S-a pus piatra de temelie pentru construirea Schitului „Izvorul Tămăduirii” de la Frumușeni

schit frumuseni 1
Distribuie:

Schitul „Izvorul Tămăduirii” va găzdui, de asemenea, și un așezământ pentru bătrâni, un centru cultural cu sală de conferințe și un muzeu etnografic.

La slăvitul praznic al Intrării în Biserică a Maicii Domnului, 21 noiembrie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte TIMOTEI, Arhiepiscopul Aradului, dimpreună cu Preasfințitul Părinte EMILIAN CRIȘANUL, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, înconjurați de un sobor de aproximativ 150 de preoți și diaconi și a peste o mie de credincioși au săvârșit Slujba punerii pietrei de temelie pentru biserica Schitului ,,Izvorul Tămăduirii” din localitatea arădeană Frumușeni, județul Arad, în apropiere de situl arheologic ,,Mănăstirea Bizere”.


schit frumuseni3


După săvârșirea slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a rostit un cuvânt în cadrul căruia a evidențiat importanța înființării unei noi mănăstiri integrată în tradiția existentă în Eparhia Aradului, prin Mănăstirea Hodoș-Bodrog. În cuvântul Înaltpreasfinției sale, a subliniat următoarele: „Noua mănăstire se va construi în apropierea unui sit arheologic, care atestă prezența românilor ortodocși în acest teritoriu. Așadar, valențele noului așezământ monastic vor fi și de ordin cultural și național, nu doar de ordin religios”. Totodată, Înaltpreasfinția Sa l-a felicitat și l-a încurajat pe părintele protosinghel Iustin Popovici, care și-a asumat nobila și dificila sarcină de ridicare, înfrumusețare și integrare a noului așezământ monahal, pus sub ocrotirea Maicii Domnului.

Părintele Protos. dr. Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului, dar și egumen al acestei noi vetre monahale, care este subordonată direct Centrului Eparhial, a rostit un cuvânt emoționant, prin care a prezentat contextul luării unei astfel de decizii, mulțumindu-le ierarhilor pentru misiunea încredințată. De asemenea, a prezentat întregii audiențe planul amplu al acestui edificiu spiritual, care se dorește a deveni un centru monahal cu multiple funcționalități, cum ar fi:liturgice,prin construirea unei biserici, cu hramul „Izvorul Tămăduirii”, a unui paraclis, cu hramul „Sfântul Preot Mărturisitor Ilarion Felea”, a unui altar de vară și a unui turn clopotniță;culturale, prin edificarea unui centru cultural, în care să fie incluse o sală destinată copiilor, pentru o grădiniță duminicală, un muzeu etnografic, în cadrul căruia să fie expuse obiecte de patrimoniu folcloric local, o bibliotecă și o sală de conferințe, în care să se organizeze întâlniri lunare, în parteneriat cu specialiști din diverse domenii;social-filantropice,prin construirea unui Așezământ pentru vârstnici (un mic sat al celor care doresc a-și trăi ultimele clipe ale vieții în proximitatea unei mănăstiri). De asemenea, se va avea în vedere construirea unui corp de chilii pentru monahi, dar și a unui arhondaric, pentru cazarea pelerinilor.

În finalul cuvântului, după ce a adus mulțumiri tuturor celor care au luat parte la acest eveniment istoric pentru eparhie și emoționant pentru viața personală, le-a amintit celor prezenți că „cele opt vetre monahale care există deja în eparhia noastră sunt roade ale înaintașilor noștri.Sunt expresii vii ale credinței lor lucrătoare. Acum e rândul generației noastre de a ne pecetlui timpul petrecut pe pământ și în felul acesta, de a fi pus inima în consolidarea acestui edificiu spiritual care, peste ani, în timp, să vorbească despre credința și valorile noastre. Să ne ajute Dumnezeu ca, privind spre mâine, să reușim să le dăruim celor mai mici decât noi, o vatră în memoria căreia să ne așezăm și noi ca și ctitori”.

La final, cei prezenți au avut bucuria de a se închina capului Sfântului Iustin Martirul și Filosoful, care va ocroti acest așezământ monahal.



Schitul ,,Izvorul Tămăduirii” se va construi în apropierea sitului arheologic de importanță națională, „Mănăstirea Bizere”, unde a existat, în jurul secolului IX, un lăcaș de cult bizantin, care a devenit în secolul XII mănăstire catolică benedictină ce a avut în jurul ei un complex arhitectural impozant.

Așezământul, aflat în stadiul de proiect, pune la dispoziție un cont bancar pentru donații:

Beneficiar: Arhiepiscopia Aradului 

IBAN: RO40 RNCB 0016 0054 4098 0042 BCR, Sucursala Arad

Protos. Dr. Nicolae Tang

Pr. Vlad – Sergiu Sandu


Sursa: ArhiepiscopiaAradului.ro


Citește și: Eveniment istoric în Arhiepiscopia Aradului | MĂNĂSTIRE NOUĂ, la FRUMUȘENI, lângă situl „Bizere”


 

Categorie: Știri
Etichete: arhiepiscopia aradului, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Izvorul Tămăduirii” din Frumușeni, schit
Distribuie:
Articolul anterior
Hărțuit în Justiție de un concurent neloial vreme de PATRU ANI, patronul Tredeco Holding, Marius Cosma, a fost ACHITAT de Înalta Curte într-un dosar de înșelăciune bazat pe o mărturie mincinoasă
Articolul următor
A murit Gabriel Cotabiță

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie