miercuri, iunie 29, 2022

A VII-a ediție a Școlii de Vară „Vara de AR.TE“, la Arad. Înscrierile se fac în perioada 10 – 24 iunie

 

Centrul Municipal de Cultură Arad în colaborare cu Colegiul Național de Arte „Sabin Drăgoi“ va organiza a VII-a ediție a școlii de vară „Vara de AR.TE“, un program special pregătit pentru vacanță, care se adresează copiilor și elevilor.
Când și unde?

A șaptea ediție a programului „Vara de AR.TE“ va avea loc în perioada 4 iulie 2022 – 12 august 2022, în curtea Clădirii Preparandiei din municipiul Arad, strada Preparandiei, nr. 13.

Activități structurate pe 3 module

În cadrul școlii de vară, participanții vor putea să participe la trei module, care vor avea loc de luni până vineri, între orele 9:00 – 11:00 și 11:00 – 13:00, astfel:

  • actorie/dezvoltare personală
  • dans clasic, jocuri interactive/ateliere de creație
  • muzică/instrumente muzicale.
Program

În zilele de luni, marți și miercuri se va derula programul „Fii actor pentru o zi“, care va cuprinde lecții de dicție, actorie, improvizație dar și cursuri de dezvoltare personală și codul bunelor maniere.

De asemenea, în perioadele 18 – 20 iulie și 8 – 10 august, în zilele de luni, marți și miercuri va avea loc cursul de dans clasic.

În zilele de joi vor fi organizate jocuri interactive și ateliere de creație păpuși tradiționale, marionete, păpuși de mână, măști.

În zilele de vineri vor avea loc cursurile de pian și instrumente de percuție.

Cine se poate participa și condiții pentru înscriere

Toate modulele pot fi frecventate de copiii cu vârsta cuprinsă între 5 – 14 ani, iar participarea la acestea este gratuită, fiind necesară înscrierea.

Înscrierile se fac în perioada 10 iunie – 24 iunie, la secretariatul Centrului Municipal de Cultură, situat pe Bulevardul Revoluției nr. 97, etaj 1, ap. 4, și la adresa de email: [email protected]

Formularul de înscriere poate fi descărcat la adresa:
https://www.cmcarad.ro/ro/documente

Cursurile sunt gratuite!

Prima ediție a școlii de vară „Vara de ARTE“ a avut loc în 2015, iar de atunci în fiecare an, organizatorii, Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad, propun ateliere atractive pentru elevii care care se vor afla în Arad în perioada estivală.

Critic Arad
Critic Aradhttps://criticarad.ro/
Cotidian din Arad cu prima aparitie in 8 aprilie, 2016, cuprinzând știri, reportaje, investigații de presa, opinii, pamflete, sport si publicitate

Ultimele Știri

Related news