ȘTIRI

500 de doamne și domnișoare au fost „amendate” astăzi în trafic de polițiști, la Chișineu-Criș

 

Polițiștii de la Chișineu Criș s-au mobilizat rapid în această dimineață și au ajutat primăvara să vină la timp: s-au înarmat cu flori și au intrat în acțiune cu gândul de a „amenda” cât mai multe doamne și domnișoare, oferindu-le, pe lângă un zâmbet, și câteva recomandări preventive în trafic.

Reacțiile nu au întârziat sa apără: zâmbetul s-a așternut larg pe chipul fiecărei șoferițe oprite în trafic, pentru simplul motiv de a le ura o „Primăvară frumoasă”.

Pentru ca acțiunile de astăzi, menite să aducă bucurie și recunoștință femeilor dragi tuturor să aibă efectul scontat, este necesară și implicarea cetățenilor, cărora polițiștii le recomandă: Atenție sporită în trafic!

„Polițiștii secției de Poliție a orașului Chisineu – Criș vă doresc o primăvară plină de bucurii. Ei vor fi la datorie pentru a se asigura că va fi liniștită și în siguranță și, promit că acțiunile pozitive nu se vor opri aici”- transmite tuturor prin intermediul nostru șeful Poliţiei orașului Chișineu Criș, Comisar șef de poliție Trif Marius.

Acțiunea de astăzi a fost realizată în parteneriat cu o societate comercială privată ( SC HYDRO EXTRUSION SRL) și, la bilanț, 500 de flori au „amendat” tot atâtea doamne și domnișoare.

 

Sasha Romanov, 8 martie 2018 9:54

85A8602E-BC2B-43BD-9FB0-63D26280D0710F425189-F87A-4C5E-AD60-73BD4E481F73E107B5C7-30AD-4C5E-9AA3-E7B8E62BD933