ȘTIRI

[ACTUALIZARE] Autorităţile judeţene solicită încă 1, 26 milioane de lei din Fondul de intervenţie al Guvernului

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, împreună cu Florentina Horgea, prefectul Judeţului Arad, au solicitat o nouă sumă din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului prevăzut în bugetul de stat pentru anul 2017 pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse în judeţul Arad în data de 17.09.2017. Documentaţia de fundamentare a fost transmisă Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în această dimineaţă. Valoarea totală estimată a lucrărilor destinate refacerii pagubelor la UAT-uri, instituţii pentru obiective social-economice, administrative şi culturale, care nu au fost cuprinse în prima tranşă, este de 1.265.000 lei.

Aşa cum am promis, am solicitat Guvernului o nouă tranşă de bani pentru a remedia distrugerile provocate de intemperii şi pentru a compensa pagubele materiale. Am înaintat documentele constatatoare pentru alte unităţi administrativ-teritoriale şi instituţii. Sper ca această solicitare să se materializeze cât se poate de repede, pentru ca aceste sume să ajungă urgent în teritoriu şi să se efectueze reparaţiile la obioectivele afectate. Este vorba de şcoli, grădiniţe, dispensare, biserici, blocuri de locuinţe, sedii de instituţii, obiective importante pentru fiecare comunitate. De asemenea, aşteptăm de la Guvern întreaga sumă solicitată în prima tranşă din care Aradului i s-au alocat cu un milion de lei mai puţin decât era necesar! Alocarea acestor sume de către Guvernul României trebuie să fie un act de normalitate, de solidaritate, de respect pentru cetăţenii judeţului nostru”, a afirmat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Reamintim că în data de 17.09.2017 au căzut precipitaţii sub formă de averse, însoţite de intensificări ale vântului, descărcări electrice şi căderi de grindină. Aceste efecte ale fenomenelor meteorologice periculoase, în special a rafalelor de vânt, au dus la distrugerea şi avarierea mai multor obiective socio-economice de pe raza judeţului Arad. În acest sens, în data de 21 septembrie, Guvernul României a alocat o primă tranşă, în valoare de 4.946.000 lei din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse de furtuni. Consiliul Judeţean a solicitat 5,9 milioane.

…………………………………………..

[TITLUL INITIAL] (19 SEPTEMBRIE 2017) O primă solicitare financiară  de 5,89 milioane de lei, pentru despăgubirea celor afectaţi de furtuna, a fost transmisă Guvernului de către autorităţile judeţene arădene

[COMUNICAT DE PRESĂ – C.J. ARAD]

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, a luat act de răspunsul favorabil al premierului Mihai Tudose, căruia i-a solicitat ieri în scris includerea Aradului pe lista judeţelor despăgubite pentru urgia de duminică, 17 septembrie 2017. Ca urmare a demersurilor imediate realizate de instituţiile arădene, astăzi, la Prefectură, Iustin Cionca şi prefectul Aradului, Florentina Horgea, au semnat şi transmis Guvernului un proiect de hotărâre pentru alocarea sumei de 5,89 milioane lei din Fondul de intervenţie al Guvernului, pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse în judeţul Arad.

„Am primit asigurări că este doar o primă tranşă, după care urmează a doua alocare de bani pentru repararea pagubelor din judeţul Arad. Din cauza lipsei de energie electrică, nu toate primăriile au reuşit să realizeze şi să transmită până în această după-amiază inventarul daunelor. În prima fază instituţiile publice au reuşit să transmită date şi să le centralizeze. Urmează să primim şi necesarul de la persoanele fizice. Am solicitat la întâlnirea cu reprezentantul Guvernului în teritoriu justa despăgubire a tuturor arădenilor afectaţi de furtună, pentru toate pagubele suferite!” – a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca.

Trei echipe mixte, constituite prin Ordinul Prefectului, conform legii, au fost delegate pentru a ajuta comunităţile locale la evaluarea daunelor. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Sergiu Bîlcea, coordonatorul acestei acţiuni la nivelul instituţiei, rămâne pe teren cu reprezentanţii Consiliului Judeţean până seara târziu.

„Vrem ca mâine să existe deja un tablou mai complet al efectelor furtunii şi să poată fi transmisă o nouă solicitare financiară către Guvern. La nivelul Consiliului Judeţean trei direcţii lucrează la evaluarea şi centralizare situaţiei şi relaţia cu primăriile”, a declarat vicepreşedintele Sergiu Bîlcea.

„Facem un apel tuturor primarilor oraşelor şi comunelor din judeţ să sesizeze Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, care realizează colectarea datelor şi să anunţe pagubele suferite pe terioriul administrativ al localităţii lor. Acolo unde nu au ajuns încă echipele mixte, vă rugăm să le solicitaţi, pentru evaluarea pagubelor în vederea solicitării sumelor din Fondul de intervenţie al Guvernului. Din peste 20 de localităţi care au raportat pagube până acum, doar ceva mai mult de jumătate figurează în prima anexă transmisă astăzi la Bucureşti. Celelalte urmează să îşi prezinte situaţia cât mai devreme posibil. Ne dorim cu toţii ca joi să apară Hotărârea de Guvern şi banii să ajungă rapid la cetăţeni”, a precizat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Critic Arad, 29 septembrie 2017 6:00