recte, de peste Atlantic), dar și dinspre răsărit (recte, Rusia și China). O „ochiadă” mai scrutătoare asupra durerilor de cap economice ale Românicăi (cronice și acute) o voi arunca într-un episod viitor. Deocamdată, să vedem care sunt principalii clovni ai „circului fără bani” (ba, pardon! cu bani mulți, foarte mulți…) de la noi…
- Scandalul „Nordis Management” & secretizarea cheltuielilor „de protocol” ale președinției lui Herr Klaus von Hermannstadt. În primul caz e vorba de matrapazlâcurile atât de obișnuite ale afaceriștilor noștri (și nu numai) în domeniul imobiliar. În al doilea caz e vorba de cheltuielile făcute de Herr Klaus întru respectarea principiului sacrosanct „obrazul subțire cu cheltuială se ține”. Nu știu de ce, dar pe mine mă lasă complet rece corul de lătrături la aceste „schelete”. Căci, aici, Nihil sub sole novum! Ce dracu’, nu ne-am obișnuit încă de atâta amar de vreme? În definitiv, sunt „chestiile” astea relevante pentru actualul „proces” eRectoral? Că se cere unui viitor guvern revizuirea poveștii cu „secretizarea”, asta e totuși o „altă mâncare de pește”…
- Scandalul Referendum-ului lui Nicușor Dan. Nici aici nu găsesc ceva neobișnuit: în fapt, D-l Nicușor nu face decât să adapteze „L’etat c’est moi!”, din lumea lui Ludovic al XIV-lea, la lumea Bulei lu’ Pândaru , recte, „La mairie c’est moi!”… Povestea planșeului din P-ța Unirii, cel ce stă să se prăbușească, îi privește pe mitici… pe mine mă lasă rece…
- Scandalurile sexuale. Veche poveste! „Personalități” cunoscute în spațiul universitar (și nu numai) bucureștean „s-au… dedat”…Și ce dacă? Treaba lor și, eventual, a justiției; nu privește chestiunile electorale… Chiar dacă și „prostănacul” lui Iliescu mai poftește și el la „cărniță tânără” (de fapt… „arhive”…) încălecând și altceva decât „mârțoaga” din casă… deh, oameni suntem și „ce are sula cu prefectura” (pardon, alegerile)? Trolii nu stau degeaba!
- Scandalul studiilor și plagiatelor. Un candidat pentru Cotroceni e urmărit și-n gaură de șarpe pentru o teză de doctorat…„cu probleme”. Ce, e singurul românaș din țara asta? Dacă s-ar lua la răspăr miile de teze „scrise” în ultimele decenii… Alt candidat vrea să meargă pe urmele „Elevului Dima dintr-a șaptea” dar – a la mode de chez nous – cu meditatori; la capitolul dragoste, se pare că se separă în fapt de „Lotte” a lui, dar nu și în „acte”… Și ce le pasă sufrageților? Ce are „covrigăreala” cu „candideala”?
- Scandalul gen. (R) Coldea & Co. Povestea e gata-gata să se dea uitată, dar șleahta menționată pare-se că-și bagă nasul și în actuala campanie eRectorală… Pe „ăștia” nu-i mai „leagă” nimeni? Vom avea oare „Noaptea generalilor” (pace, genial Peter O’Toole!)?
- Scandalul culorii excesiv de „verde” a lui Gică a lu’ Simion. Legionarism sau patriotardism-populism? S-a aplicat „reîncarnarea” (metempsihoza) lui W.C. Tudor? Cert este că „numitul” iar a comis-o: după ce a declinat – cu subiect și predicat, ba chiar și video – o invitație la Antena 3 CNN, la o dezbatere, stil Mihai Gâdea, s-a inființat intempestiv în emisiune, așa de „sîc!”. Dar nici realizatorii tv. nu s-au lăsat mai prejos: l-au pus să semneze o declarație aparte; dacă se dovedesc reale „scheletele” din dulapul său, atunci… renunță la… Vorbă (pardon, scriitură sub semnătură) să fie!… Chestia cu locuințele ieftine pentru milogii patriei se cam termină în coadă de pește.
- Scandalurile-lanț ale ÎPS Teodosie Savonarola of Tomis. Începuturile sunt deja vechi. Iată un nou renascentist multilateral dezvoltat (sexologie, medicină, morală și mama dracu’ mai știe câte…). De fapt, un Ev Mediu cu cea mai hâdă latură primitivă da’ „personalitate accentuată”; e atât de „accentuat” încât nu m-ar mira să „se-mburde”… nu în Rai, ci într-o Mitropolie… Ce jocuri face ăsta în culisele eRectorale… vom afla poate la Paștele cailor! Ce de la mârțoagă pornirăm…
Pomelnicul scandalurilor „de sezon” poate umple o bibliotecă întreagă! M-am săturat! Chiar că nu vreau să stric nimănui pofta de mâncare… Cu siguranță, vor mai apărea pe tapet, noi și noi delicii „culinare” pe care să le „savureze” românașii amatori de scabros…
Problema-corolar, la cele spuse până acum, este: cât de mult „întunericitără” prezidențialele pe bietele parlamentare? Ultimele, zău, mi se par mai importante, căci de acolo izvorăște prima putere în stat – cea legislativă. A doua putere (executiva) este și ea destul de importantă, mai ales că va cuprinde și figura„multi-decorată și colorată” a șefului statului (vorbă să fie…). A treia putere (judecătorească) și-a cam dat cu firma-n cap: nu e prima data când apar serioase îndoieli privind probitatea intelectuală, profesională, morală etc. a slujitorilor zeiței justiției (legată la ochi, dar totuși… chioară!). Mai există și o a patra „putere” – cea birocratică! Cu asta chiar c-am „pus-o de mămăligă”! De asta nu scăpăm nici la sfârșitul lumii… nici „după”!… Rămâne totuși o putere de ne-neglijat: presa – „câinele de pază al democrației” (?). Ce va face ea în zilele și săptămânile care urmează? Întrebare, iarăși, de un million de puncte!…
Ce se poate spune la final? „Vom trăi (?) și vom vedea”? Ce „vom vedea”? Să nu fie care-cumva, UN RAHAT ÎN PLOAIE…
Citește și:
- BUNUL SIMȚ, VICTIMĂ COLATERALĂ A CAMPANIEI ELECTORALE
- Mai multe articole ale autorului puteți citi AICI – Reportaje și AICI – Opinii
