Un șofer băut a acroșat mașina poliției într-o intersecție la Șepreuș

accident sepreus pr
Distribuie:

La data de 7 iulie a.c., în jurul orei 8:15, un echipaj de poliție din cadrul Postului de Poliție Apateu, aflat în serviciul de patrulare, se deplasa pe D.C. 133. În localitatea Șepreuș, într-o intersecție dirijată prin indicatoare, autospeciala de poliție a fost acroșată de un autoturism condus de un bărbat de 54 de ani, din Chișineu-Criș.


În urma coliziunii nu a fost rănită nicio persoană, rezultând doar pagube materiale

accident sepreus


Șoferul era băut

„Testarea șoferilor cu aparatele din dotare a avut valoare negativă în cazul polițistului, iar în cazul celuilalt șofer, a rezultat o îmbibație alcoolică de 0,48 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, a fost dispusă recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Totodată, conducerea IPJ Arad a dispus efectuarea de verificări, pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea evenimentului.” – ne-a transmis IPJ Arad.

 

Biroul de presă al IPJ Arad


 

Categorie: Evenimente din trafic
Etichete: accident, Arad Traffic, mașina poliției, sepreus
Distribuie:
Articolul anterior
”BORN(E)” − instalație performativă în Arad
Articolul următor
ISJ Arad: Rata de promovare la Bacalaureat în județul Arad este 72,25%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie