PĂLĂVRĂGEALĂ DESPRE CONDIȚIA UMANĂ (6)

[ARGUMENT. Mai toate dicționarele serioase cad de acord asupra ideii că „pălăvrăgeala” este „Discuție despre lucruri lipsite de importanță”. Deci, un fel de vorbărie inutilă… Și totuși întreaga istorie a umanității este punctată – dominant! – de astfel de momente. Când un fenomen „întâmplător” se manifestă repetitiv, enervant de „repetitiv”, atunci el devine necesar!… Cel puțin așa ne spune dialectica: „necesitatea” își croiește drum prin intermediul „întâmplărilor”, la fel cum legitatea obiectivă (statistic-probabilistă) apare în și prin „jocurile hazardului”…]

          COANA ROMÂNICA FAȚĂ CU „REACȚIUNEA”!… – PARTEA  II  –

VEZI PARTEA I – AICI

5. „Dacă n-ați vrut să împărtășiți BINELE VOSTRU cu noi, atunci să împărtășiți RĂUL NOSTRU cu voi… ”

Aceasta este filosofia de viață a majorității revoltate din Românica. O filosofie cumplit de găunoasă. Este „corolarul” întregului război hibrid pe care Românica îl poartă cu ea însăși. Apare aici o întrebare cu reverberații sinistre: dacă nu poate exista egalitate în bogăție (ideea de bogăție s-ar auto-suprima), oare ar putea exista egalitate în sărăcie? Se pare că alternativa egalității în sărăcie nu-și suprimă sensul (cel de „sărăcie”), deoarece – personal – nu cred că sărăcia este opusul bogăției și … vice versa! Este varianta cea mai sumbră a principiului nostru moral-tradițional (super-caracteristic!) – „să moară și capra vecinului”!… 

Abordând problema din unghiul fizicii teoretice, știm că există mărimi scalare și mărimi vectoriale. Ultimele au o semnificație deosebită pentru că încearcă să surprindă realitatea în dinamicitatea ei. Un vector are sens și direcție. Lumea noastră se înscrie în marele ansamblu cosmic ce tinde să evolueze (ca sens!) spre entropia maximă. I.e., „echi-probabilitatea perfectă” pe care noi am rebotezat-o – încă din vechime – „haos”. Deci, „popular grăit”: de la haos, printr-o „ordine” efemeră (numită „cosmos”), din nou la haos. Cel puțin asta ne învață astrofizica de avangardă și cosmologia de vârf  de azi… „Sensul” îl știm, dar care e direcția? În cazul nostru, cum e Românica, aflată în războiul hibrid cu ea însăși?… Avem de ales între două direcții posibile: Vest sau Est!… Titlul acestui paragraf (5)  ne-ar sugera alegerea deja a fost făcută?!    

Dai cine sunt acei „voi” (cu binele vostru) și acei „noi” (cu răul nostru)? Mai pe înțeles, „Românica de Sus” și „Românica de Jos”?… Recte, adepții principiului „noi <<gândim>> și nu muncim” vs. adepții faptului „noi muncim și nu gândim”. I.e., „clasa politică” vs. „prostimea (pulimea)”. Mai clar, în raport de proporții, minoritatea vs. majoritatea. Și „mai clar”: cei ce se cred elita vs. cei ce nu sunt nimic… Numai că – din fericire! – „elita reală” nu este „Românica de Sus” iar cei ce sunt considerați nimic nu sunt „Românica de Jos”. „Clasa de mijloc” nu este o ficțiune, ci o categorie social-economică. Între „clasa politică” (= partidele politice) și „mulțimea uniformă / amorfă  și tăcută” (vorba vine!) nu există „un ceva” intermediar. „Românica de Sus” n-o va întreba (direct, cu încruntare!) niciodată  pe „Românica de Jos”: ce mama dracu’ mai vreți și voi?… Dar o va gândi!… „Românica de Jos” nu va sta pe gânduri, ci va clama – cu voce tare și în disperare de cauză –  exact ceea ce spune titlul paragrafului (5)… „Clasa politică” se vrea elită, măcar falsă elită a bogăției; adevărata „elită” nu se prea sinchisește de bogăție, dar poate cocheta cu ideea că bogăția strică, distruge, dar nimeni n-a murit de ea (?)… Un simplu membru al vreunui partid, dacă e întrebat „ce naiba caută acolo”, nu va ști ce să răspundă clar, și mai puțin, cinstit… în adâncurile substanței sale freudiene, ființează jindul la o viață „fabuloasă”, așa cum vede el în jurul său, privind la parveniții momentului. Și atunci, „de ce nu?”…

6. N-a fost nevoie ca rușii să ne vâre „calul troian” în țară… ni l-am „manufacturat” singuri…

Îl pomenesc din nou pe Paul Goma (dizidentul „la modă” al deceniului 8 al sec. XX românaș): citez aproximativ – „decât să ne ocupe rușii, mai bine ne-am ocupat siguri”. Chestia asta venea după „acel august 1968” și mai ales după Plenara „istorică” din iulie 1971; Motanul Arpagic făcuse o „aprofundată cunoștință” cu China lui Mao și, mai ales, cu Coreea de Nord a „capului de serie” – dinastia Kim…

S-a produs, ceea ce englezul ar numi „the ideological turn”. De aceea, înclin să-i dau dreptate deplină lui Călin-File-din-Poveste, când clama sus și tare că n-a cheltuit un sfanț (de la el) cu campania prezidențială… Păi, de la primul tur („ratat”!… Doamne ajută!) al prezidențialelor, nu-i fac mass media de pretutindeni cea mai bună propagandă și încă pe gratis? Și lucrurile se „învârtoșează” tot mai mult… tot pe gratis! Din nou se învederează tâlcul titlului paragrafului (5): Românica profundă, nemulțumită de direcția luată de vectorul „democrație liberal-capitalistă” (al cărui sens rămâne un simplu deziderat și atât!), a preferat „evoluția în jos” decât strădania unui mers „în sus”. Dacă nu putem să fim bogați (?), măcar să sărăcească și „ăia” de „sus”, de la putere! Ei ne-au adus – de 35 de ani încoace! – la halul în care suntem; ei trebuie să plătească… coborându-i la nivelul nostru… Nu se poate „mai bine”?, atunci trebuie să se poată „mai rău”, da’ pentru toți! Asta miroase de la o poștă a comunism primitiv (= egalitate în sărăcie!). Se pare că atât ne duce mintea, atât putem! Suveranismul mioritic (care numa’ „suveranism” nu este;… am în vedere „proprietatea termenilor”!) înseamnă autarhie, izolaționism, obscurantismul religios cel mai adânc, naționalismul cel mai deșănțat, pe scurt, nimic din ceea ce proferează, mai nou, Donald-Duck-Dick & Elon-the-Big-Devil… I.e., un „suveranism yankeu” glorios, exercitat asupra întregii planete (măcar, o parte a ei…), conform doctrinei MAGA… La noi, dacă „…file-din-Poveste” vrea să desființeze partidele politice, n-are decât… zău că ar face (măcar aici) un bine… Ne-am reîntoarce la ideea de partid unic, partid-stat, ceea ce este un oximoron curat, o fățișă contradicție în termeni și de la care ne-am ospătat și adăpat peste patru decenii… De fapt, „partidul-persoană”… cine oare? ghici ciupercă ce-i!… După exemplul „cui”? Din nou interogația cu „ciuperca”…

Loredana Codruț (știripesurse.ro – 9 ianuarie a.c.) titra: „Verdictul POLITICO: Călin Georgescu va câștiga alegerile prezidențiale dacă nu este eliminat din cursă”… Iar „Politico” este o platformă serioasă, știe ce spune, la fel cum știm și noi, dar… nu spunem… La fel, Mihai Cistelecan (tot știripesurse.ro – și tot 9 ianuarie a.c.) titra (citat în citat): „Radu Tudor: << Acesta este cel mai mare success rusesc: obiectivul lui Vladimir putin este aproape gata>>”…

Să „traduc”:

(a) Nu cred în teoriile conspirației, dar nu mai sunt așa de ferm când vine vorba de conspirațiile propriu-zise… I.e., rușii „și-au făcut damblaua”: au reușit să deturneze o bună parte din eforturile de progres (și prosperitate) ale Europei spre aruncatul banilor pe „apa gârlei” cu obsesia reînarmării (defensive, desigur…). O „destabilizare” mai bună, nici că se putea. Lucru la care „purcedem” și noi…

(b) Nimic nu-mi garantează că nu există o înțelegere (ascunsă) – cel puțin tacită – între Donald-Duck-Dick & Elon-the-Big-Devil și Putin: spiritul „întreprinzător” al celor 2 yankei va fi satisfăcut; vor putea vinde arme în prostie și la un preț „foarte bun”; principalul client? Europa! Unchiul Sam își va putea vedea liniștit de treabă pe calea unui nou boom economic! Europa? Ba! Pe de altă parte, Putin ar putea obține de la yankei un nesperat „control” al Europei de Est – prețul unei păci „forțate” în războiul din Ukraina, ajuns la al treilea an. Se va reface „Măreața Uniune…”? Greu de imaginat, dar… Nu sunt , nu vreau și nici măcar nu-mi imaginez a fi defetist… Nu uit însă că „după colț” așteaptă și China o halcă de la iminenta re-împărțire a lumii…

(c) D-l prof. Corneliu Bjola (University of Oxford) afirma mereu pe sticla românească că, la noi, s-a reușit pe deplin pierderea încrederii populației în instituțiile de forță menite să ne apare securitatea națională (SRI, SIE), nu mai vorbesc de președinție (care nu e o instituție de „forță” ci de „clovnerie publică”). Este – cred eu – cea mai mare victorie a războiului hibrid din Românica cu ea însăși și cu alți actori (statali și non-statali)… Domnia sa dădea exemplul încrederii enorme a britanicilor în MI-5 și MI-6. Da, am văzut cu ochii mei, trăind atâția ani printre engleji, dar… au și ei „zurbagii” lor…

7. Războiul hibrid este un „moft terminologic”…

„Adevăr zic vouă”, boieri dumneavoastră… În lumea noastră apar mereu și mereu tot felul de „mode”; una dintre ele este inventarea de noi termeni, sintagme etc. Uneori este cu folos, alteori (cel mai des!) ba! În cazul  sintagmei război hibrid, lucrurile nu stau altfel; din punct de vedere logico-semantic putem glisa între „orice conflict, tensiune, contradicție, acțiune de rezolvare / impunere a unor interese etc. este <<război hibrid>>” și „nimic nu este << război hibrid>>”… cum ar zice latinul – „ad libitum”… Bunul simț comun ne sugerează că în caz de război avem de-a face cu un act de violență armată iar aceasta nu poate avea loc decât între entități statale. Când apar (pe lângă, sau combinat cu respectiva violență) alte „ingrediente” tot de război este vorba. Dar când – pe fundalul a tot felul de „matrapazlâcuri belicoase” – nu apare violența armată efectivă nu putem vorbi de „război”. Restul… sunt doar metafore… E.g. „război civil”, „război de independență”, „război rece”, „război psihologic, informațional, ba chiar meteorologic…” ș.a.m.d. . Acestea pot modela forța de sugestie a unor termeni / sintagme dar nu o pot înlocui denumirea (frustă) a unei realități oarecare. Dar nimic nu ne împiedică să ne jucăm cu termenii; important este însă „a avea proprietatea termenilor”.

Iată un exemplu de „încețoșare”. Din narațiunile NATO, UE, SRI. „Războiul hibrid” este „definit” (sic!) astfel: „o interacțiune dinamică între elementele de hard power (consolidarea forțelor militare, dispunerea de forțe și capabilități în zonele de conflict, finanțarea unor mișcări separatiste, activități de destabilizare și subminare a securității unui stat sau regiuni) și soft power (menținerea unor dependențe economice sau energetice, aplicarea de sancțiuni economice, derularea unor campanii de propagandă, dezinformare și influențare, derularea de atacuri cibernetice etc.” Nu am nici un chef să comentez, din perspectiva clarității logice, „zisa” de mai sus… m-am săturat să-mi „răcesc gura (pardon, tastatura!) de pomană”. Cred totuși că omul obișnuit înțelege  – prima facie –  că nu prea putem discerne între „război de război” și ingredintele… „anexe” ale acestuia…

Dar iată ce „caracteristici” ale războiului hibrid sunt înșiruite în Monitorul Apărării: 

• Se exploatează vulnerabilitățile naționale în plan politic, militar, economic, social informațional și al infrastructurii;
• Poate fi inițiat și desfășurat atât de către state cât și de către structuri non-statale;
• Poate să utilizeze mijloace de crimă organizată (corupție, șantaj etc.) și acțiuni teroriste, asasinate, crime, alte fapte săvârșite în scopul tulburării grave a ordinii publice;
• Folosește atacurile mai puțin vizibile, pentru a fi greu de detectat și se bazează adesea pe tehnologia digitală de diseminare a informațiilor…

Ei bine, toate acestea se pot subsuma – la modul general – oricăror tactici convenționale și neconvenționale valabile în orice fel de conflict (inclusiv, cel standard, militar, recte „războiul de război”). Ceea ce face superfluă noțiunea de „război hibrid”. Vorbitorii de limbă engleză au fost inspirați când au utilizat termenul de warfare în sensul de „război de război” (cum ar zice miticii noștri) și i-au lăsat celui de war spațiu destul de zburdălnicie metaforică…

Zum Schluss, orice poate fi orice, orice „hârâială” cu orice „mijloace” poate fi război hibrid! Dacă ne plac metaforele, să păstrăm această expresie, dacă nu ne plac, atunci… nu! Tot acolo am fi…

8. Orice „acție” are și „reacție” (de la „tata” Newton încoace) sau Cine este „Coana” Românica și ce este „reacțiunea”?

Nu mi-a plăcut niciodată aroganța „Ex”-ului Adrian Năstase, dar am admirat calitatea lui de a fi „doxat” într-ale politicii (și altele…). Cinismul lui nu are nicio legătură cu ceea ce are în cap. A avut – din nou și, tot mai des! – o ieșire pe sticlă. La probitatea lui intelectuală își poate permite să vorbească pe șleau, să spună lucrurilor pe nume… Chit că aceste idei circulă și printre noi, inclusiv prin mintea subsemnatului… Deci, mergând mai departe și completând ideile „ilustrului”:

(i) Europa (în speță, U.E.) este în căutarea febrilă a unei suveranități europene (măcar, „pan-europene”), implicit în edificarea unei conștiințe de european, pentru fiecare din cetățenii „bătrânului continent”. Totul se bazează pe actele fundamentale semnate la istorica Conferință de la Helsinki (1975) unde se găsesc cei „doi piloni”: inviolabilitatea frontierelor & suveranitatea egală (sau egalitate în suveranitate).

(ii) În contextul globalizării obiective și efective (generate, în primul rând, de creșterea interdependențelor economice între state și regiuni) cu efectele ei pozitive și negative, era normal să apară o „reacție suveranistă” pan-europeană, care se pervertește tot mai mult în propensiunea către autarhism și naționalism etc., i.e., un soi de „suveranism degenerat”…

(iii) „Imperialismul ” – atât de hulit în anii „primului război rece”, de după 1945 – revine impetuos în actualitate: acum nu mai putem vorbi de un „imperialism / neo-imperialism / neo-colonialism” venit numai dinspre Est. Iată, începem să avem de-a face și cu „unul” venit dinspre Vest (recte, de peste Atrlantic) și care se „exercită”, în mod particular, asupra Europei… Din 20 ianuarie a.c. nu vom mai vorbi doar de Putin & Co., ci și de tandemul Donald-Duck-Dick – Elon Musk-the-Big-Devil.

(iv) O nouă trăsătură – cam sinistră – începe să se „deseneze” pe harta lumii vestice: neo-obscurantismul religios și al practicilor „magice”, căutătoare de „soluții miraculoase” pentru problemele curente ale oamenilor. E drept, termenul de „neo-obscurantism” s-a zămislit în țara Unchiului Sam, dar are un succes nebun în Europa… Iar Românica nu face excepție: „pe unde sare capra, mai sus căprița sare” (plecăciune, Gr. Alexandrscu!). Dar acest subiect merită o tratare cu totul specială… cât de curând…

Prin urmare, cine este „Coana” Românica? Simplu, actualul establishment, vechi cam de 35 de ani (i.e., „Românica de Sus”) și tot mai contestat de „Românica de Jos”.  Dar ce este Reacțiunea? Chestia cu „suveraniștii” noștri naționali-verzi e doar o gogoriță. Nici ei nu cred în ceea ce spun, repetând papagalicește ceea ce li se „insuflă” de anumiți influencer-i. Este o realitate de necontestat că populația Românicăi (în marea sa majoritate) a ajuns la un prag periculos de nemulțumire față de condițiile în care trebuie să trăiască sau de care trebuie să fugă, cât vede cu ochii… spre diaspora!… Iar atunci, nu-i de mirare opțiunea absurdă a unei mari părți de populație pentru personaje nu mai puțin absurde (Șoșocoaia, Țața Leana of Câmpulung, Ghiță a lu’ Simion, Gavriloaia of Deva <?>), în mijlocul cărora „tronează” acum noul Mesia („trimisul lui D-zeu” – nu pace, ci, să te ia Naiba „întunericitule” de Teodosie Savonarola of Tomis!) – recte, Călin-File-din-Poveste. Nu „băgați samă” că, în zilele de azi, este cap de afiș în toate mass-media (și de la noi și de aiurea)? Ce campanie electorală mai grozavă vreți? Și încă (aferim!), fără să scoată un ban din buzunar! Nu trebuie ca el să-și facă publicitate, ci noi, în nemernicia noastră, i-o facem! 

Și atunci, vă mai miră ceva? Să nu spunem că Românica se află în „război hibrid” cu ea însăși?… 

                  Citește și:   

• PĂLĂVRĂGEALĂ DESPRE CONDIȚIA UMANĂ (5)
• Mai multe articole ale autorului puteți citi AICI – Reportaje și AICI – Opinii