PUBLICITATE

[ACTUALIZARE] CONCURS Turist Plus: Premiul este un week-end de două persoane în Poienile Izei, Maramureș

 

[ACTUALIZARE] CONCURS Turist Plus: Premiul este un week-end de două persoane în Poienile Izei, Maramureș

Înscrierile se fac  până în data de 01 noiembrie 2016. Câștigătorul va fi desemnat printr-o tragere la sorți în data de 02 noiembrie. Extragerea va fi filmată, iar înregistrarea video va fi postată pe pagina de facebook a site-ului Turist Plus. Premiul acordat constă într-un week-end la Pensiunea Ileana Petreuș din Poienile Izei, județul Maramureș, între 4-6 noiembrie 2016.

Câștigătorul va fi contactat telefonic în cursul aceleiași zile. Dacă, din diferite motive, acesta nu se va putea deplasa în perioada 4-6 noiembrie în Poienile Izei, premiul va reveni celei de-a doua persoane, desemnată ca rezervă, în urma tragerii la sorți. În situația în care nici aceasta nu va putea efectua deplasarea, vom organiza  nouă tragere la sorți.

Pentru a te înscrie și a vizualiza toate detaliile despre concurs, accesează aici Turist.plus.com și urmează instrucțiunile.

…………………………………………………………………………

[ACTUALIZARE] ( 07.10.2016) „Turist Plus” – site-ul pentru vacanțele noastre a fost lansat. Din 25 octombrie participă și tu la concursul pe care-l organizează

„Turist Plus” – site-ul pentru vacanțele noastre a fost lansat. Este activ și ne așteaptă fie că suntem proprietari de pensiuni sau hoteluri, fie că suntem turiști cu dor de ducă.

Din 25 octombrie organizează și un concurs periodic care va avea premii constând în sejururi la pensiuni și hoteluri din diferite zone ale țării.

Vizitați aici  TuristPlus.com

…………………………………………………………………………………………

TITLUL INIȚIAL: „Turist Plus” – un nou site pentru vacanțele noastre. Lansarea va avea loc săptămâna viitoare

Ne-am obișnuit cu pozele lui Călin Precup din rubrica FOTO a site-ului nostru „ România (prin) obiectiv”. Toate sunt originale și o dovadă de patriotism și de dragoste pentru România. El bate România la pas indiferent de sezon și indiferent de zona geografică. Face din pasiunea asta o continuă escapadă din lumea citadină și se focusează pe frumusețile unor locuri nedescoperite de majoritatea dintre noi. Ne sugerează estetic unele destinații turistice și ne (re)descoperă oameni și locuri, unele discrete și calde povești de viață în imagini. A decis de o vreme să nu se rezume la atât motiv pentru care, începând de săptămâna viitoare, va lansa  o nouă platformă de rezervări pentru vacanță în România. Deocamdată, exclusiv în România.

Ce ne propune portalul de turism  „ Turist Plus”  dar și Revista cu același nume, aflăm din prezentarea de mai jos.

Ce își propune site-ul Turist Plus?

Să zicem că își propune să aducă o gură de aer proaspăt pe un segment deja destul de aglomerat, dar cam inert de felul lui. Dacă arunci o privire pe portalurile de turism de la noi vei constata că toate oferă cam același lucru, singurul lucru care le diferențiază fiind eventual designul. Noi exact acolo vrem să lucrăm, să nu ne încadrăm în letargia asta aproape generalizată și să oferim ceva în plus atât turistului, cât și celui care deține pensiunea sau hotelul cu care avem contract.

Concret, turistul va găsi pe prima pagină a site-ului ofertele hotelurilor și pensiunilor (și când zic oferte, mă refer strict la reduceri sau la diferite pachete pe care aceștia le oferă), care se vor derula în trei slide-uri. Cu un singur click va ajunge la pagina pensiunii sau hotelului care îl interesează, unde va găsi o descriere a acestuia/acesteia, modalități de contact sau facilități oferite, plus o galerie de imagini. Trebuie să precizez însă că responsabilitatea pentru corectitudinea informațiilor din acele pagini și pentru veridicitatea imaginilor aparține exclusiv proprietarilor respectivelor pensiuni sau hoteluri, acestea urmând să ne fie furnizate de ei.

Pe lângă site, va mai exista o revistă care va fi distribuită în benzinării, revistă în care, pe lângă reclamele partenerilor noștri, vor apărea informații de interes pentru turiști, urmând a fi prezentate diferite destinații și obiective ce merită vizitate.

Pentru proprietarii de pensiuni sau hoteluri, avantajele ar fi cam aceleași: în primul rând îi punem pe prima pagină a site-ului, dar în același timp le oferim ceva mai multă vizibilitate, expunere, reclamele lor urmând să apară și în revistă.

Și dacă tot am zis că nu vrem să ne încadrăm în nota generală, mai avem și alte planuri de viitor, vom veni și cu alte noutăți, dar despre ele vom vorbi la timpul potrivit (deși unul e deja pomenit pe site, e vorba de cardul Turist +, dar lui îi va veni vremea doar în cursul anului viitor).

Vă veți axa doar pe anumite zone, sau intenționați să acoperiți toată țara?

Chiar nu intenționăm să ne limităm la acoperirea doar a anumitor zone, prin urmare, chiar dacă o vom lua pas cu pas, iar la început vom încerca să acoperim județele relativ apropiate de Cluj (asta însemnând Bistrița-Năsăud, Alba, Maramureș, Mureș, Sălaj, Bihor, probabil și Suceava). Vrem să acoperim toată țara și vrem să o facem cât mai bine. Nu va fi ușor, suntem conștienți de acest lucru, însă nu este nici imposibil, iar dacă nu e imposibil, îl vom face.

Va exista posibilitatea ca turiștii să își poată face rezervări online?

Va exista această posibilitate doar în măsura în care pe site-ul hotelului sau pensiunii există un formular de rezervare, către care va exista link pe site-ul nostru. În cazul în care nu există un astfel de formular, vor exista numere de telefon pentru cei care doresc să își facă rezervări. Prin urmare, nu suntem un site de rezervări online, și ar fi destul de greu către imposibil să oferi această facilitate în momentul în care lucrezi cu unități care nu au un site bine pus la punct, cu formular de rezervare și cu tot ce trebuie. Practic, ar trebui să știm în fiecare moment care e situația rezervărilor și a locurilor disponibile din fiecare unitate de cazare, ori asta, cel puțin la momentul actual, e doar un vis frumos.

Să zicem că eu sunt un proprietar de pensiune sau hotel și aș vrea să mă înscriu pe site-ul vostru. Ce ar trebui să fac și cât m-ar costa?

În primul rând ar trebui să pui mâna pe telefon și să ne contactezi, după care ar trebui să ne trimiți o descriere a pensiunii, un număr de imagini pentru galeria foto (de preferință cel puțin 9), toate datele legate de pensiune – număr de locuri de cazare, facilități, tarife -, plus o copie după cerificatul de clasificare (asta pentru că nu lucrăm cu unități neclasificate) și o copie după dovada plății, din care să reiasă ce sumă ai plătit către noi. Cum e și firesc, se încheie un contract între părți, în care sunt stipulate foarte clar drepturile și obligațiile fiecărei părți. Legat de preț, pot să îți spun că nu vom avea cele mai mari prețuri de pe piață, iar acestea vor fi diferențiate, în funcție de pachetul pentru care optează beneficiarul (va fi un pachet care nu va include deloc publicitate în revistă și altele 3 care vor include 3, 6, respectiv 12 apariții de reclamă în revistă).

Dacă tot ai pomenit de revistă, mai dă-ne câteva detalii despre ea.

Va avea initial 20 de pagini și intenționăm să pornim cu un tiraj relativ mic, asta însemnând 1000 sau 2000 de exemplare lunar, însă atât tirajul, cât și numărul de pagini vor putea fi modificate pe parcurs, dacă ea va prinde, iar lumea va opta pentru pachetele cu publicitate în revistă. Va fi de format A5, adică de dimensiunea revistei 7 Seri, de care știe probabil cam toată lumea, integral color și va fi distribuită gratuit în câteva benzinării din fiecare județ. Din păcate, cel puțin la început nu vom putea acoperi toată țara în fiecare lună, dar în timp probabil vom ajunge și acolo.

Știu, ai pomenit deja că răspunderea pentru veridicitatea informațiilor și imaginilor publicate pe site le aparține proprietarilor acestora, însă revin la acest subiect, pentru că eu am pățit-o. Ce poate face un turist care merge la o pensiune și constată că nu seamănă deloc cu povestea frumoasă și cu imaginile de pe site?

Nu știu dacă poate face și altceva, dar vorbind strict de relația turistului cu noi, acesta poate lăsa un comentariu la pagina pensiunii sau hotelului respectiv. Nu e deloc firesc ca pe site să apară ceva de genul „ fiecare cameră are baie proprie”, iar ajuns acolo să te trezești cu o baie comună, fix în capătul holului. Cum ziceam, turistul poate lăsa un comentariu în care să ne spună ce a fost în regulă sau în neregulă la pensiunea sau hotelul la care s-a cazat. Și oricât de surprinzător ar părea, chiar vom citi cu atenție mesajele lor, iar dacă cele semnalate de ei (și mă refer la neconcordanțe între descriere și realitate) se vor confirma, vom întrerupe colaborarea cu pensiunea sau hotelul în cauză, pentru că în contractul încheiat între noi și ei va exista o clauză care va face referire exact la problemele de această natură. Nu ne interesează să oferim doar proprietarului de hotel sau pensiune servicii de calitate, vrem ca și cel care ajunge pe site-ul nostru să poată avea încredere în informațiile pe care le găsește acolo.

Ar mai fi ceva de adăugat despre site?

În perioada care urmează vom încheia contracte pentru anul următor (revista urmând să apară din ianuarie 2017), iar pensiunile și hotelurile care vor încheia contracte cu noi până la 1 decembrie 2016 vor primi, pe lângă cele 12 luni incluse în durata contractului, alte 6 luni gratuit. Iar pentru turiști ar fi poate interesant de spus că din a doua jumătate a acestei luni vom avea și un concurs pe site, concurs pe care vrem să îl facem lunar și care va avea ca premiu un weekend pentru două persoane la o pensiune sau la un hotel.

Nu știu ce aș mai putea adăuga în acest moment, poate doar că îl găsiți pe domeniul www.turistplus.com și că ofertele și imaginile existente la acest moment pe site sunt fictive ( vor fi certe și actualizate până în ziua lansării de săptămâna viitoare), urmând ca ele să fie înlocuite cu imagini și oferte cât se poate de reale în perioada care urmează.

Dar poate că ar trebui să adaug ceva despre partea nevăzută a iceberg-ului, pentru că există și așa ceva, de fapt de acolo a pornit ideea acestui site. Este vorba de o asociație ce va lua naștere la începutul anului următor, o asociație care avea nevoie de un motor, de ceva care să o susțină financiar. În momentul în care vrei să faci ceva, ai nevoie de bani, și oricât de frumoase și de viabile ar fi proiectele tale, trebuie să te ploconești în fața mai-marilor zilei, să pupi diferite posterioare sau să intri în diverse cârdășii. Ori la lucrurile astea nu mă pricep deloc și nici nu vreau să le învăț – oricum nu am structura necesară pentru așa ceva -, iar în această situație a trebuit să mă gândesc la ceva care să producă bani pentru această asociație.

Ce vrea să facă această asociație?

Eu zic că vrea să facă lucruri bune și, fără a le pune neapărat în ordinea importanței, aș menționa aici organizarea de tabere pentru copii cu rezultate deosebite la învățătură (dar ai căror părinți dispun de resurse materiale limitate), acțiuni de împădurire, iar aici chiar va fi foarte mult de lucru, dacă ne gândim la ritmul în care sunt cheliți munții nostri, acțiuni de ecologizare și probabil multe altele, care vor apărea pe parcurs.

 

Vizualizați aici  www.turistplus.com sau pagina dedicată de facebook

Sasha Romanov, 27 octombrie 2016 10:14

14519825_10210594500121263_686269677505490608_nsiteprima-pagina