Șoferii care iau medicamente ce apar pe lista de substanțe care pot ieși la testarea antidrog trebuie să aibă obligatoriu reţetă și s-o prezinte când sunt opriți și testați în trafic

aparat test antidrog politia rutiera
Distribuie:

Senatul a adoptat, luni, în plen, propunerea legislativă privind pedepsirea celor care conduc vehicule după ce au consumat droguri sau alte substanțe psihoactive, medicamentele pe baza unei prescripții medicale fiind excluse. Pedepsele au rămas, la fel ca în prezent, de la 1 la 5 ani închisoare, și nu au mai fost majorate de la 2 la 7 ani, cum prevedea proiectul de lege în forma inițială. Au fost înregistrate 85 de voturi „pentru”, 3 „împotrivă” și 30 de abțineri. Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaților, for decizional în acest caz.

Implementarea legii este programată la un an de la publicarea în Monitorul Oficial. Până la data intrării în vigoare a legii, Ministerul Sănătății va elabora lista substanțelor psihoactive care va fi aprobată prin lege și va lua măsurile necesare astfel încât eliberarea medicamentelor care conțin substanțe psihoactive sau cu efecte psihoactive să se realizeze doar în baza unei prescripții medicale, au stabilit senatorii.



Legea prevede excepții pentru medicamentele prescrise legal:

„Nu se pedepsește fapta (…) dacă prezența în sânge a substanțelor psihoactive a fost determinată de administrarea anterioară a unor medicamente utilizate în baza unei prescripții medicale, eliberate în condițiile legii, cu respectarea dozei terapeutice și a celorlalte indicații și recomandări privind administrarea acestora.”

Conducătorii auto care iau medicamente care apar pe lista de substanțe care pot ieși la testarea antidrog vor trebui să aibă obligatoriu reţetă, altfel riscă să ajungă după gratii. 

Astfel, conducătorul auto care ia medicamente puternice pentru răceală, dureri, diabet, alergii sau depresie trebuie să aibă reţetă. Dacă legea va intra în vigoare în această formă, când șoferii sunt opriţi în trafic şi ştiu că au consumat medicamente care pot ieși la testarea anti-drog, pe lângă actele maşinii şi cele de identitate trebuie să arăte şi reţeta pentru pastile, altfel riscă dosar penal şi chiar închisoare. 

Medicii spun că multe pastile banale rămân în corp câteva ore după ce efectul lor a trecut, iar astfel la testarea antidrog rezultatul poate fi pozitiv.

„Ibuprofen plus codeină poate să-şi facă efectul în 6, 8 ore în cel mai rău caz, după care el nu mai afectează în niciun fel sistemul nervos central, creierul, însă rămâne rezidual în corp zile întregi”, a explicat Vlad Zaha, expert în politici antidrog.

Specialiștii susțin efectuarea analizelor cantitative la drogurile din sânge, nu doar a celor calitative

Potrivit lui Evelin Cristescu, medic de familie, citată de Viva.ro, „sunt medicamente şi substanţe care în principiu nu ar trebui să-i afecteze capacitatea de a conduce, dar fireşte că depinde de la om la om”.

Specialiştii reclamă faptul că în România nu se vor mai face analize cantitative la drogurile din sânge, ci calitative. Astfel, nu se va mai putea depista când s-a consumat o anumită substanţă.

„Ne lasă doar cu analizele de prezent, absent, de substanţă sau fără substanţă. Codeina în organism, după ce se consumă medicamentul, se transformă într-o altă substanţă, anume morfină, care poate fi practic heroină. Acesta nu poate fi distins faţă de codeină fără o expertiză medico-legală”, informează Vlad Zaha, expert în politici antidrog.


„Expertizele astăzi sunt o marjă mare de subiectivism, ceea ce poate duce la abuzuri sau chiar corupție”

Pe 30 ianuarie, la Senat, ca primă Cameră sesizată, a fost depusă o inițiativă legislativă care prevede că un șofer a comis o infracțiune atunci când în sângele său a fost depistată o substanță psihoactivă.

În expunerea de motive a propunerii legislative se arată că „legiuitorul a considerat, dintotdeauna, gravă conduita persoanei care conduce autovehiculul ulterior consumului de substanțelor psihoactive, indiferent de cantitatea consumată sau de concentrația depistată în organism, având în vedere efectele pe care astfel de substanțe le produc asupra organismului”.

Senatorul PSD Robert Cazanciuc a explicat că prin forma amendată în Senat nu mai este necesară procedura actuală de a demonstra „printr-o expertiză capacitatea substanței de a-ți influența sau nu condusul”. El a detaliat că „soluționarea cauzelor pe textul în vigoare s-a mărit de patru-cinci ori prin obligația de a efectua expertize chiar și atunci când vinovăția este evidentă”.

„În lipsa unor criterii științifice asumate de Ministerul Sănătății, expertizele astăzi sunt o marjă mare de subiectivism, ceea ce poate duce la abuzuri sau chiar corupție. Dezbaterile pe marginea acestui proiect au arătat nevoia unor amendamente care să protejeze pacienții care iau medicamente ce conțin substanțe psihoactive, dar care, respectând indicațiile medicale, nu sunt un pericol pe drumurile publice”, a spus Cazanciuc de la tribuna Senatului.

Potrivit Senatorului PSD, termenul de intrare în vigoare, care poate fi redus la Camera Deputaților la 3-6 luni, permite Ministerului Sănătății să întocmească lista substanțelor psihoactive, în așa fel încât „fiecare cetățean din această țară să știe foarte clar ce are voie și ce nu are voie”.  Mai mult decât atât, Ministerul Sănătății trebuie să ia măsuri pentru ca medicamentele care pot fi cumpărate azi din farmacii fără prescripție medicală conținând substanțe psihoactive să aibă un regim schimbat, adică să poată fi luate doar la recomandarea unui medic, care va indica foarte clar dacă acea substanță afectează sau nu capacitatea de a conduce, a mai spus Cazanciuc.


Ce spune medicul psihiatru Gabriel Diaconu pe acest subiect:
Pentru mine, ca psihiatru, și pentru pacienții mei care de mai bine de un an umblă cu frica în sân că-i ia potera pentru faptul că iau medicație, schimbările sunt de bun augur.
gabriel diaconu„În toată nebunia asta cu drogurile, cu condusul sub influență la volan, prinde drogatul, aleargă drogatul, dacă se poate trage-l pe dreapta, arde-l la portofel pe drogat, să luăm drogații de pe străzi să nu ne mai omoare copiii, Atâta tevatură s-a făcut că-i, deja, ditai ghemul de mațe că nu mai poate nimeni să-l descâlcească.
Sunt unul dintre oamenii care n-a scutit cuvinte când a apărut proiectul de lege al faimosului cuplu Cazanciuc-Gorghiu, de modificare a codului penal, în ce privește prevederile codului penal la capitolul  ‹condus sub influența unor substanțe cu efect psihoactiv›. A ieșit, ca să înțeleagă tot cititorul, o babardeală. Presa s-a luat după Nurofen și-a dat de ta-su. Ce-ar fi trebuit să fie o discuție consistentă, ‹deep-cut› profesional, s-a dus în crăci și-a ajuns să facă drifturi în boscheți.
După care senatorul Cazanciuc s-a dat un pic pe brazdă. A venit la Ministerul Sănătății și-am stat de vorbă. N-a fost o vorbă ușoară, nu ne-am înțeles nici foarte bine și nici nu cred c-a fost începutul vreunei frumoase prietenii. Unii participanți ar spune că ne-am și certat, chiar, și foarte devreme în conversație. Dar dacă am învățat ceva în anii aceștia e că, și când nu-ți convine, trebuie să asculți ce are de spus celălalt.
Modificarea codurilor, așa cum a trecut de Senat, conține recomandări rezultate în urma acelei întâlniri, unele dintre care îmi aparțin. Așa că, dacă vreți să înjurați pe cineva, înjurați-mă pe mine.
Pentru că da, sunt un nemernic care este de nestrămutata opinie că punerea pe piață ne-reglementată a unor opioide este un pericol public. Iar dacă ai răceală, muci și tuse, ai toate motivele să mergi la doctor pentru o prescripție, nu la tanti farmacista care-ți dă nusce pliculețe care-ți iau simptomele ca în reclama de la televizor, fără să te avertizeze că s-ar putea să-ți dea somnolență și sedare de le povestești tu după aia tovarășilor cum ai ‹zăcut› la răceala asta de te-a pus la pat. Doar că nu era răceala. Era morfina aia de-o are pastila de răceală și gripă. Piața de farmaceutice în regim ‹OTC› (adică over the counter, adică direct la tejghea) este de-un maxim cinism.
Ce înseamnă maxim cinism?
Maxim cinism înseamnă că ascunde, printre baremuri, cantități și prevederi legale la nivel de ANMDR (Agenția Națională a Medicamentului) compoziții și alcătuiri ‹compozite› de preparate, în cantități și gramaje aparent mititele, prin care totuși lasă un spațiu de folosire nocivă și abuz. Bunăoară povestea tramadolului, care plimba ogoarele patriei nestingherit până de curând. Sau povestea zopiclonei, pe care-o dădea toată lumea pe rețetă albă că nu e decât un hipnotic inofensiv. Sau ibuprofenul cu codeină. Ce mare brânză codeina.
Modificările la codul penal, căci Cazanciuc nu doar s-a certat cu mine, dar a mai și ascultat vocile comunității de practică, încheie un ciclu de veritabilă vânătoare de vrăjitoare a pacienților psihiatrici din România, penalizați că se tratează de afecțiunile lor psihiatrice ca să poată conduce mașina mai bine.
M-am uitat în ochii (altfel galeși) ai senatorului Cazanciuc și i-am spus că, în formula inițială a proiectului, tot ce va reuși e să scoată ‹drogații› de pe șosele ca să-i înlocuiască, ce ironie, cu bolnavi psihici netratați pe șosele. Curat banc!
Am văzut reacția, altfel mototoală, a unor ONG-uri cum că o să ajungem să punem rețetă ‹și pe covrigi› în țara asta. În ziua în care o să vindem covrigi cu codeină, n-aș avea o problemă. Apropoul, însă, e un pic amuzant, pentru că – gurile rele spun – mâncatul de covrigi cu mac ar da rezultate fals pozitive la testele calitative în trafic. Eu zic ca oamenii ăia să citească mai bine legea.
Nu trăim doar în România – ecou propriilor noastre convingeri. Cazanciuc are constituenții lui. Există o parte a Parlamentului care cu bună credință ar tăia, și ar da cu spirt, peste tot ce înseamnă ‹psihotrope›. Așa sunt ei, ce să le faci. Dar pentru mine, ca psihiatru, și pentru pacienții mei care de mai bine de un an umblă cu frica în sân că-i ia potera pentru faptul că iau medicație, schimbările sunt de bun augur.” – a postat medicul psihiatru Gabriel Diaconu pe pagina sa de facebook.

Categorie: Știri
Etichete: Legea anti-drog la volan, psihiatru Gabriel Diaconu, soferi, substanțe psihoactive, testare antidrog
Distribuie:
Articolul anterior
Încă 10 tramvaie eficiente energetic vor intra în flota de transport public a municipiului până în septembrie 2026
Articolul următor
Accident de muncă, mortal, la RETIM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

retim_6vanatori

Accident de muncă, mortal, la RETIM

[ACTUALIZARE] (ora 15.25):  Societatea RETIM a dat curs solicitării noastre și ne-a transmis precizările oficiale privind accidentul de muncă din Mâsca, sub forma unui drept la replică  „În urma articolului…