
[ACTUALIZARE 2]
Într-o conferință de presă susținută marți seara, la sediul PNL Arad cu scopul de a se disculpa, cel puțin mediatic, de acuzațiile recente pe care i le aduce Agenția Națională de Integritate, Gheorghe Falcă a făcut dese referiri consoarta sa și la firma SC PRO ARHITECTURA pe care le-a prezentat în termeni de „firma fostei mele soții”. Asta deși, oficial, Falcă declarase insistent că s-au împăcat, iar pe pagina sa de facebook, apare ca fiind „căsătorit”…
(Ne)întrebat despre cum înțelege pasajul din comunicatul ANI referitor la faptul că „se constată existența indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese”, Falcă a spus: „Așa cum scrie în documentul emis de ANI, există indicii. Dacă există indicii ne vom apăra, chiar am adus valorile în sensul că pentru un certificat de urbanism în regim de urgență se plătește 800 de lei. Lucrul acesta confirmă că cei care se grăbesc să obțină aceste autorizații fără nici o intervenție, de aceea nu era necesară o implicare a firmei fostei mele soții pentru aceste autorizații.”
………………………………………………………….
[ACTUALIZARE] (21 septembrie, 2016) La ăștia și divorțu-i o țeapă. După cum anticipam, Ela l-a iertat pe Ghiță… că vin alegeri importante
Înregistrat acum 104 de zile, Dosarul 9006/55/2016 va zăcea în arhiva Judecătoriei Arad până ce va dori Ela Falcă să-i dea refresh. Procesul de divorț ce trebuia să înceapă ieri a fost suspendat încă din start pe motiv de „neprezentare a părților”, instanța suspendând judecata în baza art. 411, pct. 2 Cod procedură civilă – ceea ce se traduce prin „gata bâlciul – avem treabă: vin alegerile!”
Matura decizie – obesrvăm și noi de pe margine – este o „clasică” în domeniu și are la bază calcule care transcend sentimentele pur-omenești ale „părților”, intrând în sfera rafinată a puterii pure: bani (mulți) și funcții (înalte).
După cum anticipam aici:
……………………………………………………………………………
TITLUL INIȚIAL: (10 iunie) [OFICIAL] Aradul n-a vrut să divorțeze de Falcă. Nevastă-sa, în schimb, a rupt căsnicia
Cu data de 09.06 – respectiv ieri, când Gheorghe Falcă a și părăsit Aradul, plecând „într-o binemeritată vacanță ” – a fost înregistrat oficial (și este public pe site-ul Judecătoriei Arad, conform legii) Dosarul nr. 9006/55/2016 având ca obiect divorțul dintre Falcă Ela și Falcă Gheorghe. La data înregistrării dosarului, Gheorghe Falcă este plecat, în compania lui Țițirigă, în Franța pentru a participa la meciul de deschidere al EURO 2016. Următoarea destinație nu va fi acasă, ci SUA… cu altcineva.
Astfel, ceea ce se știa „în cercuri” devine public, este un fapt demn de băgat în seamă și cu potențial de analiză virală… pentru că, practic, ceea ce nu au fost în stare să facă arădenii cu un primar aproape imposibil de suportat, iată, a reușit propria sa soție…
Vom reveni… cu siguranță… asupra acestui subiect nu chiar exclusiv monden.
Treaba e politica, ea divorteaza, el incatusat, pierde averea lui dar nu si a ei, peste ceva timp se impaca si Falca e avut