[ACTUALIZARE 2] Au fost Mândri de Gala lor!…

gala mandri
Distribuie:

[ACTUALIZARE 2]

Actualizăm articolul despre Gala „Mândru că suntem arădeni” publicând comunicatul de presă al organizatorilor:

Arădenii pentru arădeni

Arădenii pentru arădeni, așa s-ar putea numi a doua ediție a Galei ”Mândru că-s arădean”, desfășurată în 25.04.2016, la Teatrul Clasic ”Ioan Slavici”Arad. Nici măcar vremea nefavorabilă nu a împiedicat iubitorii de Arad să vină la evenimentul dedicat orașului de pe Mureș și mai ales oamenilor speciali și deosebiți cu care ne mândrim.

Scopul principal al galei a fost acela de a promova cultura, istoria, stilul de viață și moștenirea arădeană, contribuind astfel la dezvoltarea orașului și prin aceasta la asigurarea unui nivel cât mai ridicat al calității vieții arădene.

Dorind să reînvățăm comunitatea să-și protejeze și promoveze tradiția și valorile locale am avut plăcerea de a avea invitați valoroși care ne-au povestit despre Aradul lor, Aradul cu care se mândresc. Atfel, vorbitorii serii au fost Ileana Olaru, speaker, trainer și coach, Daniel Mitre, terapeut, Otilia Tigănaș, medic și scriitor, Buda Bujor,  fondatorul asociației Pro Urbe, Emanuel Popa, trainer.

Păstrând tradiția ca un gest de recunoștiință, reverență și respect s-au acordat medaliile  „Mândru că-s arădean”:

– Teatrului Clasic ”Ioan Slavici” pentru continuarea tradiției teatrului arădean din 1817 când Hirshl a decis să ne dăruiască un teatru, primul teatru permanent de pe teritoriul României,

– Lui Ovidiu Daniel Cismaș care a dus cu el bucuria de a fi arădean pănă pe vârful Chimborazo,

– Lui Mihai Molnar pentru inițiativa și efortul depus în organizarea festivalului Internațional Jazz Day în Arad, festival aflat la a treia ediție,

– Echipei de fotbal UTA, care ne-a dăruit clipe de maximă intensitate și motive de mândrie de-a lungul timpului,

– Lui Charles Neumann de Vegvar, celui care face parte din distinsa familie Neumann,  care ne-a învățat că “dăruirea este adevarata nobilitate”,

– Perechii talentate de păpușari, Nuți și Sorin Dorobanțu, cei care ne  oferă zi de zi uimire, bucurie și magie,

– Compozitorului, producatorului și solistului trupei Vița de Vie, Adrian Despot care ne-a demonstrat cum este sa fii un aradean demn și  curajos în momente mai puțin fericite,

– Echipei de la Savori Urbane care ne aduce aminte de gustul bunătăților tipic arădene,

– Celor două Universității arădene, Universitatea „Aurel Vlaicu” și Universitatea „Vasile Goldiș” pentru contribuția adusă educației arădenilor.

Evoluția tehnologiei a făcut posibilă întâlnirea noastră virtuală cu arădeni aflați la departare de orașul natal, astfel sloganul „Mândru că-s arădean” s-a facut auzit din Dubai, Canada, Egipt, Statele Unite ale Americii, Austria, Marea Britanie, Irlanda, Germania, Norvegia, etc.

De asemenea, am dorit să ne amintim de arădenii care au rămas arădeni în toate lumile posibile dedicându-le un moment in memoriam.

Seara dedicată urbei noastre a fost una încărcată de emoție și bucurie, este momentul să conștientizăm că Aradul este casa noastră, este parte din noi, Aradul suntem fiecare dintre noi…

 

……………………………..

[ACTUALIZARE 1] (26 aprilie 2016 @ 11:00) A fost Gala „Mândru că-s arădean” și a fost interesant – dacă nu crezi, vezi FOTO! 🙂

Unde-i mai vezi tu la un loc pe Ionel Ciupe cu familia sa tăcând în lojă, pe Sami Caba flancat de frații pretorieni întru credință, pe Cipri Luca încadrat de patrule de gherilă la negru, pe Adi Wiener singur-cuc cu o față de zici că deja o luat bătaie, bașca toți ziariștii din lume cu câte tri-patru obiective profesional-distractive, device-uri și prieteni după ei, vreo alte tri-patru (sau mi s-o dublat mie peisajul?) ansambluri de zâne îmbrăcate în costume populare românești zici că puse pe ele de Yves Saint Laurent însuși, minioni baptiști întru credința succesului propriu, moștenitori de imperii dărâmate, servicii atât de secrete încât cu toții le cunoaștem inclusiv poreclele nevestelor, oameni cu multe chei… pluuus (bonus de la Bunul Dumnezeu!) lipsă Gheorghe Falcă – unde mai vezi?!

No, i-or adunat „Oamenii de la Mândri” pe toți ăștia în Sala Mare a Teatrului de Stat Arad – ceea ce nu-i puțin lucru. Brighitta Saszet, Călin Costea, Adi Rotar și restul trupei au riscat multe „pas”-uri de la invitații, dar au ieșit mai mult decât onorabil din punct de vedere organizatoric.  Bila albă e că nici măcar Falcă nu-i aduna pe toți ăștia la un loc… apropo… că Jița îi un fel de „tata lu Hamlet” inclusiv – sau mai ales – în Teatru: chiar absent fiind, dictează toate subiectele din piesă (să auzi tu numa „Falcă”-n sus și „Falcă”-n jos… da… toți înjurându-l cu juma de gură și cu cealaltă fiind „sigur că iese”… puii mei… îți iese pe nas).
Da în afară de că n-o fost Falcă or mai fost multe lucruri și s-au spus multe vorbe faine, despre care cei de la „Mândri” ne vor înștiința într-un comunicat care stă să vină.

P.S.: Zen o fost la Gala „Mândru că-s arădean”! – deși n-am avut chef să stau până la capăt (am luat numai o chiftea pentru mine și-o bruschetă pentru fată, am dat noroc cu omuleții), pentru că eram foarte obosit și abia așteptam patul și nimic.

……………………………..

Titlul inițial (23 aprilie 2016 @ 15:31) Ești mândru că ești arădean?… Atunci vino luni seara la Teatru!

Aradul e sunet, e tăcere, e lumină şi întuneric, e muzică şi zgomot, e mişcare şi clişeu. E mărire dar și decădere, e istorie, tradiție și modernitate, inovație și conservatorism. Iniţiatorii acestui proiect, „Mândru că-s Arădean”,  Mihaela Popa, Adrian Rotar şi Saszet Brigitta sunt cei care au început să spună frumoasa poveste a Aradului.

Povestea „Mândru că-s Arădean” a început prin organizarea de tururi ghidate pentru arădeni cu scopul de a descoperi împreuna povestea Aradului cu arhitectura lui Szantay şi Tabacovici, cu dăruirea unor oameni ca Szalacz Gyula, cu simţul răspunderii unor înaintaşi ca şi Vasile Goldiş. În 6 iulie 2013 am pornit în prima aventură În Arad pe un traseu care ne-a învăţat să ridicăm privirea, să privim oraşul în asamblul său şi să ne bucurăm de comorile arhitecturale şi poveştile ascunse ale Aradului. Tururile continuă și în ziua de azi şi vă invităm să vă alăturaţi!

O altă parte a proiectului constă în prezentarea unor personalităţi, oameni de cultură, sportivi, fotografiaţi în faţa unui loc drag din Arad, însoţiţi de pancarta „Mândru că-s Arădean” și de un mesaj de dragoste și apartenență pentru oraș.

A treia componentă a proiectului se apropie mai mult de arădeni și va oferi o perspectivă unică asupra a ceea ce înseamnă să fii arădean și a sentimentului de apartanență locală și constă în prezentarea unor cetățeni, arădeni, oameni simpli pozați în oraș cu pancarta Mândru că-s arădean” și de un mesaj de dragoste și apartenență  al acestora pentru oraș.

A patra componentă a proiectului se apropie de tinerii și copii arădeni. La solicitarea școlilor și a diferitor persoane se organizează tururi ale Aradului pentru diferite categorii de tinerii, elevi clasele V- VIII, VIII- XII, studenți cu scopul de a le prezenta povestea orașului.

În 11 martie 2014 a avut loc prima Gală Mândru că-s arădean”, la Sala Studio, Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad în care s-a prezentat proiectul publicului, s-au purtat discuții interesante despre Arad și  patrimoniul său prin ochii unor oameni de seamă ai orașului, pictori, arhitecti, muzicieni, de asemenea s-au acordat şi distincţii de onoare “Mândru că-s arădean”.

 

În 25 aprilie 2016 vă invităm la a doua ediţie a Galei „Mândru că-s arădean”, ora 19.00, Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad.

 

Scopul principal al galei „Mândru că-s Arădean” este de a promova cultura, istoria, stilul de viaţă şi moştenirea arădeană pe plan local, naţional şi internaţional, contribuind astfel la abordarea durabilă a dezvoltării oraşului Arad şi prin aceasta, la asigurarea unui nivel cât mai ridicat al calităţii vieţii arădene.
Scopul galei este de a reînvăța comunitatea să-și preţuiască, protejeaze şi promoveze tradiţia şi valorile locale. Vom descoperi sau vom redescoperi patrimoniul și moștenirea unui oraș care era de multe ori comparat cu Viena. Vom învăța să ne prețuim istoria pentru a putea să ne construim un viitor; ne vom păstra identitatea și nu vom mai asista nepăsatori la decăderea și prăbușirea micii Viene de pe Mureș. Acest lucru ne definește ca oameni, cetățeni ai unei urbe care nu vrea să își uite trecutul spre a putea avea un viitor.

Ecourile pozitive ale primei gale ne fac sa credem ca editia a II-a va fii un adevarat succes. Mai jos gasiti impresii ale unor participanţi la prima gală „Mândru că-s Arădean”.

„Mândru că-s ARĂDEAN” – un exerciţiu cel putin potrivit pentru relevarea valorilor arădene şi ale arădenilor şi de identificare cu acestea. Avem valori certe, stabile, unele dintre ele mai vechi decât toate experienţele noastre, cumulate. Avem însă o oportunitate pentru care trebuie să fim atât mândri, cât şi recunoscători, aceea de a putea pune câte o cărămidă la temelia Aradului cu care vrem să ne mândrim acum şi în viitor. Un exerciţiu care te poziţionează mai ferm în spiritul oraşului. O seară emoţionantă şi autentică. Felicitări organizatorilor şi mulţumesc pentru aceasta provocare!” – Diana Engler

„Mândru că-s arădean” e unul dintre evenimentele pe care l-am pus la suflet. Consider că acele 2 ore și ceva au pus Aradul la adevarata sa valoare. M-am simțit arădean la un nivel european din toate punctele de vedere. Sunt mândru de colegii din spatele inițiativei, foarte fericit să fac parte din această frumoasă familie și sunt convins că seara de ieri a fost o trezire pentru mulți dintre noi. Aradul merită mai mult din partea locuitorilor săi și doar noi, Arădenii, hand to hand, putem transforma orașul așa cum o visăm.” Norbert Szucs

„Întâlnirea de acum două zile încă persistă în gândurile mele. Pe lângă faptul că am fost și am rămas foarte emoționată de atmosfera specială care s-a creat prin toți cei care și-au împărtășit gândurile și amintirile cu noi am rămas cu ideea clară că trebuie să pornim ceva concret în sensul păstrării Aradului așa cum îl avem. Să nu rămână doar în amintirile noastre. Să rămână și copiilor noștri, să-i putem crește așa cum am fost noi crescuți: MÂNDRI CĂ SUNTEM ARĂDENI!!! Mulțumesc pentru invitație și aștept următoarele proiecte ale acestei echipe senzaționale. FELICITĂRI!!!”Claudia Iuga

„Bucuria întâlnirii de ieri dă speranţă şi putere tuturor arădenilor, ajutând păstrarea oraşului, sufletului şi atitudinii cetăţeanului responsabil. BRAVO !!!”– Silvia Demian

(Comunicat de presă din partea Asociației „Mândri că suntem arădeni”)

Categorie: Știri
Etichete: Adrian Rotar, Adrian Wiener, Brigitte Saszet, Calin Costea, Ciprian Luca, comunicat de presa, gala, Ionel Ciupe, mandri ca suntem aradeni, Samuel Caba, teatru
Distribuie:
Articolul anterior
Din seria „să ne cunoaștem candidații” – ea este Viorica-Elvira Pop și vrea să dea TABLETE la toți arădenii! 🙂
Articolul următor
Călin Gabriel Costea și Partidul Mândri că Suntem Arădeni, validați pentru alegerile locale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie