O carte de peste 600 pagini, scrisă de nepotul președintelui american cu același nume, apărută în traducere românească la editura Prestige, nu putea trece fără efecte, mai ales că tratează o chestiune care a afectat întreaga lume prin implicarea oficială a guvernelor în vremea celei mai recente pandemii. De altă parte, se discută despre Anthony Fauci și Bill Gates, artizanii gestionării destinului global al umanității într-o perioadă de criză sanitară publică, de afectare a libertății oamenilor și de răspândire a fricii care a început să erodeze ideea de democrație. Prin urmare, trei importante personalități americane, cu autoritate recunoscută, sunt personaje ale cărții: Robert F. Kennedy jr. (jurist, nepot din celebra familie prezidențială a Statelor Unite), Bill Gates (important om de afaceri, cofondator al companiei Microsoft și a microcomputerelor) și Anthony Fauci (medic imunolog, director al Institutului Național de Sănătate al USA, implicat direct în procedurile de prevenire a deceselor provocate de epidemia Covid-19). În plus, chiar în titlu, este pomenită firma de medicamente Big Pharma (imensă companie farmaceutică, agreată de OMS). Autorul folosește documente autentice pentru a incrimina „războiul total împotriva democrației și a sănătății publice”, prin „gestionarea greșită a unei pandemii” pentru obținerea unor profituri uriașe în favoarea „companiilor farmaceutice”.
Chiar dacă îmi lipsește o cultură medicală și relația administrării pastilelor cu industria farmaceutică, lectura cărții m-a convins că au existat multe greșeli și atitudini intenționate în timpul crizei epidemiei.
Traducătoarea cărții în limba română scrie despre „dictaturi democratice”, de „calitatea dubioasă a politicienilor” prin interzicerea dreptului cetățenilor de a profita de o libertate conștientă, fiind omenirea un fel de cobai într-un cinic experiment cu „foarte multe crime și abuzuri”. Personal, am plecat cu ultimul avion spre Knoxviile, unde peste câteva zile s-au anunțat măsuri antipandemice. Seară de seară, președintele Statelor americane, împreună cu dr. A. Fauci, apăreau la televiziunea națională anunțând nu sute, ci zeci de mii de morți (zilnic), apoi tabele comparative cu alte țări. Dr. Fauci explica măsurile medicale de prevenire a morții, purtarea măștii faciale, mănuși, spălarea mâinilor, dezinfectarea obiectelor, medicamentația, spitalizarea, izolarea în casă, comportamentul în magazine etc. La un moment dat, au fost câteva controverse vizavi de folosirea „hidroxiclorochina” și „ivermectina” în favoarea „remdesivir”, a injectării cu un anumit tip sau altul de vaccin etc. În dosul deciziilor, se aflau „agendele ascunse ale corporațiilor și guvernelor”. Cu primul avion spre acasă, am ajuns în Europa, iar autoritățile române au executat un ordin național de carantinare, deși eram vaccinați, sănătoși, dar poate, ziceau, „sunteți asimptomatici”. Ca noi au pățit mulți, iar Europa a devenit un fel de închisoare, cu raportarea zilnică de mii de morți, decese inexplicabile, înmormântări necreștinești, tragedii familiale, determinând răspândirea fricii. Comunitățile au fost cuprinse de teama morții. Medicii erau obligați să respecte anumite proceduri oficiale, desfășurând actul medical după rețete prestabilite de la „centru”. Nimeni n-avea dreptul de a contesta decretele arbitrare și nici varianta gestionării greșite a epidemiei, deși atâția morți erau zilnic puși în saci de plastic și aruncați animalic în groapa cimitirelor.
Revenind la cartea lui Robert F. Kennedy Jr.,
apărută în condiții grafice de excepție și considerată „bestseller”, prefațatoarea V. Sharav, evreică deportată într-un lagăr ucrainean (cunoscând ororile de aici), apreciază „muntele de dovezi” prezentate de autor, mărturie a „trădării colosale a încrederi publice” de către „instituția medicală, oficiali guvernamentali și o presă complice”, implicate în propaganda continuă de inducere a fricii, deși era întreținută de „corupția omniprezentă” ca practici criminale ”care au făcut ca medicina să deraieze de la misiunea sa umanitară, de vindecare”:
„ – De la regimul Nazist încoace, medicina și accentul pus pe cercetarea medicală au fost transformate într-un motor de crimă în masă”.
Acuzațiile sunt grave, iar dovezi concludente. Cititorul se sperie de asemuirea dintre comportamentele din vremea lui Mengele și procedurile medicale vizând subțierea maladivă a umanității, prin implicarea industriei de medicamente Big Pharma: „viețile a sute de mii de ființe umane au fost sacrificate în mod intenționat prin decrete guvernamentale…”
Medicina a fost transformată „în armă pentru reducerea masivă a populației”. Robert F. Kennedy Jr. afirmă tranșant: „Dr. Fauci, Bill Gates și OMS au finanțat un grup de mercenari de cercetare pentru a născoci douăzeci de studii – toate utilizând protocoale frauduloase, concepute în mod deliberat pentru a discredita hidroxiclorochina ca fiind nesigură…”. A fost „o cruciadă cinică, sinistră și literalmente ucigașă”. Iată motivul pentru care supraviețuitoarea unui lagăr de exterminare nazist își permite să afirme că volumul „este o călătorie întunecată care expune interiorul bestiei”. Și continuă: „Kennedy documentează rolul lui Fauci în transformarea medicinei într-un motor al morții, la fel cum au făcut și Naziștii”. Incriminarea lui Fauci continuă: „Măsurile diabolice de sănătate publică, impuse de Fauci (n.n.), vor rămâne în istorie ca fiind cea mai mare crimă a timpurilor moderne”. Chiar depășește cu mult obiectivele naziștilor, prin acest „genocid catastrofal”.
Cu toate acuzațiile publice din acest volum, excepțional de riguros documentat,
„Robert F. Kennedy Jr. este un om liber” (C. Georgescu, în Cuvânt înainte). Scrisă impecabil, documentată cu meticulozitate și rigoare, se susține în acest cuvânt explicativ, cartea vădește caracterul pur propagandistic al etichetelor de dezinformare și de conspirație, lipite pe fruntea celor care au îndrăznit să pună sub semnul întrebării narativul oficial”. Dr. Tony Fauci părea să fie „singurul bastion de încredere pentru americani”, chiar atunci când a impus ”carantină pentru oameni sănătoși”. Din păcate a fost o percepție eronată.
Cartea nepotului fostului președinte american este dedicată „oamenilor de știință și medicilor – eroi” care practică „medicina etică” și nu uită „jurământul lui Hipocrate (înșirând 46 de mari personalități din lumea medicală), publicând deopotrivă „lista de onoare a terapeuților eroi”, cu 103 nume.
Autorul își bazează considerațiile, din Introducere, pe 70 de surse biografice, publicate în mari și relevante reviste medicale. Cartea se adresează cetățenilor americani și a cetățenilor din întreaga lume, spre a nu se mai repeta tragedia controlată de la începutul anului 2020. Au fost afectate deopotrivă libertatea de exprimare, cât și libertățile personale. De atunci, oamenii trăiesc cu spaima efectelor. Instituțiile în care aveau încredere și politicienii care aveau responsabilitatea încrederii și-au ruinat autoritatea. Nimeni nu a fost responsabil de genocid, nimeni nu și-a asumat greșelile și nici o atitudine juridică nu s-a sesizat pentru aflarea adevărului. „Militarizarea medicinei a distrus democrația”, susține autorul. În plus, nimeni n-a calculat costurile izolării, depresiei, sărăciei, șomajului, alienărilor emoționale. La fel cum încă nu s-a calculat modul de îmbogățire a celor favorizați, pentru că, în trei ani de pandemie, circa 500 de persoane au apărut, în plus, printre miliardarii Americii, inclusiv băncile, telecomunicațiile, stăpânii internetului (Bloomberg, Bezos, Gates, Zuckerberg, Lage ori Dorsey). Pe lângă pagubele umane, nimeni n-a calculat eroziunea democrației americane (și nu numai) și nici consecințele „generației Fauci” asupra nașterilor/ sănătății bebelușilor și nici asupra sănătății generale a populației, speranța redusă de viață a cetățenilor. De toate a profitat corporațiile farmaceutice, ceea ce dovedește că OMS s-a preocupat mai mult de afaceri decât de sănătatea publică a oamenilor. Grav este să înțelegem fără discernământ că Dr. Fauci a avut un rol de actor principal „în actuala lovitură de stat împotriva democrației”.
Conținutul volumului aduce argumente documentate, informații și mărturii pentru susținerea câtorva dintre ideile de mai sus. Cine citește cartea fără discernământ ar putea fi victima credibilității/ credulității. Cum jurnalismul a devenit promotorul știrilor false, a părtinirilor politice, a manipulării simpatiilor, a influențării opțiunilor, cititorii responsabili și cu discernământ au recomandarea de a pune la îndoială anumite opinii, comportamente și atitudini. Cartea lui Robert F. Kennedy Jr., ca orice text, cu rezonanțe publice ample, trebuie supusă îndoielii carteziene. E posibil să existe manipulare, răzbunare, ură și mânie, invidie. E posibil să fie o carte demascatoare, cu adevăruri indubitabile și cu potențiale alternative ipotetice. În mintea cititorului, ca cetățean onest și binevoitor, se ivește o nouă carte, nescrisă, despre cum ar fi fost să fie ceea ce a fost ori cum putea să fi fost dacă se proceda altfel. Dincolo de supoziții și comportamente în situație de criză endemică, cartea scrisă de Robert F. Kennedy Jr. e un roman de acțiune contemporană în care fiecare cititor a fost personaj într-o comedie dramatică a societății mondiale în vremea unui tulburător cataclism emoțional, derulat în spectrul morții multora dintre semenii noștri.