Ziua de 29 iulie marchează Ziua Imnului Naţional al României, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848.
Nu știm cât și dacă ne mai reprezintă astăzi. Poate acest simbol ar trebui adaptat indentității noastre actuale dar numai în măsura în care, această identitate, este conturată. Imnul unei națiuni este simbolul spiritului său. Este esența experiențelor sale istorice, a încercărilor, a valorilor sale transmise genetic. Este poezia identității noastre și crezul nostru comun.
Povestea Imnului Național al României
Cântat pentru prima dată pe 29 iulie 1848, la baza Imnului Naţional „Deşteaptă-te române” stă poemul patriotic „Un răsunet” de Andrei Mureşanu (de la a cărui naştere se împlinesc 200 de ani în luna noiembrie ) , publicat în numărul iunie-iulie 1848 al suplimentului „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, pe o melodie culeasă de Anton Pann. Imnul Naţional a fost intonat în timpul Războiului de Independenţă, în Primul Război Mondial şi la Marea Unire din 1918, dar şi în al Al Doilea Război Mondial. După instaurarea regimului comunist, „Deşteaptă-te române!” a fost interzis, fiind însă cântat în timpul revoltei de la Braşov (15 noiembrie 1987) şi în timpul Revoluţiei din 1989. După 1989 „Deşteaptă-te române!” a fost ales Imnul Naţional al României, iar Ziua Imnului Naţional a fost proclamată prin Legea nr. 99/1998 şi se sărbătoreşte în fiecare an la data de 29 iulie. Conform Constituţiei României, Imnul Naţional este considerat simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului.
Prima înregistrare – 1900 în SUA
Puţini ştiu că prima înregistrare a celui mai cunoscut cântec al naţiunii române, devenit imn naţional – „Deşteaptă-te române!” s-a făcut pe disc de vinilin, în 1900, în S.U.A., în interpretarea solistului Alexandru Pascu. Abia în 1910, fanfara Batalionului 2 Pionieri din București reunită cu fanfara Regimentului Ștefan cel Mare din Iași au realizat cea dintâi înregistrare instrumentală. În același an, corul „Ion Vidu” din Lugoj a înregistrat pentru prima dată pe disc varianta corală.
Devenit simbol al luptei de eliberare, versurile cântecului au fost scrise şi transmise cifrat, în secret, de la o provincie românească la alta, în perioada Revoluţiei de la 1848. Atunci, Andrei Mureşan a compus poezia “Răsunetul”, care a stat la baza imnului României, interpretată, prima oară, de Gheorghe Ucenescu, un tânăr cântăreţ braşovean, în curtea unui paroh, pe o melodie de Anton Pann.
Prima apariţie publică
Textul a apărut pentru prima dată în ,,Foaie pentru minte, inimă şi literatură” nr. 25 din 21 iunie 1848, după prima parte a Proclamaţiei de la Islaz.Titlul iniţial a fost ,,RĂSUNET” iar alfabetul utilizat este cel chirilic, specific perioadei respective.
Răspândită şi pe foi volante, poezia a fost cunoscută în scurtă vreme în toată Transilvania şi apoi şi în celelalte provincii româneşti. ,,Răsunetul” va deveni ,,Deşteaptă-te române!” îndată ce i se va găsi o melodie adecvată şi va fi repede un imn popular.
Poetul se închipuie un tribun care vorbeşte în numele neamului oprimat invocând vitejia străbună şi vestind profetic momentul decisiv al deşteptării.
Dincolo de idealul libertăţii dorit cu ardoare de Andrei Mureşanu, sub forma unui jurământ, dominate sunt ideile de înaltă datorie faţă de ţară, de modificare a ordinii istorice.
Ideea redobândirii demnităţii naţionale rămâne determinantă în cucerirea libertăţii şi unităţii naţionale, în numele unei descendente nobile şi al unui trecut eroic.
Prima intonare oficială – Cântarea din Parcul Zăvoi
Potrivit documentelor vremii, la 29 iulie 1848 s-a intonat oficial pentru prima dată, în cadrul unei manifestări care a avut loc în Grădina Publică din Râmnicu Vâlcea (astăzi ZĂVOI), realizat la iniţiativa domnitorului Ştirbei Vodă, de către un grup de tineri revoluţionari paşoptişti conduşi de Anton Pann, cântecul revoluţionar ,,Deşteaptă-te române!”.
De altfel, pe Raportul nr. 10 al Comisarului de Vâlcea, D. Zăgănescu informa Ministrul Trebilor din Lăuntru al Ţărilor Româneşti că la data de 29 iulie 1848 cetăţenii oraşului, adunaţi în grădina Zăvoiului de la poalele Capelei, au cântat pentru prima dată în mod oficial actualul imn naţional ,,Deşteaptă-te române!”.
DEȘTEAPTĂ-TE, ROMÂNE – TEXT
Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soartă,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!
Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!
Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!
Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viaţă-n libertate ori moarte! ” strigă toţi.
Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!
Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!
O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori,
Şi blastămă cu lacrimi în ochi pe orişicare,
În astfel de pericol s-ar face vânzători!
De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inimă duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie şi foc!
N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!
N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm ;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!
Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!
Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri!
Preoţi, cu cruce-n frunte! căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’ pământ!
