
ISU Arad a anunțat în această dimineață despre producerea unui accident rutier, la intrarea în localitatea Căpruța. O mașină răsturnată și o victimă încarcerată. Serviciul de Ambulanță a alocat pentru intervenție echipajul EMU-A Săvârșin.
Pompierii militari ai Secției Bârzava au intervenit cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare și un echipaj SMURD, pentru extragerea unei victime încarcerate în urma unui accident rutier în care a fost implicat un autoturism, pe DN7, în localitatea Căpruța.
Victima a fost extrasă în viață și preluată de echipajul medical SMURD.
În sprijinul forțelor, a fost solicitat elicopterul SMURD care a preluat victima și a transportat-o la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare.
Victima este un bărbat de 39 ani,
și a fost preluat de către echipajul ESA și transportat la UPU Județean Arad. Acesta era conștient, cu diagnostic traumatism cranio-cerebral cu pierdere conștiență, fractură deschisă gambă stângă și fractură închisă la tibia dreaptă.
Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului.
( Foto – ISU Arad)
Biroul de presă al ISU Arad
AIPJ Arad – ora 10.30:
………………………………………
În dimineața zilei de 16 februarie a.c., în jurul orei 07:51, polițiștii orașului Lipova au fost sesizați despre un eveniment rutier.
Din primele cercetări, a reieșit că un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Săvârșin, în timp ce conducea un autoturism în Căpruța, pe D.N. 7, a acroșat un stâlp.
În urma impactului a rezultat rănirea ușoară (la prima vedere) a conducătorului auto, acesta fiind transportat la spital pentru evaluarea stării sale și acordarea de îngrijiri medicale.
Fiind rănit ușor, conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul alcooltest, urmând a-i fi recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal, întocmit pentru vătămare corporală din culpă.
Fii primul care comentează