Acțiune de deratizare pe domeniul public şi privat al municipiului

deratizare
Distribuie:
[COMUNICAT DE PRESĂ]
O nouă acțiune de deratizare pe domeniul public şi privat al municipiului Arad

Primăria Municipiului Arad va desfășura prin intermediul operatorului specializat, în perioada 12 – 16 decembrie 2022 o nouă acțiune de deratizare (combatere rozătoare) pe domeniul public şi privat al municipiului Arad (prima trecere). Această activitate are ca scop reducerea substanțială a populației de șoareci și șobolani și menținerea acestora la un nivel numeric cât mai scăzut.

Tratamentul specific de deratizare defensivă se va aplica pe spațiile deschise, zonele verzi din parcuri, scuaruri, piețe, zone demolate și/sau neconstruite de pe domeniul public al municipalității, imobile sau terenuri dobândite de Municipiul Arad, zonele căminelor de vizitare ale rețelei de canalizare, în proximitatea zonelor de depozitare a deșeurilor menajere/ municipale din platformele gospodăreşti și punctele de colectare precum și în locurile unde există focare declarate care pun în pericol sănătatea oamenilor și a animalelor, în cartierele de locuințe individuale sau în cele de blocuri unde se constată că există focare de infestare, la solicitarea/sesizarea populației sau a unor instituții.

Dacă condițiile meteorologice sunt nefavorabile, acțiunea se va decala corespunzător.

A doua trecere urmează să aibă loc în intervalul 19 – 22 decembrie 2022.

În funcție de gradul de infestare, deratizarea se realizează prin amplasarea strategică de stații de intoxicare alimentate cu raticid.

Produsele biocide utilizate sunt:

Varat Block, produs de tip 14 (Rodenticid) – sub formă de momeală gata utilizabilă (cuburi cerate), Varat Pellet, Ratex Pellet toate fiind avizate și certificate de Ministerul Sănătății și fac parte din lista produselor avizate pentru profilaxia sanitar umană.

Antidotul în caz de ingerare accidentală: Vitamina K1.

Pentru eficiență, activitatea de deratizare trebuie tratată în mod unitar, atât pe domeniul public cât și privat la nivelul localității, motiv pentru care facem apel cetățenilor, asociațiilor de locatari/proprietari, agenților economici și instituțiilor de pe raza municipiului să efectueze tratamente de deratizare pe proprietăți, clădiri, în subsolul blocurilor odată cu acțiunea întreprinsă pe domeniul public și privat al Municipiului Arad.

 

Categorie: Administrație
Etichete: deratizare pe domeniul public şi privat, municipiul Arad, Ratex Pellet, Varat Block, Varat Pellet
Distribuie:
Articolul anterior
Curs de CONTABILITATE la Camera de Comerţ Arad
Articolul următor
Austria, noi și Uniunea Europeană

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie