A apărut procedura de acordare a Certificatelor de Situație de Urgență!

a apărut procedura de acordare
Distribuie:

 

A fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul privind acordarea certificatelor de urgență pentru operatorii a căror activitate este afectată în contextul pandemiei SARS-CoV-2. Procedura este prevăzută în Ordinul ministrului Economiei nr. 791/2020 și a fost publicat miercuri în Monitorul Oficial.

 

Ce prevăd reglementările?

Certificatele de Situație de Urgență (CSU) vor fi acordate de către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri se acordă la cerere, solicitanților, operatori economici a căror activitate este afectată în contextul pandemiei SARS-CoV-2.

Solicitanții sunt persoanele îndrituite legal, conform prevederilor OUG 30/2020 și OUG 29/2020, respectiv:
operatorii economici care își întrerup activitatea total sau parțial in baza deciziilor emise de autoritatile publice competente potrivit legii, pe perioada starii de urgenta decretate (în principiu la această categorie se vor încadra hotelurile, restaurantele, cafenelele, instituțiile de spectacole, etc. Guvernul urmează să publice în zilele următoare o listă cu codurile CAEN pentru care se va aplica facilitatea)
operatorii economici care își reduc activitatea ca urmare a efectelor epidemiei COVID-19, respectiv înregistreaza o diminuare a încasarilor cu un procent de minimum 25% fata de media încasărilor din perioada ianuarie-februarie 2020.

 

Cererea pentru eliberarea CSU se depune de către solicitant, exclusiv electronic, prin intermediul platformei http://prevenire.gov.ro/, iar eliberarea certificatelor se va face automat, electronic, după validarea de către sistem a solicitării.

 

Ce tipuri de certificate vor exista?
Certificatele de situație de urgență vor fi emise în 2 forme:

Tip 1 – ALBASTRU – în forma prezentată în Anexa 1 a Ordinului, pentru solicitanții care cer acordarea acestuia în baza declarației pe proprie răspundere (modelul declarației este cuprins în Anexa 3 a Ordinului), din care rezultă întreruperea totală sau parțială a activității, ca urmare a deciziilor emise de autoritățile publice competente, potrivit legii, în perioada Stării de Urgență declarate.

A apărut procedura de acordare a Certificatelor de Situație de Urgență!

 

Tip 2 – GALBEN – în forma prezentată în Anexa 2 a Ordinului, pentru solicitanții care cer acordarea acestuia în baza declarației pe proprie răspundere (modelul declarației este cuprins în Anexa 3 a Ordinului), din care rezultă înregistrarea unei diminuări a încasărilor în luna martie 2020, cu un procent de minim 25% față de media încasărilor din perioada ianuarie – februarie 2020.

A apărut procedura de acordare a Certificatelor de Situație de Urgență!

 

Atenție! Un solicitant poate cere eliberarea unui singur tip de certificat.

 

Unde vor fi folosite certificatele?

-În relația cu instituțiile publice pentru obținerea de facilități/măsuri de sprijin
-în relațiile comerciale, pentru renegocierea unor contracte.

Cum se obține certificatul?

În vederea obținerii certificatului de urgență TIP 1 (ALBASTRU) / TIP 2 (GALBEN), solicitantul încarcă în platformă următoarele informații și documente:
-datele de identificare
-declarația pe proprie răspundere a reprezentantului legal, prin care acesta atestă că toate informațiile și documentele care stau la baza cererii pentru obținerea certificatului sunt conforme cu realitatea și respectă legislația în vigoare raportat la tipul de certificat solicitat (cu referire la închiderea totală sau parțială a activității, sau la diminuarea încasărilor, în cuantumul indicat).

Solicitanții care nu sunt înregistrați la Oficiul Registrului Comerțului furnizează informațiile și documentele indicate mai sus și documente privind autorizarea activității.

Modelul declarației pe proprie răspundere se postează de către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, pe platforma http://prevenire.gov.ro/.

A apărut procedura de acordare a Certificatelor de Situație de Urgență!

 

Documentele prevăzute mai sus se încarcă obligatoriu în platforma http://prevenire.gov.ro/, sub semnătura electronică a reprezentantului legal, al operatorului economic, sau a unui împuternicit al acestuia, deținător de semnătură electronică.

În situația în care reprezentantul legal nu deține semnătura electronică, acesta poate semna olograf, urmând ca toate documentele încărcate în platforma http://prevenire.gov.ro/ (inclusiv declarația pe propria răspundere) să fie semnate electronic de către împuternicitul desemnat în acest sens.

Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri eliberează CSU doar pe perioada existenței Stării de Urgență în România

 

Cum se verifică autenticitatea CSU și a informațiilor care stau la baza eliberării acestuia?
CSU sunt valabile fără semnătură și ștampilă, iar verificarea acestora se poate efectua pe platforma http://prevenire.gov.ro/, după serie și număr.

În cadrul acțiunilor de inspecție și control desfășurate de organele abilitate, acestea verifică inclusiv documentele care au stat la baza emiterii declarației pe propria răspundere de către solicitanți.

În ipoteza identificării vreunor suspiciuni rezonabile privind obținerea CSU, cu nerespectarea dispozițiilor legale, ori prin neatestarea situației reale de drept și/sau de fapt a solicitantului, se sesizează organele abilitate în vederea stabilirii măsurilor, potrivit competențelor.

În termen de 5 zile de la aprobarea și publicarea Ordinului în Monitorul Oficial (adică 30 martie), Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri va asigura adaptarea și funcționarea platformei electronice http://prevenire.gov.ro/, în scopul implementării Ordinului, respectiv obținerii certificatelor.

 

*****

Articol preluat integral de la Ascent Group.Eu

Categorie: Știri
Etichete: Adela Cristea, agenti economici, coronavirus
Distribuie:
Krak
Articolul anterior
[ACTUALIZARE] O femeie de 32 de ani din Șicula este în STARE CRITICĂ la ATI-ul Spitalului Județean, iar o avocată din Arad cunoscută ca reprezentând cetățeni ITALIENI este suspectă de COVID-19. Analizele câtorva dintre cadrele medicale de la Spitalul Județean Arad au sosit și, din fericire, primele sunt NEGATIVE la CORONAVIRUS
Articolul următor
Cu prilejul #coronavirusului și cu sprijinul autorităților, NE ÎNMULȚIM: încă un lot de 190 de „mediteraneeni adunați de pe străzile Romei” au fost… REPATRIAȚI ÎN CARANTINĂ cu o cursă charter operată de Tarom

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Revolut
ULTIMELE ȘTIRI

Proba practică pentru obținerea permisului categoria B va putea fi susținută în ziua de sâmbătă, 19 septembrie 2026

0
În scopul reducerii timpului de programare la proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Arad va asigura examinarea candidaților pentru proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere categoria B și în ziua de sâmbătă, 19 septembrie 2026. Astfel, începând cu data de 03.09.2026, ora 09:00, candidații declarați „admis” la proba teoretică se vor putea programa la ghișeu, în limita locurilor disponibile, pentru examinarea la proba practică pentru obținerea permisului de conducere, la categoria B,. Programarea se va putea efectua și de către școlile de conducători…

Județul Arad, sub Cod Galben de temperaturi deosebit de ridicate și local caniculă

0
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică privind canicula și disconfortul termic deosebit de accentuat ce vizează, luni, un număr de 13 județe. Astfel, luni, 31 august, în intervalul orar 10:00 – 21:00, județul Arad și alte 12 județe se va afla sub Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate și local caniculă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 și 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Protejați-vă de efectele temperaturilor extreme! • Nu lăsați niciodată copiii sau animalele de companie singuri în autoturisme, nici măcar pentru câteva minute; • Programați…

VIDEO Căpâlnaș | 20 de hectare afectate de un incendiu la vegetație uscată

0
Un incendiu masiv de vegetație uscată a izbucnit duminică seara, în jurul orei 22.00, în apropierea localității Căpâlnaș, afectând o suprafață de aproximativ 20 de hectare. https://www.criticarad.ro/wp-content/uploads/2026/08/capalnas_incendiu.mp4 (Sursa video – ISU Arad) Pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Birchiș au intervenit de urgență la fața locului cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. În sprijinul echipajelor operative au venit și pompierii voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Birchiș. Datorită intervenției rapide a forțelor de salvare, flăcările au fost localizate la timp și s-a împiedicat extinderea acestora. Incendiul a fost lichidat complet în jurul…

VIDEO Un bărbat de 52 de ani din Dumbrăvița a ajuns de la o „bere cu băieții”, direct în arest pentru 24 de ore

0
Un bărbat de 52 de ani din Dumbrăvița a fost reținut de polițiști după ce a bătut un localnic pe terasa unui magazin din localitate. Incidentul a avut loc sâmbătă seară, în jurul orei 18:45, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan. Pe numele agresorului a fost deschis un dosar penal pentru lovire și tulburarea liniștii publice. reținut_scandal Dumbrăvița „La data de 29 august a.c., în jurul orei 18.45, polițiștii Secției 8 Rurală Săvârșin au fost sesizați despre un scandal, în Dumbrăvița. Din cercetări a reieșit că, un bărbat de 52 de ani, din Dumbrăvița, pe fondul…

VIDEO O casă a fost mistuită de flăcări, în toiul nopții, la Felnac

0
Un incendiu violent a izbucnit azi-noapte, în jurul orei 03:00, la o locuință din Felnac. Flăcările au cuprins rapid acoperișul și trei camere, extinzându-se pe o suprafață de 300 de metri pătrați. Pentru stingerea focului au intervenit de urgență pompierii arădeni, cu două autospeciale și o ambulanță SMURD, sprijiniți de voluntarii de la SVSU Felnac. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. Din primele cercetări, dezastrul a fost provocat de un scurtcircuit produs de un cablu electric defect sau neizolat. incendiu Felnac „La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul acoperișului locuinței și în…

Buciu din Gai 2026 | Trei zile de evenimente pentru comunitate, în preajma Hramului Bisericii Ortodoxe Române Gai

0
În perioada 4–6 septembrie, Parcul Central Gai găzduiește o nouă ediție Buciu din Gai, evenimentul comunității organizat în fiecare an în preajma Hramului Bisericii Ortodoxe Române Gai, Nașterea Maicii Domnului. Ediția din acest an aduce, pe parcursul a trei zile, activități pentru copii și adulți, competiții sportive, robotică, film, ateliere creative, dans, concerte și un concurs de gătit. Evenimentul este organizat de Asociația Gai – Cartierul Nostru (AGCN), în parteneriat cu Parohia Ortodoxă Română Arad-Gai, Primăria Municipiul Arad, Crama Andronic, Platinum, Temerarii Veseli și Șah Club Vados. Buciu din Gai s-a conturat în jurul unei sărbători importante pentru cartier –…
Marketing Arad, Branding Arad
DE LA ACELAȘI AUTOR

De la 1 septembrie încep înscrierile la Palatul Copiilor Arad, pentru anul școlar 2026–2027

0
Copiii și adolescenții din Arad care vor să își descopere și să își dezvolte pasiunile sunt așteptați să se înscrie la activitățile organizate de Palatul Copiilor Arad. Începând cu 1 septembrie, instituția intră în cea de-a patra etapă de înscrieri pentru anul școlar 2026–2027. Oferta educațională le permite elevilor să participe la una sau mai multe activități, în funcție de interesele și aptitudinile fiecăruia. Cercurile Palatului Copiilor reprezintă o alternativă atractivă pentru petrecerea timpului liber, într-un cadru educativ și creativ, alături de profesori coordonatori. Pentru înscriere este necesară completarea unei cereri de către părinte, reprezentant legal sau tutore, precum și…

Maestrul Internațional de șah Ranko Szuhanek își lansează la Timișoara volumul The Risk Assessment in Chess

0
Ranko Szuhanek își lansează, la Timișoara, volumul The Risk Assessment in Chess, publicat de prestigioasa editură Chess Informant, în cadrul unui eveniment organizat de Fundația Politehnica și Universitatea Politehnica Timișoara. Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara îl felicită pe autor pentru această realizare editorială deosebită și își exprimă aprecierea pentru contribuția sa la promovarea șahului de performanță. Timișoara va găzdui, joi, 3 septembrie 2026, începând cu ora 13:00, în Sala Mare a Senatului Universității Politehnica Timișoara (Piața Victoriei nr. 2), lansarea oficială în România a volumului „The Risk Assessment in Chess – Analiza riscului în șah”, semnat…

Începe admiterea de toamnă la UVVG | O nouă oportunitate pentru viitorii studenți

0
Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad organizează, începând cu 1 septembrie 2026, sesiunea de admitere de toamnă pentru anul universitar 2026–2027, oferind candidaților o nouă oportunitate de a-și începe parcursul academic și profesional în cadrul programele de studii care mai au locuri disponibile. Pentru Facultățile de Medicină, Stomatologie și Farmacie, înscrierile pentru sesiunea de toamnă se desfășoară în perioada 1–20 septembrie, iar pentru programele din categoria non-medicală, înscrierile se desfășoară în perioada 1–21 septembrie. În această categorie sunt incluse programele din domeniile Științe Juridice, Științe Socio-Umane și Educație Fizică și Sport, Științe Economice, Informatică și Inginerie, precum și programul…

Atelier de modelaj din hârtie reciclată cu Alexandra Floarea, la habitat B1

0
habitat B1 invită publicul la un nou atelier din seria Make it happen!, dedicată modurilor sustenabile de creație. Pe 5 septembrie, de la ora 17:00, participanții sunt invitați să descopere alături de artista Alexandra Floarea cum pot transforma reziduurile de hârtie în pastă de modelaj și, mai apoi, în mici sculpturi reprezentând diferite animale. Atelierul propune o experiență practică și accesibilă, în care un material obișnuit, considerat de multe ori deșeu, este transformat într-un material pentru creație. Participanții vor învăța procesul de obținere a pastei din hârtie reciclată și vor experimenta cu aceasta pentru a realiza propriile mici sculpturi.  Activitatea…

„Dincolo de ziduri, prin cuvinte” –  Ziua Națională a Limbii Române, marcată prin lectură, dialog și educație

0
Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad, în parteneriat cu Penitenciarul Arad, organizează, cu prilejul Zilei Naționale a Limbii Române, activitatea cultural-educativă „Dincolo de ziduri, prin cuvinte”, un eveniment dedicat limbii române, lecturii și rolului pe care cuvintele îl pot avea în formarea identității și în schimbarea perspectivei asupra vieții. Evenimentul va avea loc luni, 31 august 2026, începând cu ora 10:00, la Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad, și propune un cadru de dialog, reflecție și exprimare personală, în care cartea și cuvântul devin instrumente de apropiere, educație și speranță. Sub mesajul „Citim. Înțelegem. Ne conectăm. Împreună, prin puterea cuvintelor.”,…

GALERIE FOTO A trecut o săptămână de când pompierii arădeni participă la misiunea de stingere a incendiilor din Serbia

0
A trecut o săptămână de când pompierii arădeni participă la misiunea internațională desfășurată în Republica Serbia, pentru sprijinirea operațiunilor de stingere a incendiilor de vegetație și pădure. ISU Arad este reprezentat în cadrul modulului românesc RO GFFF-V de 10 pompieri militari și două autospeciale de stingere, care acționează alături de celelalte forțe mobilizate în zona Deliblato Sands. (Foto: pompieri arădeni în misiunea din Serbia, august 2026 / sursa: ISU Arad) „Misiunea se desfășoară în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, în urma solicitării de sprijin formulate de autoritățile sârbe. În aceste zile, pompierii arădeni participă la acțiunile desfășurate…
Bodyguard Elite
Articolul următor Cu prilejul #coronavirusului și cu sprijinul autorităților, NE ÎNMULȚIM: încă un lot de 190 de „mediteraneeni adunați de pe străzile Romei” au fost… REPATRIAȚI ÎN CARANTINĂ cu o cursă charter operată de Tarom Apasă aici pentru a citi
Secret Link