„28 de ani După”, un eveniment cultural de mare încărcătură istorică și emoțională

pro visio 28 ani dupa 2
Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ – Asociația Culturală Pro Visio]

Joi, 21 Decembrie, Complexul Muzeal Arad a fost gazda seminarului „28 de ani După”, un eveniment cultural de mare încărcătură istorică și emoțională. În prezența unui public select, sub forma unei dezbateri publice a fost comemorată Revoluția din 1989.

Invitați cu expertiză precum liderul Revoluției arădene actorul Valentin Voicilă, istoricii Virgil Valea şi Antoniu Martin, psihologul Ramona Pencea și scriitorul şi muzeograful Bogdan Ivaşcu au prezentat contextul social-istoric pe fondul căruia au avut loc mișcările de stradă, transformate mai apoi în Revoluția din decembrie 1989.

Timp de câteva ore, la seminarul „28 de ani După” s-au dezbătut și comemorat evenimentele revoluționare din România și din întreaga Europă. S-a discutat de asemenea și despre implicarea și reacțiile marilor puteri occidentale la Căderea Blocului Comunist.

28 de ani După” a fost un eveniment organizat de actorul Constantin Florea și Asociația Culturală Pro Visio, găzduit de Complexul Muzeal Arad, inițiat de regizorul arădean Alin Dîrzu, studentul Daniel Magda şi psihologul Paul Athes.

Onoriu Felea – producător/președinte Asociația Culturală Pro Visio

Categorie: Cultură
Etichete: actor Constantin Florea, actor Valentin Voicila, Asociația Culturală Pro Visio, eveniment cultural, muzeograf BogdanIvașcu, regizor Alin Dîrzu, „28 de ani După"
Distribuie:
Articolul anterior
Simona Stan a adus, în prag de sărbători, o mică bucurie unor familii nevoiașe din Târnova
Articolul următor
„Arta marţială DACAN sper să devină, în curând, ARTA SPECIFICĂ ROMÂNEASCĂ!” – Interviu cu maestrul arădean Bucher-Hajas Gabriel

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie