Spitalul de boli cronice din Sebiș și-a depășit condiția și asigură aproape toate serviciile cu medici de specialitate, veniți din centre universitare cu reputație bună

sebis 6
Distribuie:

Spitalul de boli cronice Sebiș a fost înființat în anul 1973 ca unitate medicală publică ce deservește o populație de circa 15.000 de locuitori, situată în centru orașului Sebiș, vis-a-vis de Palatul Administrativ. Aici se tratează bolnavi cu afecțiuni cronice, dar au existat de la început secții și compartimente pentru tratarea bolnavilor cu afecțiuni acute. De astăzi, cele mai importante specialități  ale medicinei de primă necesitate sunt reprezentate prin medici angajați cu contracte de colaborare, acest fapt fiind un deziderat pentru administrația orașului, odată cu renovarea completă a întregului ansamblu (din fonduri europene și naționale, nerambursabile și în baza unor proiecte).


Un spital care se poate lăuda,
dincolo de partea de renovare a clădirii cu asigurarea de servicii medicale de către medici specializați în Pneumologie-TBC, Medicină Internă, Neurologie, Recuperare Medicală, Pediatrie, care dispune de Dispensar TBC, Laborator Analize medicale, Laborator Radiologie, Ambulator, Cabinete de Neurologie integrat, Medicină Internă, Pediatrie integrat, asigurând Consultatii Obstetrică-Ginecologie, Cardiologie,  Gastroenterologie, mai nou Ortopedie și Chirurgie vasculară, își merită titulatura.
Începând de luni, 08.07.2024, Spitalul de Boli Cronice Sebiș va asigura consultații de specialitate în ambulator în disciplina Chirurgie Plastică și Reparatorie, iar începând de marți, 09.07.2024 , Spitalul de Boli Cronice Sebiș va asigura consultații de specialitate în ambulator în disciplina Dermatologie.

Am făcut un tur al spitalului și am discutat cu primarul orașului, cu directorul unității medicale și cu câțiva dintre noii medici care au încheiat contracte cu Spitalul de Boli Cronice Sebiș.


 

Categorie: Reportaje, Video
Etichete: Cristi Sârb, cristian feies, Doru Jidoi, medici de specialitate, Spitalul de boli cronice Sebiș
Distribuie:
Articolul anterior
BALASTIERELE ILEGALE care distrug sistemul hidrografic natural NU EXISTĂ PENTRU AUTORITĂȚI… mai ales dacă sunt „ale cui trebuie” | Episodul „Cârja, la Bocsig” este unul emblematic
Articolul următor
Începând de la 1 iulie, e-Factura devine singura factură valabilă între firme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

strada sabinelor nr 8 pr

Doamna Oltea Semeniuc – femeia uitată până și de Dumnezeu pe strada Sabinelor, nr.8. Umilită de autorități, își duce cu demnitate povara și nu vrea nimic din ce nu i se cuvine. „Să mă omoare aici, în fața casei în care stau din 1989? Asta vor?”

S-au scris zeci de materiale pe tema demolărilor din zona Mărului, respectiv strada Sabinelor din municipiu. S-au epuizat temele de comunicate de presă pe tema proiectului „Revitalizarea Zonei Strada Mărului…