PROIECT DE HOTĂRÂRE în CLM: Autorizația de construire, cât și aprobarea documentațiilor de urbanism se emit numai dacă sunt respectate prevederile privind numărul minim de locuri de parcare

primaria arad
Distribuie:

Primăria Municipiului Arad anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a proiectului următorului act normativ, începând de miercuri, 10 ianuarie 2024: Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului pentru asigurarea numărului minim de locuri de parcare, pentru lucrările de construcții și amenajări autorizate pe raza municipiului Arad.


Scopul Regulamentului

Regulamentul stabilește, în baza unor reguli unitare, cadrul procedural de elaborare și avizare a documentațiilor de urbanism, cât și a proiectelor tehnice pentru realizarea clădirilor și amenajărilor propuse pe teritoriul Municipiului Arad, în ceea ce privește numărul minim de locuri de parcare. Autorizația de construire, cât și aprobarea documentațiilor de urbanism se emit numai dacă sunt respectate prevederile privind numărul minim de locuri de parcare, așa cum sunt ele definite în prezentul regulament, în funcție de destinația construcției.

Autorizarea executării construcțiilor care, prin destinație, necesită spații de parcare, se emite numai dacă există posibilitatea realizării în totalitate pe parcela dezvoltatorului sau conform prevederilor prezentului regulament.

Numărul minim de locuri de parcare se dimensionează în funcție de destinația și funcțiunea construcțiilor, prin raportare la suprafața desfășurată a construcției, utilizată în calculul coeficientului de utilizare a terenului (C.U.T.).


Cerințele privind numărul minim de locuri de parcare sunt stabilite pe categorii de funcțiuni

a)Construcții administrative;
b)Construcții financiar-bancare;
c)Construcții comerciale;
d)Construcții de cult;
e)Construcții culturale;
f) Construcții de învățământ;
g)Construcții de sănătate;
h)Construcții și amenajări sportive;
i) Construcții de turism și agrement;
j) Construcții de locuințe unifamiliale;
k)Construcții de locuințe colective;
l) Construcții industriale.

Și locuri de parcare pentru biciclete, mopede, motociclete, trotinete

Pentru toate funcțiunile menționate anterior, numărul locurilor de parcare se va suplimenta cu locuri de parcare pentru biciclete, mopede, motociclete, trotinete, etc., într-un procent de minim 25 %, procent raportat la numărul total al locurilor de parcare propuse, amplasate, de regulă, în proximitatea acceselor. Suprafaţa unui loc de parcare, care revine fiecărei biciclete, mopede, motociclete, trotinete, etc. inclusiv suprafaţa de mişcare, este de 60 x 250 cm.


REGULAMENT:

Proiectul de hotărâre se referă la aprobarea Regulamentului privind asigurarea numărului minim de locuri de parcare, pentru lucrările de construcții și amenajări autorizate pe raza municipiului Arad, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Documentaţia poate fi consultată: pe pagina de internet a instituţiei, accesând acest link, la sediul instituţiei, la Serviciul Relaţii cu Publicul, camera 5, luni, marți, miercuri între orele 08:30 – 16:00, joi între orele 08:30 – 17:30, vineri între orele 08:30 – 13:30. Proiectul de act normativ se poate obţine în copie, pe bază de cerere depusă la Serviciul Relaţii cu Publicul al instituţiei.

Propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus procedurii de transparenţă decizională se pot depune până la data de 21. 01. 2024 prin formularul online disponibil pe pagina de internet a instituţiei, la acest link, ca mesaj în format electronic pe adresa de e-mail: [email protected] sau prin poştă, pe adresa Primăriei Municipiului Arad, Bulevardul Revoluţiei, nr. 75.



Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare vor fi publicate pe pagina de internet a instituţiei, aici.

Nepreluarea recomandărilor formulate şi înaintate în scris va fi justificată în scris.

Pentru cei interesaţi există şi posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituţie publică până la data de 21. 01. 2024.


 

Categorie: Administrație
Etichete: elaborare și avizare a documentațiilor de urbanism, Primăria Municipiului Arad, realizarea clădirilor și amenajărilor, regulament locuri de parcare
Distribuie:
Articolul anterior
Incendiu la o anexă din Balastiera Micălaca
Articolul următor
Musk a dat afară peste 1.000 de angajați din echipa de moderare a conţinutului abuziv online a platformei X

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

zona libera curtici

Zona Liberă Curtici se reorganizează

Zona Liberă Curtici se reorganizează. Nu va mai fi Regie Autonomă, ci societate pe acțiuni cu acționar unic Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Arad. Pe ordinea de zi a ședinței consilierilor județeni…