[ACTUALIZARE] Dănuț Radu, tânărul găsit de scafandrii ISU pe fundul lacului Ghioroc, era un fotbalist promițător legitimat la „Viitorul Arad” și terminase anul acesta liceul la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”

danut radu1 1
Distribuie:

 

Tânărul Dănuț Radu, al cărui corp a fost găsit pe fundul lacului Ghioroc, era un fotbalist promițător legitimat la Clubul sportiv  „Viitorul Arad” și absolvise, anul acesta, liceul la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”.

Cei care i-au fost apropiați, colegi și prieteni, îl caracterizează ca pe „un băiat liniștit”, „un tânăr mereu la locul lui, respectuos și civilizat” sau „cel mai bun fotbalist pe care l-am cunoscut”, pe pagina sa de facebook „curgând” condoleanțe de când a fost confirmată oficial identitatea celui dat dispărut aseară, puțin înainte de ora 22.

Circumstanțele decesului tânărului nu au fost încă făcute publice, dar din informațiile noastre este vorba despre o întâmplare nefericită – „ieșise noaptea la plimbat cu hidrobicicleta și  scăldat”… nimic autoprovocat.

Aceasta este fotografia pe care un coleg de-al său de echipă a postat-o pe pagina de facebook a lui Dănuț Radu… transmițând condoleanțe familiei împietrite de durere:

 

viitorul arad

radu viitorul

Cotidianul Sport Arad scrie că, din primele informații, aseară, Dănuț Radu a dorit să se răcorească înainte de a pleca acasă în lacul Ghioroc. Nu a mai ieșit la suprafață, iar două ore mai târziu scafandrii i-au găsit trupul neînsuflețit pe fundul apei. „Nu-mi vine să cred că astăzi vorbim despre Dănuț la trecut, era un băiat atât de bun și cuminte, jos pălăria. Am început să-l antrenez la 7 ani, calitățile sale s-au văzut de mic copil. Câteodată îmi părea, însă, că e prea cuminte, prea cu bun simț, pentru sportul ăsta unde trebuie să dai din coate, să te ridici peste alții, să te afirmi. Acum trei săptămâni, parcă, m-am întâlnit cu mama sa, mi-a spus că băiatul e bine, că și-a revenit complet după accidentarea la genunchi și se pregătește de BAC. Nu a mai apucat săracul de el să pășească cu adevărat în viață. Dumnezeu să-l aibă în paza Lui și sincere condoleanțe familiei sale”, a transmis Leo Pinta, primul antrenor al lui Dănuț Radu.

………………………………………………….

[TITLUL INIȚIAL] (Ora 8.00) Cadavrul unui arădean de 19 ani a fost scos azi-noapte din lacul Ghioroc, după două ore de căutări ale scafandrilor ISU…

[INFORMARE DE PRESĂ]

Aseară, în jurul orei 21,45, prin SNUAU 112 s-a sesizat că o persoană s-ar fi înecat în lacul Ghioroc.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje ISU, sprijinite de polițiștii Secției 7 Rurală Lipova.

După aproximativ 2 ore de căutări, scafandrii ISU au recuperat corpul unui bărbat, la 5 metri de mal, la o adâncime de 6-7 metri.

A fost identificat în persoana unui tânăr de 19 ani, din Arad.

Cadavrul a fost transportat la SJML pentru efectuarea autopsiei, cercetările fiind continuate sub coordonarea unui procuror de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova.

Biroul de presă al ISU Arad

ghioroc inecat

R.M.D. – născut în 2001, este un arădean care locuia în cartierul Grădiște.

Categorie: Știri
Etichete: gradiste, înecat, inecat grioroc, lacul ghioroc, stiri arad
Distribuie:
Articolul anterior
Ce trebuie să faci pentru a înmatricula o mașină
Articolul următor
Meci de gală în Bujac

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie