Târg caritabil pentru Carla – ediția a treia, sâmbătă, în Piața Avram Iancu

targ caritabil carla 2025 pr
Distribuie:

Târgul caritabil pentru Carla, ediția a treia, este organizat sâmbătă, 12 aprilie, în Piața Avram Iancu de mai multe asociații arădene, între orele 9-19. La standuri vă așteaptă antreprenori locali cu sarmale, prăjituri de casă și alte bunătăți. Pentru cei mici au fost pregătite diverse activități: toboganul gonflabil, colțul de pictură pe față, împletituri de păr, cabina de la Fototeca. La târg este instalat și standul celor de la UTA Official Store. Totodată va avea loc și un concert susținut de elevii Școlii Populare de Arte.



Carla Ardelean este o adolescentă pe care mulți dintre arădeni o ,,cunosc” prin intermediul Asociației Carla, eroul nostru, asociație fondată de părinții ei.

La aproape 16 ani, vârsta la care adolescentele încearcă ultimele trenduri de pe rețele de socializare, trăiesc primele iubiri platonice sau visează la cel mai recent model de telefon, Carla așteaptă cu sufletul la gură rezultatele analizelor, o dată la 3 luni.

După un parcurs medical de-a lungul căruia a pierdut un rinichi și a trecut prin 6 operații și 5 cure de chimioterapie, Carlei i-a fost pus un diagnostic rar, dat de o mutație genetică: DICER1. Pe scurt, organismul ei produce tumori care trebuie monitorizate constant. Familia Ardelean se deplasează periodic la Institutul Giannina Gaslini din Italia, iar costurile deplasărilor depășesc posibilitățile lor.

490783547 9943697662342125 3346023550778670927 n

,,Vă așteptăm cu mare drag și anul acesta la târgul caritabil realizat cu ajutorul oamenilor de bine, cărora le suntem profund recunoscători. Foarte mulți arădeni au donat haine, jucării, cosmetice, cărți, etc. Li s-au alăturat și Asociațiile Gai, cartierul nostru, Gătim Împreună pentru o lume mai bună, Micălaca, cartierul nostru și o sumedenie de antreprenori locali care vă așteaptă cu sarmale, prăjituri de casă, pită cu unsoare și alte bunătăți.

Cei mici vor găsi bucurie la toboganul gonflabil, colțul de pictură pe față, împletituri de păr, cabina de la Fototeca și standul celor de la UTA Official Store. Totul însoțit de un concert susținut de elevii Școalii Populare de Arte.” a declarat Dana Ardelean, mama Carlei.

 



 

Categorie: Știri,
Etichete: Asociația Carla eroul nostru, Carla, Târg caritabil
Distribuie:
Articolul anterior
AMINTIRI DIN COPILĂRIA CRETINIEI MELE (2)
Articolul următor
Biciclist neatent – lovit de mașină la ieșirea din viaductul de la Micălaca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie