UAV propune două programe postuniversitare pentru cadrele didactice

uav rectorat
Distribuie:

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, prin Departamentul de Pregătire al Personalului Didactic, propune celor care doresc să se formeze în management educațional sau în psihopedagogie specială și educație integrată oportunitatea de a se dezvolta profesional prin două programe postuniversitare.


Aprobate de către Ministerul Educației, cele două programe a câte 600 de ore fiecare și 60 de credite transferabile, oferă competențe în cele două domenii de interes pentru mediul educațional, domeniul managementului educațional și al psihopedagogiei speciale.

Cei care aleg să se specializeze în management educațional vor studia discipline precum: managementul organizației școlare, psihologie organizațională și managerială, managementul resurselor umane în organizația școlară, managementul evaluării proceselor și resurselor educaționale, managementul schimbării și inovării în educație, etc.

Pentru cei care aleg domeniul psihopedagogiei speciale și al educației integrate vor aborda următoarea tematică: educația specială și elemente de didactică aplicată, managementul situațiilor de criză educațională, metode de evaluare complexă a copiilor cu cerințe educative speciale, consilierea psihopedagogică și orientarea școlară a copiilor cu cerințe educative speciale etc.


Taxa de școlarizare pentru fiecare program este de 1.500 lei și poate fi plătită și prin voucherele de primă didactică.


Alte informații legate de curs pot fi obținute de la Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, la telefon 0257 280 702 sau la sediul din Bd. Revoluției nr.77 (clădirea rectoratului UAV), etajul I.


Sursa: Comunicat UAV


 

Categorie: Comunicate de presă
Etichete: educație integrată, management educațional, programe postuniversitare pentru cadrele didactice, psihopedagogie specială, UAV, Universitatea Aurel Vlaicu
Distribuie:
Articolul anterior
Deținătorii de sisteme individuale adecvate și neadecvate de colectare a apelor uzate au obligația înscrierii în Registrul Sistemelor Individuale 
Articolul următor
PROGRAMUL DE VIZITĂ la ARESTUL din cadrul IPJ Arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie