-
[ELECTORAL] Mihai Fifor (PSD): Cât de Falcă să fii…
Gheorghe Falcă depăşeşte din nou orice limită încercând să implice studenţii arădeni într-o farsă sinistră, cu caracter manipulativ, orchestrată de şeful de campanie al PNL. „Cât de Falcă să fii să atragi studenții celor două universități arădene într-o mizerie politică? Asta dovedește cât de josnici și fără scrupule sunt oamenii aceștia care conduc Aradul
-
[ELECTORAL] Florin Tripa (PSD) : Înființarea de centre de colectare și procesare legume-fructe, un punct vital al programului PSD pentru agricultură
Agricultura poate deveni un motor al economiei românești, dar numai după ce vom conștientiza importanța acestui sector vital al societății noastre. De aceea, PSD se va bate pentru șanse egale oferite fermierului român cu fermierii celorlalte state ale Uniunii Europene. Secretarul executiv al PSD Arad, Florin Tripa spune că social-democrații vor reda demnitatea țăranului
-
[ELECTORAL] Dorel Căprar : PSD va aduce sistemul de sănătate în slujba pacientului
Deputatul Dorel Căprar a declarat astăzi că PSD are ca prioritate ieftinirea medicamentelor – aceasta fiind una dintre principalele măsuri dacă ajuge la guvernare. „Viața este neprețuită iar pacientul este prima prioritate a reformei PSD din Sănătate. Programul nostru îi are în centrul său pe români, pe cei care au nevoie de medicamente mai
-
[LUBRICĂ] Până aici ți-a fost, Băsescule! Neluțu Cristina ți-a transmis oficial să te retragi! :D
* LÚBRIC, -Ă, lubrici, -e, adj. Desfrînat, lasciv, excesiv de senzual. Privire lubrică. ♦ Care ațîță senzualitatea. Spectacol lubric. Glumă lubrică. (cf. DEX) Nu l-ați fi crezut atâta de gladiator, fac pariu! În timp ce fostul președinte al României e ocupat să se certe cu Pleșu, Ghiță și Cristoiu, (re?, ne?) cunoscutul om politic
-
Primele reacții politice, urmare a predării Aeroportului: PSD îl acuză pe președintele CJA de nerespectarea legii și cere convocarea unei ședințe extraordinare
Marius Sulincean : Aeroportul trebuie să rămână al Aradului şi să-şi justifice investiţia uriaşă, în folosul cetăţenilor Iniţiativa preşedintelui CJA, Iustin Cionca, de transfer al Aeroportului Arad în subordinea celui din Timişoara, via minister, denotă dispreţul total pe care îl nutreşte acesta faţă de arădeni. Mai mult decât atât, conducerea Consiliului Judeţean a iniţiat
-
Consiliul Județean promite că va salva financiar Corul „Lira” din Lipova
Comunicat de presă Acțiuni pentru revigorarea Corului „Lira” Înființat în anul 1984 ca o corală feminină de voci egale a cadrelor didactice din Lipova, corul „Lira” s-a impus destul de repede – grație priceperii marilor dirijori arădeni Gheorghe Fluieraș și Ovidiu Boar, dar și datorită calității vocilor componente – în peisajul coral național și
-
Alexandru Vlasiu despre creșterea importurilor și scăderea exporturilor: „În ritmul acesta, ne trasformăm într-o țară bananieră”
Alexandru Vlasiu, preşedinte interimar pe municipiu al PMP Arad şi candidat la alegerile parlamentare din această toamnă, ridică problema creşterii nivelului importurilor şi a scăderii exporturilor româneşti. „România a consemnat în primele şapte luni exporturi în valoare de 32,9 miliarde de euro, în creştere cu 2,9% faţă de acelaşi interval din 2015, în vreme
-
Liberalele Corina Crișan și Garofița Popa: PSD sabotează turismul arădean. Pesediștii au votat împotriva investițiilor la Cetate Șiria!
Comunicat de presă În cadrul ședinței ordinare CJA de ieri , 28 septembrie, proiectele de hotărâre referitoare la patrimoniul Consiliului Județean Arad au fost sabotate de către reprezentanții PSD aflați în sală, spun consilierii județeni liberali. Consilierul județean liberal Corina Crișan spune că nu i se pare normal ca în cadrul instituției, cei din
-
Claudia Boghicevici: Îi invităm pe arădeni la „Let’s do it”
În acest an, Consiliul Judeţean Arad se implică în proiectul „Let’s do it”, o acţiune de igienizare a întregului judeţ, cu scopul declarat de protejare a mediului, de înfrumuseţare a întregului judeţ. „Ne dorim cât mai mulţi voluntari din rândul arădenilor, implicarea ONG-urilor, a instituţiilor locale, a administraţiilor locale pentru ca împreună să facem
-
Eusebiu Pistru: „În vara lui 2017 vom circula pe pasajul de la CET!”
Deputatul PNL, Eusebiu Pistru a avut, joi dimineaţa, o convorbire la telefon cu directorul CNADNR, care i-a oferit informaţiile solicitate referitoare la pasajul de la CET. Iar acestea sunt de natură să ne bucure pe noi, arădenii, care eram disperaţi de tergiversarea la nesfârşit a rezolvării acestei probleme de maximă importanţă. Aşadar, vestea bună
-
Dincolo de derizoriu
Cel mai important eveniment politic local al săptămânii care a trecut nu este, cum s-ar putea crede, switch-ul de putere de la ALDE (nu că nu ar fi extrem de important, şi merită un material doar pentru el), ci plecarea lui Andrei Fuliaş din fruntea echipei de comunicare a PNL, de fapt din tot
-
Cele 12 ore de glorie ale lui Florin Remețan
PMP Arad a făcut, miercuri, un scurt bilanţ al alegerilor locale, în urma cărora partidul a intrat în Consiliul Judeţean cu doi consilieri judeţeni, Florin Remeţan şi Cătălin Rus, dar a rămas pe dinafara Consiliului Local Municipal. Preşedintele PMP a declarat că este foarte grav că partidul nu a intrat în Consiliul Local Municipal
-
MERGEM ÎNAINTE! – interviu cu Alexandru Vlasiu despre situația actuală din PMP Arad
– Aţi pierdut. – E adevărat. Dar, aşa cum spune titlul unui editorial din ziarul dumneavoastră, poporul a vorbit. Trebuie respectată părerea alegătorilor, chiar dacă nu ne este favorabilă. – Cine e de vină? – Cred că, dacă de să vorbim despre vinovaţi, putem să arătăm cu degetul în diverse direcţii, sau putem
-
Pozitive și negative despre campania electorală
A avut plusuri și minusuri, ca orice campanie. Redau câteva din ele mai jos, încă „la cald”. Pozitive: – a fost una din cele mai frumoase campanii în care am fost implicată vreodată; am lucrat alături de o echipă de oameni foarte faini, pozitivi, deschiși, care cu toate șicanele și micile mizerii din partea
-
Haideţi să demitizăm ideea de victorie zdrobitoare a lui Falcă!
Fac un scurt istoric: 2004: Falcă 14.535 voturi turul I, apoi 36.198 turul II. Atunci au candidat politicieni și de la PSD, și de la PNL, separat, plus PRM (care era pe val) 2008: Falcă 40.417 voturi (victorie din primul tur). Au fost candidaţi şi de la PSD şi de la PNL. 2012: Falcă 32.900
-
Dacă nu mergi la vot, ești cel mai prost din curtea școlii!
Astăzi chiar n-ai nicio scuză să nu mergi la vot! Votează cum te taie capul: votează-ți faraonul, votează-ți preferatul, votează un călugăr sportiv, un predicator, un doctor, o tabletă sau un ungur… votează la mișto, votează ca să te distrezi, votează ca să le consumi tușul: dar, votează! Măcar să știm odată CUM STĂM
-
De ce NU FALCĂ [GALERIE DE LINKURI]
Sunt argumentele mele, proprii și personale, extrase după o lungă… destul de grea perioadă (16 ani) petrecută în proximitatea politicii sale. Nu Falcă pentru că e un impostor: textele sale sunt scrise de altcineva, discursurile sale sunt imitații nereușit-caraghioase și analfabete; fața sa nu e cea naturală; viața sa de familie ascunde trișări de
-
Vrei să știi cât valorează votul tău în cash calculat aritmetic în funcție de localitate? Vei fi uluit!
S-a lansat www.valoarevot.ro – un site care calculează, în funcție de localitatea în care votezi, cât valorează votul tău, în bani cash. Calculul este efectuat de un motor automat în funcție de bugetul primăriei localității tale de reședință în ultimii 4 ani raportat numărul de locuitori – scrie hotnews.ro, în ediția de astăzi. După
-
VOTAŢI VIITORUL! – Un mesaj din partea lui Beniamin Vărcuş, candidat PSD la Consiliul Local Municipal
Pe final de campanie electorală, în pragul alegerilor, cuvântul de pe buzele arădenilor este SCHIMBARE. Cred cu tărie că echipa de consilieri pe care o propune PSD este una performantă, capabilă să rezolve, prin proiectele pe care doreşte să le deruleze, o mare parte a problemelor cu care se confruntă cetăţenii Aradului. Suntem
-
La sfârşit de campanie – editorial dulceag despre candidații care-mi plac
Săptămâna trecută l-am văzut, mai bine zis l-am auzit pe primarele Falcă încercând o nouă execuţie media live cu un candidat PSD. Am observat aceleaşi teme, repetitiv, obsesiv, genul acela centrat de atacuri, cu nota golănească, atât de caracteristică. O împunsătură mică, de pumnal florentin, la spate, în zona splinei. Machiavelic, dar eficient. De data
Ultimele comentarii