Panică în toiul nopții! 25 de oameni au fost evacuați dintr-un bloc cu 6 etaje de pe „Victoriei” după ce, la ora 3.30, a izbucnit un incendiu la etajul 2

incendiu victoriei
Distribuie:

La ora 3.31 a transmis ISU Arad informația potrivit căreia a izbucnit un incendiu într-un apartament de pe Calea Victoriei la  etajul 2.


„Intervine Detașamentul Arad cu două autospeciale de stingere și o autospecială SMURD – posibil cu o victimă în interior” – au anunțat pompierii imediat după apelul la 112.


Datorită intervenției prompte (dată fiind și distanța scurtă de la baza de pe „Șaguna” la locul în care a izbucnit focul), la ora 03:46, ISU a anunțat că „incendiul de la apartamentul situat la etajul 2 (din 6) în Mun. Arad, Calea Victoriei a fost lichidat”.

„La fața locului s-a deplasat Detașamentul Arad cu AT5003, AT10000, Autoscara S42, Descarcerarea ușoară și 10 cadre, iar pentru asigurarea medicală 1 SAJ tip C. Incendiul se manifesta cu degajări mari de fum. Au fost evacuate din bloc 25 de persoane (dintre care o persoană cu dizabilități în scaun cu rotile). Incendiul a fost lichidat, fară victime în interior. Se lucrează la ventilarea casei scărilor și a încăperilor, se acordă îngrijiri medicale la 2 persoane (una cu atac de panică și alta ușor intoxicată cu fum), în sprijin s-a mai deplasat 1 echipaj SAJ tip B.” – a transmis ISU Arad.


 

Categorie: Știri
Etichete: bloc evacuat, calea victoriei, incendiu apartament, ISU Arad
Distribuie:
Articolul anterior
LIGA 3, seria 9 | Poli și-a câștigat locul de baraj
Articolul următor
[Profile în câteva linii] DIANA ACHIM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie