20 Noiembrie – Ziua Internațională a Drepturilor Copilului

drepturile copilului principala
Distribuie:

 

Drepturile copilului sunt reglementate de Convenția asupra Drepturilor Copilului adoptată de către Adunarea Generala a Națiunilor Unite la data de 20 noiembrie 1989. Convenția a fost asumată și de România prin adoptarea legii Legea nr. 18/1990 pentru ratificarea Convenției cu privire la drepturile copilului (publicată în Monitorul Oficial nr. 314 din 13 iunie 2001). Documentul definește drepturile și principiile dezvoltării normale a unui copil.

Copiii au drepturi oriunde s-ar afla – acasă la părinții naturali, în familii substitutive, în instituții de îngrijire sau la scoală. Părinții și familiile, grupurile profesionale care lucrează cu copiii, dar și orice cetățean responsabil ar trebui să știe de existenta acestor drepturi. Polițiștii și judecătorii sunt cei care au sarcina să aplice legea, dar toată lumea (în special cine lucrează cu copiii) are obligația să raporteze cazuri de abuz sau neglijență îndreptate asupra copiilor. Autoritățile publice locale și centrale au obligația de a garanta și promova drepturile copilului.

Convenția constă din 54 de articole care se adresează nevoile de bază ale copiilor de pretutindeni precum: dreptul la viață, dreptul de a dezvolta la maximumul potențialului lor, dreptul la protecție față de influențele dăunătoare, dreptul de a fi protejați de abuz și exploatare, precum și dreptul de a participa pe deplin la viața de familie, viața culturală și socială . Cele patru principii de bază ale Convenției sunt non-discriminarea, devotamentul față de interesul superior al copilului, dreptul la viață, supraviețuire și dezvoltare precum și respectul pentru punctele de vedere ale copilul

Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată la 20 noiembrie 1989, a devenit rapid cel mai ratificat instrument internaţional, fiind adoptată de cvasi-unanimitatea statelor lumii.

Drepturile copilului, așa cum sunt ele enunțate în Convenție și în Legea 272/2004

1.Copilul are dreptul la stabilirea și păstrarea identității sale.

2.Copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament.

3.Copilul care a fost separat de ambii părinți sau de unul dintre aceștia, printr-o măsura dispusă în condițiile legii are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.

4.Copilul ai cărui părinți locuiesc în state diferite are dreptul de a întreține relații personale și contacte directe cu aceștia, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.

5.Copilul are dreptul de a primi o educație care să îi permită dezvoltarea, în condiții nediscriminatorii, a aptitudinilor și personalității sale.

6.Copilul are dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate pe care o poate atinge și de a beneficia de serviciile medicale și de recuperare necesare pentru asigurarea realizării efective a acestui drept.

7.Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva exploatării și nu poate fi constrâns la o munca ce comportă un risc potențial sau care este susceptibilă să îi compromită educația ori să îi dăuneze sănătății sau dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale, morale ori sociale.

8.Copilul are dreptul de a beneficia de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială.

9.Copilul are dreptul de a beneficia de asistență socială și de asigurări sociale, în funcție de resursele și de situația în care se află acesta și persoanele în întreținerea cărora se găsește.

10.Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva folosirii ilicite de stupefiante și substanțe psihotrope, așa cum sunt acestea definite de tratatele internaționale în materie.

11.Copilul are dreptul la protecție împotriva oricărei forme de exploatare;

12.Copilul cu handicap are dreptul la îngrijire specială, adaptată nevoilor

13.Copilul are dreptul la protejarea imaginii sale publice și a vieții sale intime, private și familiale. Este interzisă orice acțiune de natură să afecteze imaginea publică a copilului sau dreptul acestuia la viața intimă, privată și familială.

14.Copilul are dreptul la libertate de exprimare. Părinții sau după caz alți reprezentanți legali ai copilului, persoanele care au în plasament copii precum și persoanele care prin natura funcției promovează și asigura respectarea drepturilor copiilor au obligația de a le asigura informații, explicații și sfaturi în funcție de vârsta și gradul de înțelegere al acestora precum și de a le permite să-și exprime punctul de vedere, ideile și opiniile.

15.Copilul capabil de discernământ are dreptul de a-și exprima liber opinia sa asupra oricărei probleme care îl privește. În orice procedură judiciară sau administrativă care îl privește, copilul are dreptul de a fi ascultat. Este obligatorie ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani. Cu toate acestea poate fi ascultat și copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani dacă autoritatea competentă apreciază că audierea lui este necesară pentru soluționarea cauzei.

16.Copilul are dreptul la libertate de gândire, de conștiință și religie. Potrivit  Codului Civil al României: „(1) Părinții îndrumă copilul, potrivit propriilor convingeri, în alegerea unei religii, în condițiile legii, ținând seama de opinia, vârsta și de gradul de maturitate ale acestuia, fără a-l putea obliga să adere la o anumită religie sau la un anumit cult religios. (2) Copilul care a împlinit vârsta de 14 ani are dreptul să își aleagă liber confesiunea religioasă.”

17.Copilul are dreptul la libertate de asociere, în structuri formale și informale, precum și dreptul la libertatea de întrunire pașnică, în limitele prevăzute de lege.

18.Copilul aparținând unei minorități etnice, religioase sau lingvistice are dreptul la viață culturală proprie, la declararea apartenenței sale religioase, la practicarea propriei sale religii, precum și dreptul de a folosi limba proprie în comun cu alți membrii ai comunității din care face parte.

19.Copilul are dreptul la respectarea personalității și individualității sale și nu poate fi supus pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare ori degradante.

20.Copilul are dreptul la odihnă și vacanță.

21.Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva oricăror forme de violentă, neglijentă, abuz sau rele-tratamente.

22.Copilul are dreptul să crească alături de părinții săi. Copilul are dreptul sa fie crescut într-o atmosferă de afecțiune și de securitate materială și morală.

23.Orice copil care este, temporar sau definitiv, lipsit de ocrotirea părinților săi sau care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora, are dreptul la protecție alternativă.

24.Copilul are dreptul sa depună singur plângeri referitoare la încălcarea drepturilor sale fundamentale; Copilul este informat asupra drepturilor sale precum și asupra modalităților de exercitare a acestora.

Cu toate acestea, în 2015 în România, 6.248 de copii au fost victimele abuzurilor în cadrul familiei. Restul au fost abuzaţi de asistenţii maternali, în instituţiile de plasament sau în instituţiile de învăţământ.  În ceea ce priveşte modalităţile de abuz, peste 4.800 dintre copii au avut de suferit din cauza neglijenţei părinţilor, urmaţi de cei care au suferit abuzuri emoţionale şi fizice.

În ceea ce priveşte categoriile de vârstă, cele mai multe abuzuri s-au produs în cazul copiilor cu vârste cuprinse între 10 şi 13 ani, în număr de 1.485 şi cei cu vârste curprinse între 3 şi 6 ani, în număr de 1.443. Cele mai puţine abuzuri în ceea ce priveşte minorii s-au întâlnit în cazul copiilor cu vârsta mai mică de un an (515).

În ceea ce priveşte modul în care părinţii români pun în pericol viaţa şi siguranţa copiilor, neglijenţa este cea mai întâlnită cauză urmată de abuzul emoţional.

Violenţa asupra copiilor este una dintre cele mai mari probleme globale în ceea ce priveşte drepturile omului. Conform studiilor, copiii cu vârste mici prezintă un grad mai ridicat de risc la violenţa fizică, în timp ce violenţa sexuală îi afectează predominant pe cei care au ajuns la pubertate sau sunt adolescenţi.

Accesul la educație este unul dintre cele mai încălcate drepturi ale copiilor cu sindrom Down. 90-95% dintre persoanele care se nasc cu sindrom Down în România riscă să rămână dependente de familie toată viața. Din estimările Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (CEDCD)  în România trăiesc aproximativ 50.000 de copii cu sindrom Down.

Citește integral și – „Drepturile Copilului în România. Discriminarea, agresivitatea, scăderea vaccinărilor: motive de alarmă semnalate de Salvați Copiii în Raportul Alternativ solicitat de Comitetul ONU”

 

 

Sursa: Convenția asupra Drepturilor Copilului

Foto: Google

Categorie: Știri
Etichete: Convenția asupra drepturilor copilului, copii.drepturi, educatie, integrare
Distribuie:
Articolul anterior
Cazul sfâșietor al Iulianei Bordaș – o fată de 23 de ani din Nădlac care s-a stins în îndepărtata Scoție, iar familia nu are bani să-i respecte ultima dorință…
Articolul următor
Akita – o jucărie vie [GALERIE FOTO]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie