Pomicultorii din Timiș și Arad se luptă cu gerul pentru a salva recolta: pierderi de până la 50% în livezile afectate de îngheț

pomi
Distribuie:

Temperaturile scăzute din ultimele nopți au provocat mari probleme în livezile din vestul țării. Pomicultorii din județele Timiș și Arad au fost nevoiți să intervină cu metode ingenioase pentru a-și proteja pomii înfloriți de înghețul târziu de primăvară, potrivit Opinia Timișoarei.


Pentru a-și salva producția, unii fermieri au aprins baloți de paie la marginea plantațiilor, în timp ce alții au utilizat echipamente speciale care suflă aer cald în jurul pomilor. Cu toate aceste măsuri, pierderile estimate pot ajunge și până la 50% în cazul speciilor sensibile precum caisul și piersicul, care au înflorit devreme.

Cristian Găină, proprietar al unei plantații de măr și prun întinsă pe 10 hectare, la granița dintre județele Timiș și Arad, a pornit un sistem mobil de încălzire în noaptea în care termometrele au coborât până la -6°C în zona comunei Zăbrani. Echipamentul funcționează cu gaz și răspândește aer cald la nivelul solului pentru a proteja pomii de îngheț.

„Aplicând tehnologia, cred că undeva la 15-20% este pierderea, pentru că nu toate soiurile de prun sau măr sunt înflorite. Cele care sunt în fază de buton nu au fost afectate”, a explicat Cristian Găină.

Chiar dacă sistemul de încălzire a funcționat ore în șir, temperaturile de sub -3°C rămân critice pentru flori, mai ales în zonele unde aerul rece stagnează. „Pomii mai apropiați de sursa de căldură au fost mai protejați, însă există un șoc termic față de cei din zone mai îndepărtate”, a adăugat fermierul.

Cele mai mari pierderi s-au înregistrat în cazul caisului și piersicului, dar fermierii care au optat pentru soiuri cu înflorire mai târzie au fost parțial feriți de dezastru. Din păcate, semnele de afectare sunt vizibile: „Petalele sunt ofilite, mai închise la culoare. În unele cazuri, riscăm o scădere a productivității de 25-30%”, a precizat Găină.

Anul trecut, recolta de fructe a fost deja cu 10% mai mică, din cauza verii toride. Acum, temerile fermierilor se îndreaptă spre următoarele nopți, când meteorologii anunță din nou temperaturi negative, de până la -5°C în Banat.

Sursa: Opinia Timișoarei


 

Categorie: Știri
Etichete: agricultură, Arad, fermieri, pomi fructiferi, pomicultori, timisoara
Distribuie:
Articolul anterior
Târgul de Paști, ediția 2025, la Arad
Articolul următor
ADRIAN MILUTIN COTORACI, director la UVVG, s-a stins din viață azi-noapte, în urma unui infarct

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

retim_6vanatori

Accident de muncă, mortal, la RETIM

[ACTUALIZARE] (ora 15.25):  Societatea RETIM a dat curs solicitării noastre și ne-a transmis precizările oficiale privind accidentul de muncă din Mâsca, sub forma unui drept la replică  „În urma articolului…