miercuri, mai 25, 2022

[ACTUALIZARE] Cauza accidentului în care au fost implicate cele trei TIR-uri: șoferul bulgar a adormit și a intrat în ungur, care a intrat în turc [GALERIE FOTO]

[ACTUALIZARE] (ora 21.00)

Cauza accidentului în care au fost implicate cele trei TIR-uri este, conform cercetărilor preliminare de la fața locului, faptul că șoferul care conducea TIR-ul de Bulgaria a adormit, a intrat în colegul său de șosea ungur, care conducea regulamentar din sens opus. Din impact, acesta a ricoșat în cisterna condusă de un turc – căruia i-a rupt piciorul – aflându-se, actualmenete în stare destul de gravă la UPU a Spitalului Județean. Șoferul ungur este rănit ușor.

……………………………………….

[BREAKING NEWS] (14 noiembrie, ora 20.00) Impact înfiorător între TIR-uri pe centura Aradului. Un șofer a fost scos mort dintre fiarele contorsionate ale cabinei după ce s-a izbit frontal de un alt TIR [GALERIE FOTO]

Două TIR-uri s-au lovit frontal  pe centura Aradului,  în Zona Leoni, accidentul deosebit de violent implicând și un al treilea vehicul greu (un autotren-cisternă). La fața locului au intervenit  trei ambulanțe, un echipaj SMURD, Poliția și Pompierii – întrucât existau indicii că unul dintre vehicule transporta substanțe periculoase, fapt care nu s-a confirmat.
Accidentul căruia i-a căzut victimă unul dintre șoferi, de naționalitate bulgară, a fost semnalat la ora 19 și câteva minute. Celelate două victime au fost rănite, dar au fost transportate în stare stabilă la Spitalul Județean Arad.

Echipajele de la SMURD și descarcerare au încercat să scoată viu corpul șoferului bulgar dintre fiarele contorsionate, dar acesta nu a mai putut fi salvat.

Circulația rutieră pe acest tronson de drum este oprită.

Critic Arad
Critic Aradhttps://criticarad.ro/
Cotidian din Arad cu prima aparitie in 8 aprilie, 2016, cuprinzând știri, reportaje, investigații de presa, opinii, pamflete, sport si publicitate

Ultimele Știri

Related news