Începând cu data de 1 august, contractul de salubrizare pentru Zona 5 a ajuns la termen. Serviciul a fost prestat de Polaris Holding, în baza unui contract încheiat prin negociere directă, inițial cu valabilitate de 1 an, fiind prelungit cu încă o perioadă de 4 luni.
Primăriile din Zona 5 afectate de această criză sunt: Lipova, Bata, Bârzava, Birchiș, Conop, Ghioroc, Păuliș, Petriș, Săvârșin, Șiștarovăț, Ususău, Vărădia de Mureș, Zăbrani.
Din nou, situație de urgență la nivelul celor 13 localități care sunt incluse în Zona 5
Până la acest moment prestarea serviciului nu a fost atribuită altui operator, motiv pentru care, din nou, Zona 5 intră „sub asediul deșeurilor”, fiind declarată situație de urgență la nivelul celor 13 localități care sunt incluse în Zona 5 de operare.
Decizia a fost luată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență din cadrul Prefecturii Arad, marți 30 iulie.
În baza acestei hotărâri, până la atribuirea contractului în baza unei noi proceduri de achiziții, ADISGD trebuie să delege temporar către un alt operator autorizat prestarea serviciului.
Cele 13 primării, pe cont propriu
Până ADISGD găsește soluția temporară, primăriile trebuie să gestioneze pe cont propriu prestarea serviciului. Acestea trebuie să colecteze deșeurile și să le transporte prin mijloace și pe cheltuieli proprii, la Stația de transfer de la Bârzava.
1 comentariu. Leave new
Problemă de 20 de ani. Io nu știu de ce primăriile nu-și cumpără o mașină cu care să ridice gunoiul și să angajeze doi oameni că și așa sunt mulți angajați aiurea prin primării. Un contract cu groapa de gunoi și gata! Ce atâta discuții? Nu-i lasă legea? S-o schimbe!