Fostul consilier local ales pe listele PSD Arad la alegerile din 2016, Beniamin Vărcuș pleacă de la București, de pe funcția de director adjunct al Poștei Române, iar începânde de astăzi, prin numire de ministru, este noul director al Direcției...
Situația gravă în care se află CET Arad a fost discutată în Parlamentul României
Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare din Camera Deputaților a discutat, marți, situația gravă în care se află două CET-uri din țară, unul dintre ele...
Joi, 15 noiembrie a fost ziua pe care Simpozionul internațional „Cultură și Civilizație Chineză. Dialoguri româno-chineze” a dedicat-o exclusiv CULTURII. În Sala „Ferdinand” a Palatului Administrativ Arad, au fost citite lucrările de cercetare pregătite de autorii lor vorbind în fața...
La etajul I al imobilului GALLERIA MALL s-a deschis, începând cu data de 9 noiembrie, Oficiului Poştal Nr.8 din Cartierul „Aurel Vlaicu”. Oficiul va deservi arădenii din Bujac, Gai şi zona Fortuna.
Compania Naţională Poşta Română a inaugurat vineri, la...
Dacă nu v-ați învoit de la serviciu și nici nu v-ați lăsat copiii singuri acasă pentru a fi prezenți la ședința Consiliului Local Municipal de azi, de la ora 15, bine ați făcut. Ați „pierdut” un fel de reprezentație...
Beniamin Vărcuș, liderul opoziției locale din CLM Arad, este, începând cu data de vineri, 27 iulie, director general adjunct al Poștei Române. Numirea sa survine ca urmare a muncii sale mai ales în ceea ce privește identificarea problemelor REALE...
Administraţia Falcă îşi arogă în permanenţă merite inexistente, în condiţiile în care prin tot ceea ce face primarul demonstrează că este certat cu atragerea fondurilor europene şi implementarea proiectelor pe bani europeni. Cel mai flagrant exemplu este chiar acest...
„Administraţia liberală şi-a făcut un obicei din a învălui în ceaţă proiectele pe care doreşte să le treacă rapid, la adăpost de orice nuanţe şi explicaţii pe care le datorează în primul rând arădenilor. Ulterior, primarul Falcă şi corul...
În condiţiile în care oraşul Arad este cufundat efectiv sub zăpadă iar Primăria Municipiului apără în mod deloc argumentat sau credibil firma concesionară a serviciului de deszăpezire, PSD Arad cere rezilierea contractului cu compania în cauză care se dovedeşte...
PSD Arad priveşte cu maximum de seriozitate rezolvarea problemei spaţiilor de parcare din municipiu şi tocmai din acest considerent se pronunţă pentru o soluţie fundamentată şi documentată, pe termen mediu şi lung.
„Acesta este şi motivul precis pentru care am...