CULTURĂ

A fost ZIUA CULTURII la Simpozionul internațional de DIALOGURI Româno-Chineze de la Arad

 

Joi, 15 noiembrie a fost ziua pe care Simpozionul internațional „Cultură și Civilizație Chineză. Dialoguri româno-chineze” a dedicat-o exclusiv CULTURII. În Sala „Ferdinand” a Palatului Administrativ Arad,  au fost citite  lucrările de cercetare pregătite de autorii lor vorbind în fața unui prezidiu format din reprezentanți ai administrației locale – viceprimarul Călin Bibarț, consilierii Mariana Cismașiu și Beniamin Vărcuș, și administrația județeană – prefect Florentina Horgea, președintele CJA – Iustin Cionca, plus primarul orașului Pecica, Petru Antal.

„Ne bucurăm că acest eveniment a reușit să se impună ca unul de tradiție. Mulțumesc Ambasadei Chinei la București pentru sprijinul pe care ni-l acordă și pentru faptul că an de an este alături de noi la acest simpozion. China este un exemplu și cu siguranță avem foarte multe de învățat din această relație bilaterală”, a punctat prof. univ. dr. Lizica Mihuț, președintele Casei Româno-Chineze Arad încă din deschiderea lucrărilor. La rândul său, doamna Zhao Li, Consilier Cultural în cadrul Ambasadei, a declarat: „Sunt onorată să particip la acest simpozion. Lucrările prezentate sunt extrem de bine elaborate, fiind documentate la modul foarte serios. Sunt aici să învăț, să facem schimb de idei și opinii și să căutăm o cale comună pentru cooperare și dezvoltare”.

S-au citit 23 de lucrări în cadrul Simpozionului –

lista acestora o (re)găsiți în articolul asociat -, iar noi am ales (dintre cele care ne-au fost trimise), două: una etalând un discurs eminamente politic, iar cealaltă, unul eminamente cultural – înțelegând astfel să redăm, pentru cei care nu au participat la întâlnire, nivelul intelectual al discuțiilor.

Domnule consilier Zhao Li, doamna secretar Qi Yue, a AMBASADEI  REPUBLICII POPULARE CHINEZE ÎN ROMÂNIA.

Doamnă Prof. dr. Lizica Mihuț, stimați oaspeți

„Cultura nu este altceva decât drumul către libertate”, spunea foarte frumos Sergiu Celibidache. În fond o punte de legătură între naţiuni și civilizații, o cale spre eliberarea și unificarea spiritelor în sens creativ într-un act de universalitate.

Ca arădean și reprezentant al lor mă simt mândru că un simpozion de o asemenea valoare și amploare se desfășoara aici sub ochii noștri, iar doamna prof. dr. Lizica Mihuț joacă și de această dată un rol determinant în articularea unui demers minunat.

Se spune că în orice coabitare specialistul trebuie să fie dublat de omul de cultură iar frumusețea acestei întâlniri spirituale rezidă în însuși nivelul ridicat al ideilor și credințelor exprimate.

După cum este și normal, contactul intercultural devine funcţional doar prin comunicare, iar diversitatea socio-culturală constituie esența acestei interacțiuni.

Acest punct de intersecţie a culturilor şi a limbilor, oricum ar fi el denumit, atrage însă atenţia şi asupra faptului că relaţia dintre propriu şi străin nu este o opoziţie categorică, ci se bazează pe treceri, transgresări, transpoziţii. Doar în felul acesta este posibilă schimbarea de mentalități.

Cunoașterea și recunoașterea mutuală permite promovarea ȋncrederii care poate ajunge la o veritabilă cooperare și dezvoltare a solidarităţii. Ori pentru a stabili acest dialog trebuie să ȋncepem prin a ne cunoaște unul cu altul, să valorizăm ce avem ȋn comun și  să credem ȋn puterea și virtuţile solidarităţii.

Pentru a atinge aceste nobile obiective, care sunt ȋn strânsă legătură cu difuzarea lor și a cunoștinţelor referitoare la ele, este necesară o profundă cunoaștere a popoarelor noastre, a civilizaţiilor și religiilor lor, pe baza unor studii și dialoguri care acoperă diferite domenii de cunoaștere.

Trecutul face apel la conștiinţa noastră pentru o mai bună organizare a prezentului și crearea viitorul nostru.

Cum spunea și vicepreședintele Casei Româno-Chineze din Arad, domnul deputat Dorel Căprar, avem enorm de învăţat din experienţa Chinei, iar o componentă vitală a parteneriatul nostru se materializează și prin programe ce presupun schimburi de studenţi între universităţi romăneşti şi structuri educaţionale din China.

Îmi aduc cu plăcere aminte de vizita, în 2014, a Excelenţei sale, doamna Huo Yuhzen, ambasadorul Republicii Populare Chineze în România, în condiţiile în care o autoritate publică chineză de un asemenea rang diplomatic nu a mai fost prezentă în partea de vest a ţării de 20 de ani.

4 ani mai târziu, Excelenţa Sa, domnul Xu Feihong, actualul ambasador al Chinei, afirma, tot la Arad că pentru domnia sa reprezintă o provocare găsirea de noi căi de colaborare, de deschidere a noi parteneriate în plan ştiinţific, cultural şi didactic.

În încheiere îmi revine plăcutul și onorantul privilegiu de a vă mulțumi și a ura mult succes activităților derulate sub egida SIMPOZIONULUI INTERNAȚIONAL. CULTURĂ ȘI CIVILIZAȚIE CHINEZĂ. DIALOGURI ROMÂNO-CHINEZE.

Beniamin Vărcuș

………………………………………

Elemente tradiționale în cinematografia modernă chineză

China, un imperiu al culturii, provocarea supremă de a condensa în ochii posterității patru milenii de civilizație și spiritualitate într-un biet secol de expunere cinematografică. Ca întotdeauna, evidențele înșeală iar superficialitatea occidentală ignoră în mod involuntar varietatea, bogăția și profunzimea discursului cinematografic chinez. În realitate, orice încercare vestică de sistemizare a informației va fi una lapidară, subiectivă și evident incompletă. Epopeea națională chineză nu poate fi rezumată într-un efort jurnalistic, fie el și enciclopedic și totuși orice demers de această natură este în fond un act  de iubire față de cea mai mare și complexă națiune din lume.
În era globală a vapoarelor cu aburi și a trenurilor emergente, Shanghai se impunea la sfârșitul secolului 19 drept capitala mondială culturală a noii ordini intelectuale.

La 11 August 1896, la nici un an după ce frații Lumiere uimeau mapamondul cu cea mai îndrăzneață invenție, cinematograful, grădina Xu Yuan din Shanghai devenea în premieră spațiul de atracție al celei de a șaptea arte. Istoric, vorbim despre cea de-a doua proiecție din lume după miracolul petrecut la Grand Cafe de Paris în Decembrie 1895.

Despre pionierat cinematografic chinez, propriu-zis, discutăm însă începând din 1905, când studiourile foto Beijing Fengai și Tan Xinpei prezentau adaptarea pe celuloid a unei opere tradiționale chineze, „Bătălia de la Dingjunshan”, prima pagină din epopeea națională istorică a Chinei. Se întâmpla la doar trei ani după ce Georges Méliès electriza planeta cu a sa transcriere originală după Jules Verne „Voiajul în lună”.

Industria cinematografică a Chinei prinde aripi în 1913, atât comercial căt și intelectual, cineaștii chinezi fiind printre primii care în plină eră a filmului mut au transpus pe ecran opera lui William Shakespeare. Primul reper cultural de asemenea factură, o punte de legătură spirituală între cele 2 spații culturale majore non-antagoniste este chiar ecranizarea piesei „Neguțătorul din Veneția” a bardului din Stratford-upon-Avon, un efort de substanță al autorilor chinezi. Concomitent, Shanghai-ul cosmopolit proiecta povestea sensibilă a „Damei cu camelii”, într-o adaptare originală proprie după Alexandre Dumas fiul. Este perioada în care întreprinzătorii chinezi încep să construiască marile studiouri, punând bazele infrastructurii industriei cinematografice naționale.

Un principiu confucianist proclamă moralitatea în Artă și exact aceasta este linia de distincție între cinematograful chinez și cel comercial occidental. Spectaculosul, epicul poate și trebuie să conțină valențe educative, calea directă și armonioasă de ridicare a nivelului cultural al poporului și indirect cartea de vizită emblematică a artei cinematografice chineze.
China a evitat și depășit progresiv, cu înțelepciune și delicatețe, toate capcanele din care a mușcat cinematograful european și cel nord-amercian, de la accesibilizarea trivială a limbajului filmic și până la mistificarea ori simplificarea istoriei.
Nu întâmplător Ministerul Culturii a jucat încă de la sfărșitul anilor ’40 un rol crucial în menținera unui standard înalt de calitate, respectabilitate și sobrietate a tuturor producțiilor cinematografice. Totul în paralel cu o politică inteligentă de distribuție a filmelor în mediul rural autohton, fără a neglija însă piețele externe de distribuție.

De la izvoare istorice solide, documentare, scenografie, costume și muzică epopeea națională chineză este dominată de autenticitate, coerență și continuitate.
Construcția este durabilă, deloc influențată de mode și cu un respect profund pentru tradiție în cele mai respectuoase forme estetice ale sale.
Sigur că atât suportul legislativ cât și finanțarea statală responsabilă, au creat fundamentul dezvoltării și evoluției armonioase a artei cinematografice, iar asta cu preponderență după 1946.
Ca un exemplu al efervescenței filmice de după război, statistic vorbim, în doar 17 ani, despre 603 opere de ficțiune și 8342 de documentare.

Mai aproape de vremurile noastre, o nouă eră de aur a cinematografului chinez începe în 1978 când reformele profunde și deschiderea președintelui Deng Xiaoping dau substanță noului val de cineaști. Este extrem de interesant de remarcat cum cinematograful chinez a reușit să se impună pe o piață concurențială puternică, fără a face compromisuri în ceea ce privește alterarea formelor estetice dar cultivând, în același timp, exact caracterul de atractivitate necesar pentru a face aceste producții marketabile la nivel mondial.
Măsura și realismul reglementează în anii ’80 producția internă, bugetele individuale și finanțarile producțiilor fiind în concordanță cu interesul intern, cel internațional și așteptările de piață ale filmelor. Tocmai acest echilibru a făcut ca pierderile financiare să fie minime, în situația în care industria de film reușește să deschidă drumul pentru pătrunderea într-o nișă importantă a pieței vestice, filmul de Artă.

O dramă istorică intimistă de substanță, bine scrisă, produsă la un cost rezonabil, era capabilă să cucerească intelectualitatea europeană, asigurând în același timp condiții de marketing excelente pe această piață. Cineaștii chinezi din generația tânără devin în deceniul 9 avangarda festivalului de film de la Cannes. Artă, profunzime, universalitate și comerț, asta a demonstrat cineastul Ang Lee cu „Crouching Tiger, Hidden Dragon” în anul 2000, peliculă care a câștigat peste 40 de premii internaționale și a încasat 128 milioane de dolari doar în Statele Unite, devenind cel mai vizionat film străin în SUA din toate timpurile. Criticii de film consideră pelicula drept cea mai mare provocare prietenească pe care China a putut-o produce Hollywoodului, învingându-i pe americani cu propriile arme, într-un produs cinematografic care a adus la același numitor atât cinefilii exigenți cât și simpli iubitori de cinema de pe Noul Continent. Bazat pe o serie de nuvele Wuxia a scriitorului Wang Dulu, publicate în anii ’30, „Crouching Tiger, Hidden Dragon”, a dat aripi gigantice cinematografului chinez modern, deschizând calea pentru blockbustere precum  „Warlords”, „Red Cliff”,  sau „Confucius”.

Sunt vremurile în care întreaga lume află cine este Jet Li, care se impune drept unul dintre cei mai populari actori de pe mapamond cu „Hero” (2002) a lui Yimou Zhang, nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin și care și-a adjudecat nu mai puțin de 37 de premii internaționale.”Hero” deține de asemenea recordul de a fi primul film străin care a deschis direct de pe primul loc la box-office în America.
Cel mai scump film chinez din toate timpurile este și un exemplu de perfecțiune în ceea ce privește acuratețea și ambiția reconstituirii istorice. Peste 18.000 de figuranți au participat la realizarea sa, în timp ce regizorul Yimou Zhang a dispus ca 300 de cai să fie vopsiți în negru din rațiuni de estetică vizuală dar și de individualizare a forțelor armate ale imperiului Quin.

Regretatul critic american Roger Ebert scria la premieră: „Frumos și interesant, un omagiu definitoriu a artei războiului și eroismului în cea mai frumoasă tradiție chineză”.

Doar câțiva ani mai târziu, John Woo avea să uimească lumea cu un poem epic superb, „Red Cliff” (2008) bazat pe celebra bătălie de la sfârșitul dinastiei Han, varianta originală totalizând nu mai puțin de 288 de minute. În China filmul a doborât recordul  în materie de spectatori, deținut anterior de „Titanic” a lui James Cameron.

Succesul aceluiași regizor american avea să fie eclipsat doi ani mai târziu, când o producție autohtonă de ținută, „Confucius” cu Chow Yun-fat, zdrobea „Avatar” pe filiera biletelor vândute în China. Lansată la 2560 ani de la nașterea filosofului, pelicula este un triumf al principiului moralității personale și guvernamentale, al corectitudinii relațiilor sociale, justiției și sincerității.

Chiar și pentru specialiști este dificil de evaluat dimensiunile exacte ale staturii industriei cinematografice chineze, una strâns legată de rolul său covârșitor în economia mondială și deschiderea generoasă a culturii și civilizației spre întreg globul. E o realitate că în prezent, China redefinește dinamic întreaga față a cinematografului mondial.

Alexandru Chiriță

***

Ziua s-a încheiat cu un concert simfonic susținut de Filarmonica de Stat din Arad, pe a cărei scenă, pentru prima oară în ultimii 38 de ani, în programul Filarmonicii arădene s-a regăsit o lucrare a unui compozitor chinez Li Quan Chi: uvertura „Sărbătoarea primăverii”.

 

Articol asociat:

Simpozionul internațional „Cultură și Civilizație Chineză. Dialoguri româno-chineze” – Ediția a IV-a [PROGRAM]

Critic Arad, 16 noiembrie 2018 8:52

simpozion-6simpozion-8simpozion-5simpozion-3simpozion-2simpozion-1