[ACTUALIZARE 2] O măsură imbecilă dispusă în cazul Secției de Infecțioase Adulți – amenzi de la DSP Arad pentru conducerea spitalului, șefa de secție și asistenta șefă

infect
Distribuie:

[ACTUALIZARE 2] 

Că trăim într-o țară imbecilă, cred că ne-am convins cu toții. Că statul, prin nenumăratele sale insituții, nu face altceva decât să ne saboteze existența umană decentă, este o axiomă.


În topul măsurilor imbecile, chiar pe primul loc și detașat, putem plasa intervenția halucinantă a Direcţiei de Sănătate Publică Arad (DSP) care, în valul de articole de presă și de nemulțumiri exprimate de pacienți,  a fost în control la Secţia de Boli Infecţioase Adulți a Spitalului Județean. Nu numai că a fost- văzut- constatat dar a și aplicat, la rigoare,  trei amenzi: una conducerii Spitalului Judeţean Arad, una şefei de secţie şi una asistentei şefe. DSP a dispus amendarea conducerii spitalului cu 5.000 de lei! Mai mult și mai aberant oricum ai lua-o,  DSP a sancţionat şefa de secţie şi  asistenta şefă cu  amendă de 500 de lei fiecare pentru „nerespectarea protocoalelor”. Adică, a fost amendat exact personalul medical expus la riscuri majore în același mod ca și pacienţii, tocmai pentru că își exercită atribuțiile de serviciu. Esențial de abordat ar fi și aspectele legate de deficitul de cadre medicale și personal de specialitate cu care se confruntă această secție, în principal din același motiv: condițiile de muncă sunt inumane, să profesezi în acel mediu infect este un pericol pentru propria sănătate a oricărul medic sau asistent.

Justificarea aberantă a DSP prin vocea (culmea!) unui epidemiolog este că „în urma controlului, într-adevăr, conducerea unităţii a fost sancţionată, la fel şi şefa de secţie şi asistenta şefă pentru nerespectarea protocoalelor” și că „ fiecare persoană are şi o responsabilitate, care ţine de fiecare”.

În Secţia de Boli Infecţioase lipseşte de ani de zile, cu desăvârşire, apa caldă, Este un coșmar numai să ne imaginăm cum se realizează igienizarea pacienților și dezinfectarea personalului medical când intervin de la un pacient la altul. Saloanele în sine sunt focare de infecție, pline de mucegai, cu tavane care stau să cadă, iar toaletele sunt bombe cu ceas.

Să vină DSP și să aplice amenzi unui personal medical care este la fel de victimă în acest caz și, mai mult, este supus acelorași riscuri pentru propria lor sănătate ca și pacienții, este incalificabil și imposibil de încadrat juridic, social și profesional.

Consiliul Județean Arad, aruncătorul de maimuțe în acest caz, a rămas blocat în timp la faza de servicii de expertizare ale imobilului care (abia!) vor fi achiziţionate în cursul acestui an. Tot (abia!) în acest an se va presta și serviciul de proiectare”, iar execuţia lucrării la Paștele Cailor… conform declarației preluate de presa locală a lui Mihai Şeran, şef serviciu CJ Arad.

Nu are rost să începem un joc obositor de ping-pong al declarațiilor care, nu numai că nu va avea sfârșit, ci va arunca în derizoriu însăși problema semnalată și va contribui la înrăutățirea situației.

Nici măcar timp suficient pentru concluzii nu se mai poate îngădui. Este o situație de urgență, care trebuie eradicată de urgență și pe un ton imperativ. Cine nu a făcut, de ce nu s-a făcut, cine trebuia să facă, de ce abia acum în condițiile în care este o situație care persistă de ani de zile  etc sunt retorici inutile, păguboase și periculoase la propriu. Este o situație în care fix ne doare-n cot de proceduri și protocoale nerespectate, de cine nu le-a respectat sau nu le respectă, că se dau amenzi fără nicio bază legală și morală, ne lasă rece că s-a dispus recondiționarea unui salon și asta în cel mai neprofesionist mod cu putință, că nu sunt bani alocați pentru asta că bla-bla-bla…


Singura măsură fermă care poate fi luată în această situație este Ordinul Ministrului Sănătății

prin care această secție va fi închisă cât mai repede și dispunerea unor măsuri în sarcina Spitalului Județean via Consiliul Județean Arad care să fie obligat să gestioneze această situație de criză în relația cu pacienții (aceștia să beneficieze neîntrerupt de serviciile medicale de specialitate) până la relocarea secției sau până la construirea uneia din temelii. Orice altă măsură sau dezbatere nu este altceva decât o dovadă de neasumare conștientă a gravității situației și, mai mult, o încălcare a dreptului nostru la sănătate statuat prin: Articolul 34  din Constituția României „ (1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.  (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice. (3) Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii”; prin Legea 46/ 2003 a drepturilor pacientului art. Art. 2. – „Pacienţii au dreptul la îngrijiri medicale de cea mai înaltă calitate de care societatea dispune, în conformitate cu resursele umane, financiare şi materiale” și Art. 3 – „Pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoană umană, fără nici o discriminare”; prin art. 58 Noul Cod Civil alin 1 „ Orice persoană are dreptul la viață, la sănătate, la integritate fizică și psihică […]” și art. 61 alin 1 Noul Cod Civil – „ Viața, sănătatea și integritatea fizică și psihică a oricărei persoane sunt garantate și ocrotite în mod egal prin lege.”


[ACTUALIZARE 1] (26 ianuarie 2017 ) CJA își face… „mea disculpa” privind situația infectă de la „Infecțioase Adulți”: managementul Spitalului, Ministerul și o firmă din Timișoara care „tergiversează obligațiile contractuale” sunt de înjurat, cică…

Într-un comunicat de presă trimis aseară redacțiilor de către Consiliul Județean Arad, Direcția Comunicare și Strategii, ca urmare a situației la zi prezentată în articolul de față și preluată de o parte a presei naționale, instituția care patronează clădirea de pe strada Cicio Pop nr. 13 încearcă să se disculpe de responsabilitățile socio-juridico-manageriale care survin de pe urma relațiilor de subordonare între entitatea-mamut CJA, „elefantul SJA” și… „hamsterul bolnav Secția clinică Boli Infecţioase Adulţi”. Redăm integral comunicatul CJA și criticile noastre, punctuale, la finalul acestuia.

COMUNICAT DE PRESĂ – „Nu Consiliul Județean este responsabil pentru managementul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad!”

„ Referitor la situația constatată la Secția Boli Infecțioase Adulți a Spitalului Clinic Județean de Urgență, Consiliul Județean face următoarele precizări:

Nu Consiliul Județean este responsabil pentru managementul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad! Deciziile manageriale, felul în care s-au cheltuit sumele puse la dispoziție de către Consiliul Județean, țin de decizia managementului SCJU. Facem precizarea că managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad nu a făcut solicitări către Consiliul Județean în vederea investiției în actualul sediu al Secției de Boli Infecțioase Adulți.

Suntem conștienți de lipsurile sistemului sanitar arădean. Tocmai de aceea, am înaintat parlamentarilor de Arad un necesar de 35 de milioane de euro pentru spitalele Aradului și sperăm ca, prevalându-se de aceste argumente, la bugetul național pe anul 2017 domnii parlamentari să obțină o finanțare cât mai consistentă pentru arădeni;

Ministerul Sănătății a investit doar simbolic în Spitalul Județean Arad până în anul 2010, când l-a gestionat, iar asta a condus la degradarea unor corpuri de clădire și neglijarea lor cronică. În perioada 2010-2016, Consiliul Județean a investit 16,5 milioane de euro în SCJU Arad, dar ar fi nevoie de încă 35 de milioane de euro, imediat, ca Spitalul să arate așa cum și-ar dori fiecare arădean;

În urma modificărilor legislative de la începutul anului, Consiliul Județean are un deficit estimat pe anul 2017 de 500 de mii de euro, ceea ce înseamnă că investițiile publice vor fi serios afectate și avem nevoie, așa cum le-am sesizat și parlamentarilor noștri, de alocări bugetare de la București, pentru a putea continua programul de intervenții în Spitalul Clinic Județean de Urgență;

Încă din cursul anului 2014 Consiliul Județean Arad, în baza solicitărilor conducerii Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, a încercat rezolvarea situației funcționării deficitare a secției Boli Infecțioase Adulți, prin construirea în incinta imobilului din Arad, str. Andrenyi Karoly, nr. 2-4 a unei clădiri noi, care să cuprindă toată patologia în cauză, fiind destinata atît adulților cît și copiilor, respectiv compartimentului HIV SIDA.  Astfel în conformitate cu Hotărârea Consiliului Județean Arad nr. 236/31.10.2014 a fost alocată în bugetul SCJU ARAD suma de 411.000 lei, pentru realizarea obiectivului de investiții intitulat „Documentație Clădire Infecțioase”. Pentru contractarea serviciilor de proiectare, menționate anterior, în baza Hotărârii Consiliului Județean Arad nr. 30/12.02.2015 a fost alocată în bugetul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad suma de 317.000 lei. Urmare derulării procedurilor de achiziție publică efectuate de SCJU Arad, a fost desemnat câștigător ofertantul BUILDING OLM SRL Timișoara. Cu această ocazie a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. 3954/20.02.2015, în valoare de 157.426,77 lei, avînd ca obiect achiziția serviciilor de întocmire documentații tehnico-economice, pentru realizarea obiectivului de investiții „Construire cladire patologie infecțioasă în incinta spitalului clinic județean de urgență Arad”, inclusiv obținerea de către furnizor a autorizației de construire. Datorită tergiversării obligațiilor asumate de furnizor cu privire la realizarea obiectului acestui contract, termenul initial pentru predarea documentației de proiectare împreuncă cu toate avizele legale aferente proeictului precum și Autorizația de Construire a fost prelungit pînă la data de 29.02.2016. La data de 31.10.2016 conducerea SCJU ARAD,  cu adresa nr. 30327 a notificat furnizorul Building Olm SRL Timișoara cu privire la neîndeplinirea obligațiilor contractuale în termenele contractuale, respectiv cu privire la încetarea de drept a contractului prin ajungerea la termen.

Urmare a demersurilor efectuate pe lângă Guvernul României – Comisia Specială de Retrocedare, Consiliul Județean Arad, este notificat cu adresa nr. 229/M/03.10.2016, cu privire la faptul că pînă în prezent nu a fost formulată nici o cerere de chemare în judecată avînd ca obiect contestarea în instanță a Deciziei nr. 422/01.10.2013 prin care s-a respins cererea de retrocedare nr. 1881/29.09.2004 depusă de Forumul Democrat al Germanilor din Arad, privind imobilul situat în municipiul Arad, str. Ștefan Cicio Pop, nr. 13. Jud. Arad. În consecință imobilul unde funcționează în prezent secția clinică Boli Infecțioase Adulți, este proprietatea județului Arad, motiv pentru care Consiliul Județean Arad a hotărât alocarea de fonduri pentru întreținerea sa. Conform Hotărârii Consiliului Județean Arad nr. 163/31.08.2016 în cursul anului 2016 a fost alocată suma de 100.000 lei pentru reparații la acoperișul clădirilor, urmînd ca în cursul anului 2017 să fie alocate sume suplimentare atât pentru reparații absolut necesare derulării actului medical în incinta acestui imobil, cît și pentru expertizarea clădirilor în cauză, conform solicitărilor SCJU Arad. În urma expertizei tehnice vor fi stabilite conditiile tehnice și termenii financiari în care imobilul din Arad, str. Cicio Pop, nr. 13 va trebui reabilitat în vederea funcționării în condiții proprii a unei secții avînd ca specific patologia în cauză.” (Consiliul Județean Arad, Direcția Comunicare și Strategii)


Deși apreciem reacția mediatică promptă a CJA Arad cu privire la situația semnalată, considerăm, la rigoare, că mesajul acestei instituții nu face altceva decât să confirme incompetența și lipsa de interes în rezolvarea acestei situații, fără să exagerăm, de urgență și de interes public. Astfel, pornind de la comunicatul oficial al unei instituții oficiale, revenim punctual asupra problemei:
„ Nu Consiliul Județean este responsabil pentru managementul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad!” – ok.

Pe pagina oficială a Consiliului Județean Arad, la secțiunea instituții publice (subordonate) figurează și Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad? Există pe Statul de funcții al CJA , din secțiunea Organizare, un Serviciu de management al spitalelor și cu ce se ocupă? Care este rolul CJA în organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de directori ai Spitalului? Care este instituția care îi validează în urma concursului? Au fost, de-a lungul timpului, numite politic persoane în funcțiile de conducere ale Spitalului Clinic Județean? Dacă managementul spitalului dă semnale că-și îndeplinește defectuos sau ignoră probleme de importanță vitală pentru cetățeni ce pârghii are la îndemână Consiliul Județean având în vedere relația de subordonare între aceste instituții?


Suntem conștienți de lipsurile sistemului sanitar arădean. Tocmai de aceea, am înaintat parlamentarilor de Arad un necesar de 35 de milioane de euro pentru spitalele Aradului și sperăm”… bla-bla-bla…

Adică, în traducerea unui limbaj comun, am aruncat pisica moartă și nu ne asumăm nimic… Un tertip politic care ne lasă un gust amar… A face un „necesar” nu este egalul lui „ am făcut ceva concret”. Un necesar putem oricare dintre noi să întocmim, în detaliu, elaborat, pe termen lung… Noi, cetățenii vrem să aflăm ce s-a acționat concret pentru rezolvarea situației de către o entitate care are pârghiile legale și influența sau capacitatea politică necesară, influență de care beneficiază ca efect al încrederii electorilor.


Ministerul Sănătății a investit doar simbolic în Spitalul Județean Arad până în anul 2010, când l-a gestionat”…

Serios? Dacă a investit doar simbolic cum s-a reacționat? Ce demersuri s-au făcut pentru a obține investiții concrete? Câte sesizări s-au făcut la minister pentru a atrage atenția asupra pericolului pe care-l reprezintă o unitate medicală de infecțioase localizată în centrul unui oraș, cu intrare din stradă? Câți directori din istoria recentă a Spitalului Județean au avut de suferit din cauză că au reacționat și s-au răfuit cu ministerul pentru că a investit doar simbolic? Niciunul, pentru că nimeni nu a făcut nimic…


În urma modificărilor legislative de la începutul anului, Consiliul Județean are un deficit estimat pe anul 2017 de 500 de mii de euro”

Nu ne interesează deficitul pe 2017… O asemenea abordare echivalează cu o eschivă politică… Secția de boli infecțioase s-a degradat constant în ultimii 20 de ani și, la fel de constant, nu s-a făcut nimic…


„ Consiliul Județean Arad, în baza solicitărilor conducerii Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, a încercat rezolvarea situației funcționării deficitare a secției Boli Infecțioase Adulți, prin construirea în incinta imobilului din Arad. […]  A fost alocată în bugetul SCJU ARAD suma de 411.000 lei, pentru realizarea obiectivului de investiții. […]  A notificat furnizorul Building Olm SRL Timișoara cu privire la neîndeplinirea obligațiilor contractuale în termenele contractuale.” 

E prea tristă situația analizată ca să nu o tratăm la modul serios. Într-un alt context, la un asemenea răspuns ne-am fi rezumat la un miștocar „ha!ha!ha!”. Cine este autoritatea contractantă care semnează asemenea contracte publice? Nu autoritatea contractantă trebuie să urmărească îndeplinirea obligațiilor contractuale și să nu permită tergiversări? Al cui este interesul și beneficiul  îndeplinirii în termen a contractului? Ce clauze de reziliere sunt stipulate în  contract și care sunt măsurile de precauție luate de autoritatea contractantă pentru a nu fi permise tergiversări și de a nu fi la cheremul unor furnizori?


„ … imobilul unde funcționează în prezent secția clinică Boli Infecțioase Adulți, este proprietatea județului Arad, motiv pentru care Consiliul Județean Arad a hotărât alocarea de fonduri pentru întreținerea sa. Conform Hotărârii Consiliului Județean Arad nr. 163/31.08.2016 în cursul anului 2016 a fost alocată suma de 100.000 lei pentru reparații la acoperișul clădirilor”…

Deci clădirea unde funcționează secția de boli infecțioase este proprietatea județului Arad. Există un punct de pornire, CJA își asumă obligațiile și responsabilitatea unui proprietar. Cu toate acestea trebuie și conștientizată gravitatea situației și a pericolului pe care-l reprezintă clădirea nu numai pentru angajații acelei secții și pentru pacienții care au fost acolo ci chiar pentru populație în general, pentru orice trecător pe strada unde este localizată acea clădire. Nu avem nevoie de studii și analize amănunțite ca să realizăm că doar niște lucrări de reparații sunt suficiente. Da, tehnic, pentru construcție, sunt necesare lucrări de reabilitare și reparații. Dar persistă riscul în ceea ce privește sănătatea publică întrucât interioarele, chiar pereții, nu sunt altceva decât niște laboratoare invizibile în care s-au  dezvoltat nestingherit agenti etiologici (virusuri, bacterii, paraziți, fungi, prioni etc) și care nu pot alungați cu  spoieli, cu lucrări incoerente și realizate cum se poate, în funcție de alte insinuări birocratice.

Noi, cetățenii asigurați, cetățenii cu drepturi, cetățenii care votăm, nu mai tolerăm lipsa de implicare din partea celor pe care i-am învestit cu încredere, prin vot, să fie cei care ne ajută în rezolvarea unor asemenea probleme. Să existe încă în România spitale care trebuie cârpite să funcționeze nu numai că este trist, ci este atentat la viața și sănătatea noastră. Încă sperăm ca măcar copiii noștri vor fi tratați altfel, vor avea spitale noi, construite din temelii și că  vor fi respectați de politicieni pentru simplul fapt că sunt cetățeni onești ai acestei țări.


[TITLUL INIȚIAL] (24 ianuarie, 2017) Regimul infect de la „infecțioasele” din Arad [GALERIE FOTO care poate afecta emoțional]

„Cam așa arată un salon de la spitalul de boli infecțioase din Arad… Deci dacă vrei să te infectezi cu ceva poți să te internezi o zi aici…Distribuiți vă rog să vadă toată lumea în ce țară trăim!” este mesajul disperat al unui arădean postat pe facebook, chiar din „mijlocul situației” infecte pe care a fost obligat s-o traverseze în calitate de pacient.

Este greu să  începi un material de presă pornind de la imaginile din galeria foto. Este greu nu pentru că nu ai avea ce scrie ci pentru că e greu să te controlezi emoțional după ce le-ai văzut. Ăsta e primul impuls… Apoi îți e greu să-ți controlezi limbajul… Apoi îți e greu să-ți stăpânești furia și indignarea de asigurat cotizant al acestui sistem infect. Apoi îți e greu să ieși din starea de umilință la care simți că ești supus de atâta timp pentru că nimeni nu a schimbat nimic. Ne pierdem în detalii și probleme inventate mediatic, inventate de președintele țării, inventate și instrumentate de servicii și politicieni. Ne lăsăm purtați de valuri care nu fac altceva decât să ne poarte cât mai departe de problemele noastre reale și pentru care nimeni nu găsește soluții.



Mă întreb simplu, în potențiala mea postură de pacient, de părinte al unui copil care vreodată trebuie să ajungă acolo…

De ce mai are autorizație de funcționare secția de boli infecțioase Arad? Ce norme și standarde apreciază conducerea Spitalului Județean Arad și chiar Ministerul Sănătății că această unitate medicală îndeplinește? De ce nu se ia nicio măsură concretă să reabiliteze din temelii și chiar să construiască din temelii un spital nou de boli infecțioase, singurul de la Deva la Timișoara? Cine trebuie să-și asume responsabilitatea pentru asta? Cadrele medicale sau politicienii? Câtă vreme mai trebuie să fim umiliți și sănătatea să ne fie pusă în pericol? De ce nu sunt fonduri pentru a le asigura pacienților condiții umane și decente pentru tratament? Cine este responsabilul cu fondurile și de ce nu s-a făcut niciun demers? De ce Ministerul Sănătății nu ia atitudine și să închidă această secție până nu se renovează din temelii? Da, ne amintim, e un subiect vechi… Inclusiv fostul președinte al CJA Arad, Nicolae Ioțcu, declara acum 3 ani că „ multe secții ale spitalului județean (n.red inclusiv cea de infecțioase) funcționează în clădiri retrocedate și nu au voie să facă investiții”… Așa și?… nu asta ne interesează. Ne interesează să vină cineva să ne spună că s-a găsit un teren pe care urmează să contruiască un spital nou pentru că sunt fonduri. Sunt în Arad cel puțin trei locații ( teren intravilan) pe care Consiliul Județean le-ar putea achiziționa și folosi în acest scop. S-ar putea gândi la exproprieri pe motiv de utilitate publică dacă ar fi cu adevărat curioși de subiect…


Pentru acest gen de probleme ar trebui să luăm atitudine. Îi solicit public actualului președinte al CJA Arad, domnului Iustin Cionca, și conducerii Spitalului Județean Arad să ne pună la dispoziție planul de măsuri în ceea ce privește secția de boli infecțioase și chiar să lanseze o dezbatere publică pe acest subiect. În alte condiții, până și acuzația de și pedeapsa pentru genocid ar fi prea puțin să le trateze indiferența și lipsa de acțiune.

Până atunci, nu ne rămâne decât speranța că cineva se va implica și va schimba ceva și rugăciunile să nu ajungem vreodată acolo sau să nu explodeze această bombă cu ceas…


 

Categorie: Investigații
Etichete: Arad, boli infecțioase, CJA, dezastru, mizerie, pericol, SJA, spital
Distribuie:
Articolul anterior
[NOILE TRENDURI ÎN ARHITECTURĂ ȘI DESIGN] Casa în stil modern-scandinav din Sânleani [GALERIE FOTO]
Articolul următor
Analiză la rece a 3 cazuri concrete de abuzuri judiciare. Un sistem bolnav incurabil, promovat prin oameni animați exclusiv de reaua-credință
Bagă un „16”

1 comentariu. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

perchezitii arsat industrie

[ACTUALIZARE] Parchetul European (EPPO) a emis comunicatul oficial cu privire la perchezițiile efectuate la ARSAT Industrie de la Pecica. S-au confiscat peste 112 000 EUR, 17 300 RON, date și fișiere media stocate, inclusiv imaginile de pe camerele de supraveghere

[ACTUALIZARE]  Perchezițiile desfășurate luni, 11 martie, și coordonate de procurorii Parchetului European Biroul Teritorial Timișoara au avut loc la sediul grupului  Arsat Industrie, afacere deținută de familia Ghinea. Descinderile au…