Un (alt) șofer iresponsabil a transportat un utilaj greu și neasigurat, pe DN 7

transport utlilaj neasigurat pe dn7
Distribuie:

Un alt șofer iresponsabil a transportat un utilaj greu, neasigurat, pe DN 7 în această dimineață, puțin după ora 08.00. Pe o porțiune din traseu, între localitățile Lipova și Conop, un șofer aflat în spatele transportului a filmat deplasarea și a putut observa cum mai multe obiecte au fost scăpate pe partea carosabilă.



Șoferul care a realizat filmarea a sunat la 112 solicitând ca cel din fața lui să fie oprit de poliție. Până a ajuns poliția, cei doi șoferi au avut un schimb de replici, cel care a filmat amintindu-i de cea mai recentă tragedie care s-a produs tot pe DN7, tot din cauza unui astfel de transport, accident în urma căruia a decedat o tânără și sora sa a fost grav rănită. A ajuns și poliția, dar șoferul care efectua transportul a abandonat camionul cu utilajul într-o parcare pe DN7, s-a urcat într-o mașină Dacia Duster și a dispărut. Polițiștii au plecat în urmărirea acestuia.

Probabil, utilajul era transportat pe șantierul de reabilitare a căii ferate, iar mașina în care s-a urcat cel care efectua transportul era și ea una din flota constructorilor de pe șantier.



Citește și: [ACTUALIZARE] Cele două tinere de 24 și 21 de ani care au fost strivite pe DN 7 de buldoexcavatorul căzut de pe trailerul condus de un consătean erau surori…


 

Categorie: Evenimente din trafic
Etichete: DN7, șofer, transport utilaj greu neasigurat
Distribuie:
Articolul anterior
Conferința „Voievodate, comitate, vilaiet în spațiul mureșan medieval” – susținută de C.S. I dr. Ioan Hațegan
Articolul următor
Bătaie între două eleve de la un Colegiu din Arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie