[ACTUALIZARE 2] În acest ritm, sunt 15% șanse ca Stadionul UTA să se termine la timp! Nașul lui Coldea se ceartă cu finul lui Bîlcea pe 15% avans din primele 15 milioane de lei

în acest ritm
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

 

Călin Bibarț – primarul Aradului până la următoarele alegeri cel puțin – și Sergiu Bîlcea – care se vrea primar ulterior acestora, confundă războiul direct și personal pe care îl au la ei în partid cu construirea Stadionului UTA și se ceartă, prin intermediul lui Radu Dragoș… încă de la primii bani – 15% din banii ce trebuie dați constructorului SC DRAST COMPANY pentru ca să se „miște ceva”… în afară de „scandalul scaunelor prost vopsite” (FOTO PRINCIPAL – Suporteri FC UTA )!

Pentru a nenumărata oară,  echipa de suflet a arădenilor devine ținta electorală a politicienilor – fiind târâtă în mocirla scandalurilor lor.
De peste 6 ani începută, reconstrucția Stadionului „Francisc Neuman” a ajuns la un stadiu la care are nevoie de mult mai mulți bani decât cele 9… ulterior 11… acum încă 3, 5 milioane de euro (în două tranșe: 6.878.608 lei fără TVA, plus 9.469.427 lei fără TVA) – și ca și cum nu ar fi fost de ajuns „lălăielile” perpetue ale administrației arădene amestecate cu incompetența constructorului (mult-blamatul Tehnodomus), debutul a ceea ce trebuia să fie începutul unei frumoase relații post-divorț, a degenerat încă de la primii… 15%.
După cum urmează:

[PUNCT DE VEDERE]

Ca urmare a informațiilor apărute în presa scrisă și în mediul online cu privire la valoarea avansului acordat de Municipiul Arad societății DRAST COMPANY SRL pentru continuarea lucrărilor la Stadionul UTA, Primăria Arad face următoarele precizări:

În conformitate cu Hotărârea 264/2003 cu modificările și completările ulterioare   și anexele sale, coroborat cu subcapitolul 18.5 din contractul încheiat între Municipiul Arad și SC DRAST COMPANY SRL, „Achizitorul are dreptul de a acorda avans în condițiile prevăzute de HG 264/2003 republicată, cu modificările și completările ulterioare. Justificarea și recuperarea avansului se face în condițiile legii din facturile emise după execuția lucrărilor.”. Cu toate că  hotărârea guvernamentală punctează faptul că „valoarea avansului în cazul executării unor lucrări din fonduri publice poate fi de până la 15% din valoarea prevăzută în contract”,  beneficiarul, respectiv Municipiul Arad,  a acordat valoarea maximă admisă de lege ca avans la începerea lucrărilor, respectiv 15% din valoarea contractului..

Operatorul economic a fost  însțiințat de acest lucru prin adresa cu numărul 17504/05.03.2020.

„Atâta timp cât ambele părți respectă prevederile contractuale,  sunt sigur că stadionul UTA va fi finalizat la timp. Avansul acordat pentru continuarea lucrărilor a fost în conformitate cu legile în vigoare și prevederile contractuale. Pentru detalii se poate consulta Hotărârea 264/2003 cu modificările și completările ulterioare. Pentru noi documentele sunt grăitoare, nu vorbele. “, a concluzionat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Arad

***

Comunicatul face referire la declarația pe care administratorul firmei „Drast company”, Radu Dragoș, a oferit-o pentru aradon.ro: „Prin contract, Primăria se obligă să plătească, la începutul lucrărilor, până la 30% din totalul sumei licitate. Azi (n.n. – ieri) am avut surpriza să primesc o adresă din partea Primăriei, prin care sunt înștiințat că doar 15% din aceștia au fost alocați. Eu trebuie să plătesc avans între 30 și 50% la câteva echipamente de sute de mii de euro. E vorba de cele două tabele de marcaj (montate în peluze, sus), UPS-uri (surse de curent), turnicheți, trei lifturi, instalații sanitare, reclama luminoasă (care va fi montată la intrarea în stadion și pe care va sta scris UTA ARAD, pe o dimensiune de 14/12 metri), dar și scaune și mobilierul interior, care costă foarte mult. Trebuie discutat din timp pentru toate acestea, deoarece ele nu se mișcă din firme până eu nu plătesc avansul, degeaba comand. Dar să vă spun ceva: nu știu cum o să fac, dar o să rezolv problema, o să mă descurc, nu mă întrebați cum. Mă gândesc serios dacă accept acel procent de 15%, cu care nu pot acoperi mai nimic din comenzi. Nu mai spun de celelalte lucrări, strict de construcții, deoarece voi subcontracta câteva dintre ele, pentru că nu am decât 58 de oameni în firmă. Și acolo trebuie bani, dar nu mă plâng. Ce am spus până acum este adevărul, pe care trebuie să-l știe toată lumea”.

………………………………………………..

[ACTUALIZARE 1] (26 februarie, 2020) DRAST de COMBINAȚIE avem aici? FINUL lui Bîlcea trebuie să-i termine NAȘULUI Stadionul UTA în 6 luni ca să iasă „masonel” PRIMAR – sau când LICITEZI SINGUR, ca să fii sigur de SUCCES!

S-o spunem din start: ca oricare dintre cei mai înfocați suporteri ai celui mai iubit brand din Arad: nu ne dorim nimic altceva de la viitorul apropiat din partea administrației publice locale decât să „dea la cheie” un stadion decent, de Liga I, pentru UTA – echipă care din punct de vedere sportiv (deci PE MERIT!) și-a făcut datoria, este lider autoritar în Liga a II-a, joacă impecabil și crește ratingul acestui oraș de Liga a III-a.
Mai aplicat: să facă bine Sergiu Bîlcea, dacă tot și-a rezolvat prietenul și colegul din copilărie, finul  și (mai ales) patronul firmei-apendice ale micii sale „căsuțe masonice”, Radu Dragoș, de un contract de 3 milioane de euro (plus cel puțin încă două, la „adiționale” – facem pariu dacă vreți!), să termine în 6 luni ce n-a reușit TEHNODOMUS în 6 ani!  Și, eventual, după ce vedem ce a ieșit, să evaluăm dacă merită să fie primarul Aradului!
Deocamdată, la stadiul la care se află lucrările ce compun reconstrucția stadionului Francisc Neuman, avem de a face cu o structură prost gândită mai ales vizând spațiile de parcare, cu acoperiș de tablă ondulată   – departe de planul inițial prezentat de Primăria Municipiului Arad (vezi ca ARTICOL ASOCIAT) exact cum explică în caricatura postată în Suporter Club UTA în spațiul public colată ca poză principală la acest articol.

Care-i COMBINAȚIA?

Pe foarte scurt… ca rezumând procesul-verbal al unei ședințe, combinația-i așa: îi dau la finu` lucrarea… pompăm oricâți bani trebuie în UTA, etapa prinzându-ne în plină campanie electorală și ieșim în campanie cu „realizarea nr. 1” – stadionul UTA gata, cu echipa în Divizia A.
Din partea noastră – Doamne ajută să fie așa și ne doare-n bască dacă alegătorii lui Sergiu Bîlcea vor mușca această „gălușcă politică” cinică… dar iată ce ne face să ne îndoim că

„Lipeala” lui Radu Dragoș, patronul S.C DRAST COMPANY, de finalizarea lucrărilor de la Stadionul UTA este una deloc întâmplătoare, n-are nicio treabă cu criteriile de performanță ale unei firme de construcții, cu expertiza în domeniu și competiția cinstită.

Din această statistică preluată de pe site-ul hartabanilorpublici.ro reiese clar că SC DRAST COMPANY a crescut… concomitent cu ascensiunea lui Sergiu Bîlcea

[ACTUALIZARE 2] În acest ritm, sunt 15% șanse ca Stadionul UTA să se termine la timp! Nașul lui Coldea se ceartă cu finul lui Bîlcea pe 15% avans din primele 15 milioane de lei

[ACTUALIZARE 2] În acest ritm, sunt 15% șanse ca Stadionul UTA să se termine la timp! Nașul lui Coldea se ceartă cu finul lui Bîlcea pe 15% avans din primele 15 milioane de lei

, iar pentru cine e curios să verifice în amănunt situația, toate cele 65 de contracte cu statul, din 2009 până azi, se pot descărca direct de la linkul indicat.

ABONATĂ la lucrări plătite de STAT, „specializată” în câștigat licitații pe reabilitări de unități învățământ, SC DRAST COMPANY deține controlul absolut pe localitățile Pâncota și Ghioroc (acolo unde vorbim despre sume nu foarte mari, dar vizând lucrări din care „se poate trage mult”, mai toate achizițiile publice și licitațiile câștigate) – dar până la lucrări de 3 spre 5 milioane de Euro nu a ajuns, decât odată cu această (pentru cunoscătorii lucrurilor din interior PREVIZIBILĂ) lucrare atribuită… cumva „pe sub mână”.

Dintre multele linkuri care se pot consulta pentru argumentarea afirmației „abonată la bani publici”, recomandăm cel cu Reabilitarea termică Colegiului Pedagogic, a Centrului de Vârstnici din Micăcalca… ca să se înțeleagă despre ce „creștere de nivel” discutăm aici!
Ca de la vicepreședinte-mascotă a unui consiliu județean la primar de oraș care a dat-o pe UTA.
Spectaculos – dacă n-ar fi spre paguba noastră… și – repetăm- sperăm să nu fie.

La licitația organizată pentru adjudecarea lucrării „Mărirea capacității peluzelor Stadionului UTA – modificări și completări” valorând peste 3 milioane de Euro nu s-a prezentat nimeni în afară de DRAST COMPANY pentru că, pe ultimele ore…  A CĂZUT SITE-UL SICAP (singurul suport oficial pe care poți să te înscrii la o licitație publică – pentru cine nu știe!) – acest amănunt părându-ni-se, din toată tărășenia, suficient de important încât să-l împărtășim cu toți suporterii… Aradului, până la urmă!

………………………………………………………..

[TITLUL INIȚIAL] (19 februarie, 2020) O firmă din Bujac cu 28 de angajați va trebui să termine Stadionul UTA în 6 luni, după ce i-a fost atribuit un contract de peste TREI MILIOANE de Euro

[COMUNICAT DE PRESĂ]

A fost atribuit contractul pentru finalizarea stadionului „Francisc Neuman” .

Urmează semnarea contractului.

Primăria Municipiului Arad a atribuit contractul de lucrări pentru obiectivul de investiție „Mărirea capacității peluzelor Stadionului UTA – modificări și completări”.
S.C. DRAST COMPANY S.R.L din Arad va executa lucrările necesare pentru finalizarea stadionului municipal. Timp de 6 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor, operatorul economic care de altfel a fost și singurul ofertant, va desfășura lucrări pe două loturi.
În Lotul 1 au fost cuprinse lucrările aferente Peluzei Nord, Peluzei Sud și Tribunei 2, respectiv colmatarea rosturilor între prefabricatele de beton, montarea obiectelor de
tâmplărie (uși și ferestre), montarea confecțiilor metalice pentru: dirijare flux, siguranța
spectatorilor și închideri laterale, instalații electrice, sanitare, P.S.I și instalații de încălzire și ventilare. Tot acum se va amenaja casa de bilete, se vor realiza instalațiile de curenți slabi (sistem de supraveghere video, sistem control acces, instalație de avertizare în caz de incendiu, instalație voce, sistem detectiv efracție, instalație de sonorizare). Alte lucrări prevăzute în acest lot sunt: realizarea instalațiilor edilitare de apă și canalizare, instalația de paratrăznet, cea de iluminat exterior și rezervorul P.S.I.
În Lotul 2 sunt cuprinse lucrările necesare finalizării Tribunei 1 și a corpului de clădire adiacent. Mai exact vorbim despre: compartimentări la grupuri sanitare, montarea
obiectelor de tâmplărie, executarea finisajelor interioare și exterioare la corpul de clădire adiacent, instalații sanitare, P.S.I., termice, inclusiv echipamente, dar și instalații de ventilare și desfumare, inclusiv echipamente.
Prețul ofertat pentru lucrările ce se vor executa la nivelul Lotului 1 este 6.878.608 lei fără TVA, iar aceeași firmă va primi 9.469.427 lei fără TVA, pentru toate lucrările cuprinse în Lotul 2.
„Am ieșit, în sfârșit, din hățișul procedurilor legale și avem un constructor care va finaliza lucrările la stadionul așteptat de atâta vreme. Comisia de licitație a desemnat
câștigătoare societatea DRAST COMPANY S.R.L. Ne despart numai câteva zile de semnarea contractului, moment în care putem să ne apucăm de treabă. Ne-am propus ca inaugurarea stadionului să se poată face în vară, iar echipa fanion a Aradului să poată disputa primele meciuri, sperăm noi, din Liga I, aici.”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.

Biroul de presă al Primăriei Arad

***

Articol asociat:

S-a început montarea TABLEI ONDULATE peste tribunele stadionului UTA… pentru că atâta consideră administratorii tăi că merită Aradul! [VIDEO]

Categorie: Știri
Etichete: Calin Bibart, primarul municipiului Arad., Sergiu Bilcea, stadionul UTA
Distribuie:
Articolul anterior
DGASPC Arad  deschide  prima LOCUINȚĂ PROTEJATĂ pentru VICTIMELE VIOLENȚEI domestice… în special MAME CU COPII
Articolul următor
Poliția Locală și TAXIMETRIȘTII din Arad au semnat un fel de PACT prin care pot TURNA OFICIAL tot ce nu le convine în trafic

6 comentarii. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

veterinar arad
ULTIMELE ȘTIRI

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

Vizită de lucru în cadrul proiectului AR-STOP

0
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova găzduit o vizită de lucru desfășurată în cadrul proiectului AR-STOP, la care au participat reprezentanți ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Moldova și ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova. În cadrul activităților, a fost analizat stadiul implementării proiectului, progresul înregistrat până în prezent și rezultatele obținute. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de managementul și monitorizarea proiectului, fiind evaluate activitățile realizate, modul de utilizare a resurselor alocate, precum și documentarea acestora. Agenda…

Bărbat ridicat de jandarmi, în timpul unui eveniment public din Piața Catedralei | Avea asupra sa un topor și alte obiecte periculoase în rucsac

0
Incidentul s-a petrecut joi 15 octombrie, în Piața Catedralei din municipiu unde, în cadrul unui eveniment public, bărbatul în vârstă de 43 de ani avea asupra sa un topor. Acesta a fost imobilizat de jandarmi, iar în urma controlului corporal au fost descoperite asupra sa și în rucsac mai multe obiecte periculoase. „Pentru continuarea verificărilor și întocmirea actelor procedurale, jandarmii l-au condus pe bărbat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, fiind avute în vedere prevederile art. 372 alin. (1) din Codul penal, referitoare la portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în funcție de rezultatul verificărilor și de…

Pacient cu traumatism cranio-cerebral sever, salvat la Spitalul Județean Arad

0
Un tânăr de 33 de ani din județul Arad a ajuns la spital în comă profundă și în stare de insuficiență respiratorie acută, în urma unui traumatism cranio-cerebral sever provocat la sfârșitul lunii august într-un accident cu bicicleta. Despre împrejurările în care s-a produs accidentul, conform informațiilor noastre, tânărul nu-și amintește detalii. Acesta susține doar că „era pe bicicletă și s-a trezit la spital”.  După o serie de intervenții chirurgicale  și după aproximativ șase săptămâni de spitalizare, tânărul a fost externat. Medicii sunt optimiști și spun că „tânărul poate spera acum la o viață normală deși va necesita o perioadă…

PSD intră la guvernare | Luca Niculescu depune astăzi programul de guvernare și lista miniștrilor

0
Consiliul Național al PSD s-a reunit miercuri, de la ora 16:00, la Vila La, social-democrații luând decizia să intre la guvernare și să ocupe 11 portofolii ministeriale. Premierul desemnat, Luca Niculescu, este așteptat să depună joi, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor, pentru a începe procedura de învestire a noului Guvern. Audierile miniștrilor propuși ar urma să aibă loc luni, iar votul pentru învestirea Guvernului, marți, 20 octombrie, în plenul Parlamentului. PSD intră la guvernare „Partidul Social Democrat a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din acest blocaj național. Consiliul Politic Național a dat…

Au început înscrierile la cursurile de surori de Cruce Roșie

0
Filiala Județeană de Cruce Roșie Arad începe înscrerile pentru școlarizare Surori de Cruce Roșie, prin curs cu durata de un an. Cursurile se desfășoară pe module, cu predare teoretică și practică. În acest an, cursurile se vor desfășura în perioada noiembrie 2026-iunie 2027, absolventele primind diploma ce le atestaă calificarea ca surori Cruce Roșie, cu noțiuni în domeniul îngrijirii bolnavului și acordare prim ajutor. Condiții de înscriere: persoane absolvente minim gimnaziu, doritoare de însușirea noțiunilor de îngrijire bolnav. Diploma este recunoscută în străinătate, la îngrijirea bolnavilor la domiciliu, dar și in azilele din Arad ca și pregătire infirmiere. Filiala județeană…
Marketing Arad, Branding Arad
DE LA ACELAȘI AUTOR

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…

Roma – Real Madrid: 3-4 | Revenire-spectacol în 7 minute

0
Roma Real Madrid 3-4 este rezultatul care a încheiat etapa a doua din faza ligii UEFA Champions League, după o revenire spectaculoasă a madrilenilor în ultimele șapte minute ale meciului de pe Stadio Olimpico, în noaptea de 14 octombrie 2026. Gazdele conduceau cu 3-1 în minutul 81, însă trei goluri consecutive ale „galacticilor” au întors complet soarta partidei și au adus Spaniei toate cele trei puncte, în fața unei echipe antrenate de José Mourinho, fostul tehnician al Realului între 2010 și 2013. Cuprins 1. Rezultatul central: Real Madrid 4-3 Roma, cu trei goluri în șapte minute 2. De ce a…

Manchester City – PSG: 2-4 | Show total pe Etihad

0
Manchester City PSG 2-4 este scorul care a încheiat, pe Etihad Stadium, unul dintre cele mai disputate meciuri ale etapei a doua din faza ligii UEFA Champions League, în seara de 14 octombrie 2026. Campioana en-titre a competiției a condus cu 3-0 încă din prima repriză, iar revenirea parțială a gazdelor, prin golurile lui Erling Haaland, nu a mai schimbat soarta unui meci în care parizienii au dominat clar fazele decisive. Cuprins 1. Rezultatul central: Manchester City – PSG 2-4 2. De ce a atras interesul de căutare 3. Desfășurarea meciului, minut cu minut 4. Miza competițională și contextul 5.…

Festival de Vin la ARED Active Park | Seara de 24 octombrie – dedicată vinului și muzicii live 

0
Toamna aduce la ARED Active Park o nouă ocazie de a ne bucura împreună de vinuri alese, muzică live și o atmosferă de festival! | 24 octombrie 2026 | 17:00–22:00 | ARED Active Park, Arad Pe 24 octombrie, vă invităm la Festivalul de Vin, un eveniment dedicat iubitorilor de vin, gastronomiei și momentelor petrecute alături de familie și prieteni. Producători locali și comercianți de vin vor aduce o selecție de vinuri, oferind vizitatorilor ocazia de a descoperi arome și povești din lumea vinului.  Muzică live – atmosfera serii va fi întreținută de Mario Band, alături de o a doua trupă,…

20 de căsuțe pentru pisicile comunitare au fost amplasate în municipiu | Bibarț: „Ne dorim ca această inițiativă să continue să se dezvolte”

1 comentariu
20 de căsuțe pentru pisicile comunitare, amplasate în Arad. Inițiativa municipalității stârnește tot mai mult interes. Inițiativa Primăriei Municipiului Arad privind amplasarea căsuțelor pentru pisicile comunitare se bucură de interes din partea asociațiilor de proprietari. Până în prezent, în municipiu au fost amplasate 16 căsuțe, iar alte patru au fost instalate astăzi, ca urmare a solicitărilor primite. Rezultatele înregistrate confirmă interesul comunității pentru această inițiativă și implicarea asociațiilor de proprietari în identificarea unor soluții responsabile pentru gestionarea prezenței pisicilor comunitare în zonele rezidențiale. Programul este derulat de Primăria Municipiului Arad, prin Recons, în baza Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad,…

Primăria Arad face un nou pas pentru modernizarea Parcului Eminescu și reabilitarea Parcului Zsolt Török 

0
În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local Municipal Arad din 14 octombrie 2026, au fost aprobate documentațiile tehnico-economice și indicatorii tehnico-economici aferenți proiectelor de investiții „Modernizare Parc Eminescu” și „Reabilitare Parc Zsolt Török”, precum și cheltuielile aferente implementării acestora. Pentru obiectivul de investiții „Modernizare Parc Eminescu”, a fost aprobată documentația tehnico-economică în faza Proiect Tehnic (PT), împreună cu indicatorii tehnico-economici și cheltuielile aferente investiției. Valoarea totală a investiției este de 14.896.796 lei, inclusiv TVA, iar  durata de execuție prevăzută pentru realizarea ei este de 12 luni. În ceea ce privește obiectivul „Reabilitare Parc Zsolt Török”, Consiliul Local Municipal Arad a…
Marketing Arad, Branding Arad
Articolul următor REALISM DUR în declarațiile lui Laszlo Balint după amicalul cu juniorii: „Dacă aveam meci oficial, la modul în care ne-am prezentat astăzi, probabil că am fi plâns după!” Apasă aici pentru a citi
Secret Link